Ce se întâmplă pe „Insula Ciumei”, locul în care se află cele mai mortale virusuri din lume?

Chiar în largul coastelor Germaniei, se află o insulă care găzduiește unii dintre cei mai mici, dar și cei mai formidabili dușmani ai omenirii, printre care Ebola, Nipah, gripa, rabia sau febra din Valea Riftului.

Din motive evidente, acest loc a devenit cunoscut sub numele de „insula plăgilor” sau „insula ciumei”. În mod oficial, însă, se numește Institutul Friedrich Loeffler (FLI), aflat pe insula Riems, în extremitatea nordică a Germaniei, în apropiere de orașul Greifswald.

• ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
• Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente

Acesta este un laborator care are permisiunea de a efectua experimente pe unii dintre cei mai periculoși agenți patogeni cunoscuți de știință.

FLI este deosebit de important, deoarece este unul dintre puținele laboratoare care poate efectua studii pe scară largă pe animale, o activitate deosebit de riscantă atunci când este vorba de boli care pot trece de la o specie la alta.

„Insula Ciumei”, locul în care bolile sunt analizate

Aici, animalele pot fi infectate cu virusuri și pot fi folosite pentru a înțelege mai bine modul în care bolile se înrădăcinează, se răspândesc și, cel mai important, cum pot fi prevenite.

Singurele alte două facilități din lume în care acest tip de cercetare pe animale este posibil sunt în Winnipeg, Canada, și Geelong, Australia.

Întreaga insulă este în prezent interzisă publicului și este accesibilă doar printr-un pod. Unele părți ale insulei prezintă un risc scăzut și conțin instalații tipice de cercetare științifică sau chiar locuințe pentru cercetători, însă anumite zone cu risc ridicat sunt ținute sub un control strict.

Orice cercetător care speră să intre și să iasă din aceste facilități cu risc ridicat trebuie să își schimbe hainele și să se supună unui duș dezinfectant.

Unul dintre cele mai vechi laboratoare de acest tip

Odată ajunși în interiorul clădirilor, cercetătorii trebuie să poarte un costum de protecție complet, alimentat cu aer filtrat printr-un furtun. Costumul este umflat ca un balon, astfel încât este dificil pentru agenții patogeni să pătrundă în costum în cazul unei rupturi.

Clădirea este complet izolată de lumea exterioară și este menținută sub presiune negativă pentru a se asigura că aerul circulă spre interior, nu spre exterior. Orice aer sau apă care iese din clădire trebuie să fie supus unei filtrări și sterilizări intense, potrivit IFL Science.

Pe lângă faptul că găzduiește unele cercetări pe animale destul de unice și riscante, acest complex de laboratoare de pe insula Riems se numără printre cele mai vechi facilități de cercetare în domeniul virusologiei de acest tip.

Cercetătorii analizează și boli infecțioase mai puțin cunoscute

Institutul a fost fondat de Friedrich Loeffler în 1910 pentru a studia febra aftoasă, o boală virală infecțioasă care afectează bovinele, precum și alte animale crescute la fermă, cum ar fi oile, caprele și porcii.

Institutul a devenit unul dintre principalii pionieri ai cercetării în domeniul febrei aftoase în secolul XX, dar de atunci și-a extins portofoliul pentru a studia o serie de boli mortale care afectează atât animalele, cât și oamenii.

Printre acestea se numără pesta porcină africană, Ebola, Nipah, boala limbii albastre, rabia, gripa și, bineînțeles, SARS-CoV-2, virusul responsabil pentru COVID-19. În plus, cercetătorii analizează și boli infecțioase mai puțin cunoscute, specifice peștilor, moluștelor, crustaceelor și albinelor.

Înțelegerea virusurilor poate părea riscantă, dar COVID-19 a fost o reamintire evidentă a riscurilor pe care le prezintă și a necesității de a înțelege modul în care bolile se transmit de la animale la oameni.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Noi analize arată că teriac, cândva unul dintre cele mai scumpe medicamente, nu putea să vindece ciuma bubonică

Cum era viața femeilor în timpul epidemiei de ciumă din secolul al XVII-lea

Cea mai veche tulpină de ciumă descoperită până acum are o vechime de 5.000 de ani

Epidemie de ciumă bubonică după ce un cuplu a mâncat carne de marmotă