Home » Știință » Studii genetice, retrase din două jurnale prestigioase, dezvăluie experimente cumplite pe uigurii din China

Studii genetice, retrase din două jurnale prestigioase, dezvăluie experimente cumplite pe uigurii din China

Studii genetice, retrase din două jurnale prestigioase, dezvăluie experimente cumplite pe uigurii din China
Protest în Londra solidaritate cu uigurii musulmani, iulie 2021. Sursa foto: Profimedia
Publicat: 16.09.2021

Două studii genetice publicate în jurnale academice prestigioase au fost retrase în urma criticilor primite potrivit cărora subiecții folosiți, uiguri musulmani persecutați din China, nu și-au dat acordul deplin pentru a participa la proces.

Studiile dezvăluie o tendință sumbră în care membrii forțelor de ordine chineze sau oficialii din securitate publică sunt citați ca autori ai lucrărilor de cercetare genetică, astfel sugerând că datele provin de la oameni care au fost forțați sau induși în eroare pentru a oferi mostre de sânge și, în acest fel, datele lor genetice.

În cazul de față, revista The International Journal of Legal Medicine a retras studiul la data de 7 septembrie, iar jurnalul Human Genetics la data de 30 august. Însă, experții au declarat că cele două studii reprezintă doar o mică parte din problemă.

Un popor supus încarcerării în masă, supravegherii și sterilizării forțate

Chiar și după retragerea din cunoscutele jurnale, sute de astfel de studii rămân publicate, fapt ce indică eșecuri majore în procesul de consimțământ în cunoștință și modul în care minoritățile asuprite sunt tratate de academicieni.

Mai precis, studiile din cazul de față au fost încercări ale oamenilor de știință să înțeleagă cum să prezică trăsăturile fizice ale unei persoane bazându-se doar pe codul genetic. Aceasta este deja o premisă îngrijorătoare, însă, pentru a investiga, oamenii de știință au colectat mostre de sânge de la uiguri, un popor care a fost supus încarcerării în masă, supravegherii intense și chiar sterilizării forțate, sub pretextul analizelor medicale în loc de desfășurarea de cercetări științifice.

Springer Nature, proprietarul celor două jurnale care au retras studiile, pare să fi luat o decizie cât se poate de justificată. Cel mai probabil, uigurii nu au știut toate informațiile despre cercetările ce aveau să fie făcute cu mostrele lor de sânge și nu li s-a oferit o oportunitate de a refuza.

Forțați să ofere mostrele de sânge

Numeroși membri din comunitatea uigurilor au spus pentru jurnaliștii de la New York Times că implicarea poliției în cercetări a însemnat faptul că au fost, în esență, forțați să ofere mostrele de sânge. Totodată, acestora nu li s-a spus niciodată motivul pentru colectarea mostrelor.

„Documentele oferite de autori conțin informații insuficiente în privința obiectivelor studiului astfel că noi nu putem fi încrezători că protocoalele au fost în conformitate cu politicile noastre editoriale sau standardele etice internaționale”, au transmis jurnalele într-un comunicat de presă după anunțarea retragerii studiilor.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Membrii unui grup de indigeni din Filipine au cea mai mare moștenire genetică de la denisovani

Tehnica de editare genetică CRISPR, folosită pentru prima oară la bordul Stației Spațiale Internaționale

Tehnica de editare genetică CRISPR, un succes în blocarea reproducerii virusului SARS-CoV-2 în celule umane

Oamenii evoluează mai repede ca niciodată, iar cauza nu este genetică. Ce spune un nou studiu

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor