Misiunea chineză Chang’e 6 confirmă cum s-a format Luna Pământului

Sub mantaua părții îndepărtate a Lunii (fața nevăzută de pe Pământ) există mai puțină apă decât sub mantaua părții apropiate, arată noile studii realizate pe mostrele selenare ale misiunii Chang’e 6.

Mai mult decât atât, aceste descoperiri vin în sprijinul celei mai acceptate teorii privind formarea Lunii, și anume ipoteza impactului gigantic. Aceasta susține că Luna s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, atunci când o protoplanetă de dimensiunea planetei Marte s-a ciocnit cu Pământul primordial. Resturile rezultate au fost aruncate pe orbită și s-au reunit treptat, formând corpul ceresc pe care îl vedem astăzi și îl admirăm în fiecare noapte.

• Creierul soldaților de elită ascunde anomalii necunoscute până acum
• Senzația de foame poate modifica sistemul imunitar, relevă un studiu

„Credem că noul rezultat susține ipoteza impactului gigantic asupra formării Lunii”, a declarat Hu Sen, profesor la Institutul de Geologie și Geofizică din cadrul Academiei Chineze de Științe, pentru Space.com.

Informații extraordinare, oferite de mostrele selenare ale misiunii Chang’e 6

Misiunea Chang’e 6 a ajuns în iunie 2024 în bazinul Pol Sud–Aitken (SPA), situat pe fața nevăzută a Lunii. Acolo, sonda a colectat 1,935 kilograme de regolit bazaltic (sol de origine vulcanică), pe care le-a adus apoi pe Pământ. Mostrele selenare ale misiunii Chang’e 6 reprezintă primul material adus vreodată de pe fața ascunsă a Lunii.

Una dintre întrebările importante pe care aceste mostre trebuie să le clarifice este legată de conținutul de apă și dacă acesta este compatibil cu ipoteza impactului gigantic.

Modelele teoretice sugerează că partea îndepărtată a Lunii ar trebui să aibă mai puțină apă în manta decât partea apropiată. Un indiciu în acest sens este reprezentat de prezența thoriului pe suprafața selenară. În zonele în care magma a ajuns la suprafață din manta, elementele precum apa și thoriul rămân concentrate în roca topită, nu în mineralele solide. Așadar, abundența thoriului poate fi utilizată ca indicator pentru prezența apei.

Partea apropiată a Lunii, cu multe zone vulcanice și regiuni bogate în thoriu, confirmă această ipoteză. În schimb, partea îndepărtată, mai săracă în activitate vulcanică, are mai puțin thoriu la suprafață, cu excepția bazinului SPA, unde un impact uriaș a scos magma din adâncuri.

Analiza mostrelor de rocă bazaltică aduse de Chang’e 6 arată că sursa magmei din manta din bazinul SPA conține doar între 1 și 1,5 micrograme de apă per gram de probă, o valoare extrem de mică.

„Estimările modelelor noastre sugerează că mantaua selenară ar putea avea un conținut maxim de apă mai mic de 10 μg/g. Rezultatul nostru, de 1–1,5 μg/g, este în concordanță cu această predicție”, a explicat Hu.

Noi dovezi despre formarea Lunii

În comparație, partea apropiată a Lunii (analizată pe baza mostrelor misiunilor Apollo) ar putea avea până la 200 μg/g de apă în manta, în funcție de zonă.

Dacă într-adevăr mantaua părții îndepărtate este mai uscată decât cea a părții apropiate, înseamnă că apa din interiorul Lunii este distribuită inegal, un indiciu important pentru teoriile despre formarea și evoluția Lunii.

Mai rămâne deschisă și o altă posibilitate: apa din manta Lunii să fie distribuită în funcție de adâncime și de momentul formării, zonele formate mai devreme și mai adânc să aibă mai puțină apă decât cele formate mai târziu și mai aproape de suprafață.

Un lucru e sigur: chiar dacă e la fel de uscată ca un os, fața ascunsă a Lunii continuă să fascineze și să aducă noi mistere pentru știință.

Descoperirile realizate pe baza mostrelor Chang’e 6 au fost publicate în revista Nature.

Vă recomandăm să citiți și:

Astronomii au rezolvat misterul galaxiilor cu „pene”

Marile planete s-ar naște în haos, a descoperit un telescop retras al NASA

Telescopul Hubble a „tras cu ochiul” la coconii care formează stele într-o galaxie vecină

Premieră absolută: Telescopul Webb a dezvăluit „imagini directe” cu dioxidul de carbon din afara Sistemului Solar