Sindromul mâinii străine: atunci când membrele tale au „o minte proprie”

Leziunile cerebrale și nervoase sunt cel mai adesea asociate cu pierderea controlului asupra zonelor asociate cu leziunile: paraplegicii, de exemplu, își pot pierde controlul asupra picioarelor în urma unor leziuni ale măduvei spinării. Dar ce se întâmplă dacă această deteriorare nu face ca membrul să se oprească din mișcare, ci îi oferă „o minte” proprie? Acest fenomen ciudat a devenit cunoscut sub numele de sindromul mâinii străine.

Sindromul mâinii străine (AHS), cunoscut și sub numele de mână anarhică sau sindromul Dr. Strangelove, este asociat în principal cu leziuni ale corpului calos, pachetul de fibre nervoase ce leagă cele două emisfere ale creierului.

• Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
• Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?

Afecțiunea apare atunci când emisfera afectată aparent „pierde controlul” asupra mișcărilor voluntare ale mâinii, ducând la acțiuni involuntare care pot fi uneori bizare sau contradictorii cu intențiile persoanei. Mecanismul de bază nu a fost încă pe deplin identificat, dar pacienții cu această afecțiune prezintă adesea leziuni la nivelul creierului care deconectează cortexul parietal de alte zone corticale.

Ce este sindromul mâinii străine?

AHS este o afecțiune extrem de rară, cu un număr limitat de cazuri raportate. Prevalența sa exactă rămâne neclară, dar estimările sugerează că apare la aproximativ 0,006% dintre pacienții cu accident vascular cerebral cu leziuni caloase. Cu toate acestea, AHS poate apărea și din alte cauze, inclusiv tumori pe creier, intervenții chirurgicale pe creier, infecții și boli neurodegenerative, cum ar fi Alzheimer și boala Creutzfeldt-Jakob.

La persoanele cu AHS, adesea nu este un simplu caz de mișcare sau spasme ale membrului, ci membrul poate părea că are într-adevăr o minte proprie. De exemplu, o mână ar putea mângâia fața, efectuând acțiuni care par pe deplin intenționate, dar care nu sunt controlate voluntar de către pacient, explică IFLScience.

Afecțiunea poate împiedica desfășurarea activităților zilnice

Un raport de caz publicat de Brion și Jedynak în 1972 oferă o perspectivă fascinantă asupra AHS. Studiul s-a concentrat pe un bărbat în vârstă de 67 de ani care a suferit un accident vascular cerebral care a dus la deteriorarea corpului calos.

În urma AVC-ului, pacientul a prezentat o mână stângă cu comportamente bizare. Mâna apuca obiecte fără consimțământul pacientului, scotea îmbrăcămintea și chiar interfera cu activitățile zilnice, cum ar fi bărbieritul sau mâncatul. În ciuda eforturilor sale de a-și controla mâna, pacientul și-a exprimat un sentiment de neputință și frustrare, deoarece propria sa mână părea să acționeze independent de el.

Un sindrom înfricoșător

Un alt raport de caz, din 2014, a descris o femeie de 77 de ani cu același sindrom a cărei mâini, în timp ce se uita la televizor, a început brusc să-i mângâie fața și părul fără niciun motiv aparent. Femeia nu și-a putut reține mâna cu cealaltă mână și a devenit incredibil de speriată.

Acest lucru a durat 30 de minute înainte ca funcționarea normală să revină încet și ea a fost diagnosticată cu accident vascular cerebral mai târziu, sugerând că AHS ar fi putut indica de fapt un eveniment sever în creier.

Tratamentele actuale pentru această afecțiune sunt foarte limitate, iar unele cazuri pur și simplu dispar de la sine, în timp ce altele necesită o reabilitare extinsă și terapie cognitiv-comportamentală.

Este greu de imaginat cât de terifiant ar fi să pierzi brusc controlul asupra unui membru, ceea ce face din AHS o afecțiune deosebit de supărătoare, mai ales la persoanele în vârstă. Dacă cineva prezintă vreodată simptome similare cu AHS, trebuie solicitată imediat asistență medicală, deoarece ar putea indica un eveniment cerebral grav.

Vă recomandăm să citiți și:

Un studiu a demonstrat că oamenii pot auzi liniștea

Inteligența Artificială ar fi găsit cea mai puternică moleculă anti-îmbătrânire

Test de cultură generală. Este creierul uman cel mai mare?

De ce ni se modifică vocea pe măsură ce îmbătrânim?