Femeile sunt considerate fericite și bărbații furioși, în ciuda emoțiilor reale

11 04. 2022, 14:00

Fețele și vocile sunt mai susceptibile de a fi judecate ca fiind de sex masculin atunci când sunt furioase și de sex feminin atunci când sunt fericite, a arătat o nouă cercetare a Universității Essex.

Studiul, condus de Dr. Sebastian Korb, a constatat că modul în care înțelegem expresia emoțională a unei fețe sau a unei voci este puternic influențat de sexul persoanei.

Lucrarea publicată în jurnalul Emotion relevă faptul că atât bărbații, cât și femeile fac în subconștient aceleași greșeli.

Dr. Korb, de la Departamentul de Psihologie, speră că această cercetare va fi extinsă și ar putea contribui la o mai bună conștientizare a prejudecăților noastre.

Percepția bărbaților drept furioși, un avantaj evolutiv?

„Acest studiu arată cât de important este să nu vă bazați prea mult pe primele impresii, deoarece acestea pot fi cu ușurință greșite. Data viitoare când vă veți trezi că atribuiți fericire sau tristețe unei femei, fiți conștienți de prejudecățile dumneavoastră și de posibila interpretare greșită. În plus, este interesant că nu a existat o diferență de gen în modul în care sexul perceput al unei fețe a afectat judecățile emoționale, dar femeile au fost ușor mai sensibile la schimbările subtile ale emoției în general.”

Cercetarea a folosit 121 de fețe de avatar și 121 de voci umane create prin modificarea expresiei emoționale în grade, de la fericit la furios, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor.

Un total de 256 de participanți la trei studii au văzut machetele sau au ascultat vocile și au fost rugați să judece emoțiile și să aprecieze dacă cineva era bărbat sau femeie.

Emoția a influențat mai mult percepția sexului

Atunci când s-a comparat mărimea efectelor, s-a constatat, atât pentru fețe, cât și pentru voci, că emoția a influențat mai mult percepția sexului decât invers. Se crede că acest lucru se poate datora unei activări inconștiente a amigdalei – un centru important al emoțiilor din creier.

Acest grup de neuroni în formă de migdală, situat în profunzimea creierului, ne permite să detectăm rapid și să reacționăm la amenințări, cum ar fi un atacator furios, dar nu este implicat în determinarea sexului unei persoane.

Se speculează, de asemenea, că faptul că percepem bărbații ca fiind furioși este un avantaj evolutiv, deoarece pregătește pentru un răspuns de luptă sau de fugă, potrivit Phys.org.

Vă recomandăm să mai citiți și:

O companie a dezvăluit un nou robot umanoid cu expresii faciale uimitor de realiste

Pisicile au expresii faciale, doar că oamenii nu le pot descifra corespunzător

Computerul care „citeşte” emoţiile mai bine decât oamenii poate detecta 21 de expresii faciale distincte

Expresiile faciale, inclusiv de frică sau furie, nu sunt universal valabile. Descoperirea făcută de doi cercetători în urma unui experiment inedit, realizat timp de câteva luni