Noi cercetări arată că uriașul megalodon era „un ucigaș cu sânge cald”

Cea mai recentă cercetară arată că uriașul megalodon, specia dispărut de rechin uriaș din urmă cu 23 până 3,6 milioane de ani, avea sânge cald.

Această ultimă cercetare despre uriașul megalodon, ce a populat oceanele lumii în urmă cu 23 de milioane de ani până la 3,6 milioane de ani și măsura aproximativ 15 metri lungime, apare în jurnalul de specialitate Proceedings of the National Academy of Sciences.

• Universul invizibil dezvăluie noi indicii despre materia întunecată
• De ce ni se pare că luna decembrie „vine mai devreme” în fiecare an?

Studiul, conceput și condus de Michael Griffiths și Martin Becker, ambii profesori de știința mediului la Universitatea William Paterson, SUA, a folosit dinți fosili pentru a stabili că temperatura corpului megalodonului era mult mai ridicată decât se credea anterior.

În studiu au mai fost implicați Kenshu Shimada, paleobiolog la Universitatea DePaul din Chicago, Robert Eagle de la Universitatea California din Los Angeles și Sora Kim de la Universitatea California din Merced.

Printre ceilalți co-autori ai lucrării se numără cercetători de la Florida Gulf Coast University din Florida, de la Princeton University din New Jersey și de la Goethe University Frankfurt din Germania.

Megalodonul a populat oceanele lumii în urmă cu 23 de milioane de ani

Studiile anterioare au sugerat că megalodon (numit oficial Otodus megalodon) avea probabil sânge cald, sau mai exact endotermic regional, la fel ca unii rechini din zilele noastre. Cu toate acestea, acele constatări se bazau pe simple deducții, spun cercetătorii.

Noul studiu oferă prima dovadă empirică a faptului că acest rechin dispărut avea sânge cald. Echipa de cercetători a folosit o tehnică geochimică nouă, care implică termometrie cu izotopi aglutinați și termometrie cu izotopi de oxigen fosfați, pentru a testa „ipoteza endotermiei megalodonului”.

Termometria izotopică aglomerată se bazează pe preferința termodinamică pentru doi sau mai mulți izotopi „mai grei” ai unui anumit element (datorită neutronilor suplimentari din nucleu), cum ar fi carbonul-13 și oxigenul-18, de a forma legături într-o rețea minerală pe baza temperaturilor de mineralizare, scrie EurekAlert.

Megalodonul avea o temperatură de aproximativ 27 grade Celsius

Gradul în care acești izotopi se leagă sau acumulează poate dezvălui apoi temperatura la care s-a format mineralul. Termometria izotopică a oxigenului din fosfați se bazează pe principiul conform căruia raportul dintre izotopii stabili ai oxigenului, oxigen-18 și oxigen-16, din mineralele fosfatice depinde de temperatura apei din care s-au format.

Noul studiu a constatat că megalodonul avea temperaturi corporale semnificativ mai ridicate decât rechinii considerați cu sânge rece sau ectotermi, fapt ce este în concordanță cu faptul că rechinul demult dispărut avea un grad de producție internă de căldură, așa cum au animalele moderne cu sânge cald.

Printre rechinii din zilele noastre cu endotermie regională se numără un grup care include rechinii mako și marii rechini albi, cu temperatura corporală medie raportată anterior cuprinsă între 22,0 și 26,6˚C, care poate fi cu 10 până la 21˚C mai mare decât temperatura ambientală a oceanului. Noul studiu sugerează că megalodonul avea o temperatură corporală medie generală de aproximativ 27˚C.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Ce mânca megalodonul? Chiar și pradă de mărimea unor balene ucigașe

Uriașii rechini Megalodon ar fi fost mult mai mari decât s-a crezut

Ce mânca Megalodonul? Tot ce dorea, inclusiv alți prădători

Cercetătorii dezvăluie, pentru prima oară, adevărata mărime a fiorosului megalodon