Membrii unui grup de indigeni din Filipine au cea mai mare moștenire genetică de la denisovani

Populația Ayta Magbukon din peninsula Bataan, în insula Luzon (Filipine), păstreză cea mai mare proporție de gene moștenite de la Omul de Denisova, din întreaga lume, potrivit unui nou studiu. Acest lucru se întâmplă în ciuda încrucișărilor ulterioare, avute pe parcursul secolelor, cu specii noi de oameni veniți pe insula Luzon.

Noua cercetare dezvăluie o a patra întâlnire cunoscută între denisovani și oamenii moderni. De asemenea, sugerează că oamenii antici care au locuit în insulele din Asia de Sud-Est ar fi putut fi descendenți ai denisovanilor și cel puțin unii dintre aceștia s-ar putea să se fi împerecheat cu oamenii moderni.

• De ce au dispărut vânători-culegătorii din Europa?
• Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai

Oamenii antici, cum ar fi neanderthalienii și denisovanii, au modelat genomul uman prin ceea ce geneticienii numesc amestec, influențând sistemul nostru imunitar și evoluția dinților. Într-adevăr, aceste gene sunt atât de frecvente la oamenii moderni, încât creează o dezbatere cu privire la faptul dacă acești oameni arhaici ar trebui să fie considerați subgrupuri de Homo Sapiens, mai degrabă decât să fie catalogați în continuare ca specii diferite.

Specii care au trăit pe insula Luzon, precum Homo floresiensis (porecliți hobbiți), și Homo luzonensis (descoperit recent), au fost considerate, pe de altă parte, mai îndepărtați de oamenii moderni, cel mai probabil neavând legături cu noi timp de sute de mii de ani.

Genele denisovanilor, răspândite printre indigenii din Noua Guinee și Australia

Genele provenite de la neanderthali sunt răspândite în afara Africii, dar contribuția denisovană la genomul uman este concentrată la populații din Asia de Sud-Est și Australia. Studiile anterioare au descoperit că alela (varietatea genetică) moștenită de la denisovani are o prevalență mai mare în rândul papuanilor montani din ceea ce este acum Noua Guinee și printre indigienii australieni.

Cu toate acestea, o nouă lucrare publicată în Current Biology raportează ceva ce alți cercetători au trecut cu vederea: o moștenire denisovană și mai mare în rândul populației Ayta Magbukon, un grup etnic filipinez Negritos.

Negritos (pigmeii) sunt considerați cea mai veche populație umană care a migrat în Filipine. Există cel puțin 30 de grupuri autoidentificate în Filipine , dintre care 25 au fost implicate în această cercetare.

Oamenii de știință au descoperit că cu cât ascendența pigmeilor a fost mai mare la o persoană, cu atât și proporția genetică denisovană.

Această descoperire este surprinzătoare și importantă, deoarece membrii Ayta Magbukon au intrat mai mult în contact și s-au împerecheat mai mult cu restul lumii decât papuanii din munți, care au trăit izolați în cea mai mare parte, până de curând.

„Filipinezii negritos s-au amestecat recent cu grupuri din Asia de Est – care au puțini strămoși denisovani și care, prin urmare, și-au micșorat nivelul de descendență denisovană”, a spus dr. Maximillian Larena, de la Universitatea Uppsala.

Ayta Magbukon, mai denisovani decât papunii sau australienii indigeni

După ce Larena și coautorii au explicat o astfel de diluare a moștenirii genetice, au descoperit că populația Ayta Magbukon avea la un moment dat cu 30-40 la sută mai multă origine denisovană decât papunii sau australienii indigeni. Amestecul a avut loc aproape sigur în Filipine, în plus față cele trei întâlniri identificate anterior; două pe continentul asiatic înainte ca oamenii să se aventureze prin insule și una mai recentă, în Noua Guinee sau în apropiere.

Și alte populații indigene din insula Luzon depășesc, de asemenea, nivelul de ADN denisovan al papuanilor, însă membrii Ayta Magbukon se remarcă de departe.

Oamenii de știință au precizat în lucrare că nu s-au găsit fosile denisovane în Filipine (sau oriunde în altă parte, cu excepția Siberiei și Tibetului). Cu toate acestea, nu știm aproape nimic despre strămoșii lui H. luzonensis, care au trăit pe insula Lozon. Autorii cercetării cred că este posibil ca cele două grupuri să fi fost înrudite, iar H. luzonensis să fi fost încă prezenți în Luzon când au sosit primii oameni moderni.

Această teorie ridică atunci întrebarea dacă H. floresiensis, care par să împărtășească multe caracteristici cu H. luzonensis, ar fi putut fi tot de origine denisovană, potrivit IFL Science. Un popor cunoscut oamenilor de știință doar din patru oase și ADN-ul extras din interior s-ar fi putut adapta la multe condiții de mediu insulare și ar fi supraviețuit acolo timp de sute de mii de ani.

La începutul acestui an, Larena și colegii săi au fost acuzați că nu respectă directivele filipineze cu privire la obținerea consințământului și informarea persoanelor al căror ADN l-au analizat în cercetări anterioare și că nu au obținut o autorizație etică corespunzătoare.

Vă recomandăm să citiți și:

Capacitatea de adaptare a locuitorilor din Melanezia se află în ADN-ul moştenit de la neanderthalieni şi de la denisovani

Chipul Omului de Denisova, rudă a omului modern, reconstituit în premieră

Noi dovezi ale încrucişării omului modern cu Omul de Denisova poate rescrie istoria speciei engimatice de oameni

Adevăratul motiv pentru care oamenii sunt specia dominantă de pe Pământ