Resturile unei rachete chinezești Long March 5B au căzut în Oceanul Pacific

04 11. 2022, 20:00

Resturile unei rachete chinezești Long March 5B au căzut pe Pământ în data de 4 noiembrie, iar aceasta este a patra oară în doi ani când un propulsor Long March 5B se prăbușește pe Pământ în urma unei reintrări necontrolate.

Rămășițe ale rachetei, cântărind aproximativ 25 de tone, care a fost lansată la 31 octombrie pentru a livra modulul de cabină de laborator Mengtian către stația spațială Tiangong, au reintrat în atmosfera Pământului în dimineața zilei de 4 noiembrie, arată The New York Times.

Resturile din rachetă au ajuns în Oceanul Pacific, a anunțat Comandamentul Spațial al Statelor Unite ale Americii.

China insistă că reintrarea necontrolată este o practică obișnuită

Aceasta este a patra oară în doi ani când China s-a debarasat de rachetele sale într-un mod necontrolat. La precedentele aterizări forțate au căzut obiecte metalice peste sate din Coasta de Fildeș, resturi au aterizat în Oceanul Indian, în apropiere de Maldive, iar bucăți de rachete s-au prăbușit periculos de aproape de sate din Borneo.

China a insistat asupra faptului că reintrarea necontrolată este o practică obișnuită și a respins îngrijorările legate de potențialele daune ca fiind „o exagerare nerușinată”. În 2021, Hua Chunying, pe atunci purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, a făcut acuzații cu privire la reportajele occidentale despre subiect.

Șansele ca cineva să fie rănit de căderea unei rachete sunt mici (între 1 la 1.000 și 1 la 230). Cu toate acestea, având în vedere că traiectoria resturilor rachetei acoperă peste aproximativ 88% din populația lumii, aceasta plasează șansele de vătămare mult peste pragul de risc de victime acceptat la nivel internațional pentru reintrări necontrolate, de 1 la 10.000, potrivit LiveScience.

„Națiunile care folosesc spațiul trebuie să reducă la minimum riscurile pentru oamenii și proprietățile de pe Pământ în cazul reintrării în spațiu a obiectelor spațiale și să maximizeze transparența în ceea ce privește aceste operațiuni. În mod clar, China nu reușește să respecte standardele de siguranță în ceea ce privește deșeurile lor spațiale”, a scris Bill Nelson, administratorul NASA, într-o declarație după prăbușirea Long March 5B din 2021.

Prezența în spațiu, o chestiune importantă pentru China

Stația spațială Tiangong, în formă de T, a cărei masă este de aproximativ un sfert din cea a Stației Spațiale Internaționale, este de așteptat să rămână pe orbita joasă a Pământului timp de cel puțin zece ani. Echipajele sale rotative de trei astronauți vor folosi stația pentru a efectua experimente și teste ale unor noi tehnologii.

În ultimii ani, China și-a intensificat prezența în spațiu pentru a recupera decalajul față de SUA și Rusia. China a declarat, de asemenea, că va înființa o stație de cercetare lunară la polul sud al Lunii până în 2029.

Vă mai recomandăm și:

Câți bani trebuie să aloce China pentru a atinge obiectivele climatice?

China a îndemnat Occidentul şi Rusia să reia negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina

NASA va lansa rachete pentru studii științifice din nordul Australiei

Rocile lunare colectate de China sunt mai tinere decât mostrele Apollo și nimeni nu știe de ce