Home » Știință » Asteroizii Bennu și Ryugu ar putea proveni din aceeași lume distrusă

Asteroizii Bennu și Ryugu ar putea proveni din aceeași lume distrusă

Asteroizii Bennu și Ryugu ar putea proveni din aceeași lume distrusă
Asteroidul Bennu. Credit foto: NASA
Publicat: 29.08.2025

O descoperire recentă sugerează că doi dintre cei mai studiați asteroizi, Bennu și Ryugu, nu doar că seamănă, ci ar putea proveni din aceeași lume distrusă.

În centura de asteroizi se află un corp numit Polana. Astăzi are un diametru de aproximativ 55 de kilometri, însă în trecut era mult mai mare. Coliziuni repetate l-au fragmentat, formând familia de asteroizi Polana.

Unele fragmente au rămas în centura principală, altele au fost împinse spre interiorul Sistemului Solar, posibil până în apropierea Pământului. Printre acestea s-ar putea număra chiar Bennu și Ryugu.

„Suntem destul de siguri că Polana și membrii familiei sale au fost cândva un singur corp. Întrebarea este dacă Bennu și Ryugu fac parte din această poveste”, a explicat dr. Anicia Arredondo de la Southwest Research Institute.

Folosind Telescopul Spațial James Webb (JWST), cercetătorii au obținut cel mai detaliat spectru în infraroșu apropiat pentru Polana, scrie IFLScience.

O origine comună

Acesta a fost comparat cu probele aduse pe Pământ de misiunile OSIRIS-REx (Bennu) și Hayabusa2 (Ryugu). Rezultatele au arătat asemănări notabile în compoziția minerală și chimică.

„Materialele observate pe Polana sunt exact cele așteptate pe asteroizi carbonacei. Aceleași materiale au fost identificate și în mostrele de pe Bennu și Ryugu, ceea ce sugerează o origine comună”, a adăugat Arredondo.

Asteroizii carbonacei, precum Bennu și Ryugu, conțin compuși organici, unii dintre ei precursori ai moleculelor fundamentale pentru viață.

Ambii au fost modificați de prezența apei în trecut, când făceau parte dintr-un corp planetar mai mare.

Cercetătorii propun o viitoare misiune spațială către Polana

Deși există și diferențe între spectrele celor trei corpuri, acestea nu exclud ipoteza unei origini comune.

Procese precum adâncimea la care s-a format materialul, istoria coliziunilor și efectele de „îmbătrânire spațială” ar putea explica particularitățile fiecăruia.

Pentru a confirma definitiv ipoteza, cercetătorii propun o viitoare misiune spațială către Polana, care să aducă mostre pe Pământ, așa cum s-a întâmplat deja cu Bennu și Ryugu.

Cercetarea a fost publicată în The Planetary Science Journal.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cercetătorii au simulat prăbușirea asteroidului Bennu pe Pământ. Care ar fi consecințele?

Ingredientele vieții au fost găsite în fragmentele asteroidului Bennu

După mai bine de 3 luni, NASA a reușit să deschidă capsula cu praful și rocile de pe asteroidul Bennu

Un meteorit, cheia în rezolvarea misterului comportamentului ciudat al asteroidului Bennu

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online
Pericolul ascuns al hainelor foarte ieftine de pe platformele online
Peste 100 de infecții cu salmonella în Europa din cauza tăițeilor aromatizați
Peste 100 de infecții cu salmonella în Europa din cauza tăițeilor aromatizați
Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica
Cercetătorii tocmai au confirmat prima dovadă a dinozaurilor în Antarctica
De ce NASA nu poate „pur și simplu” să arunce Stația Spațială Internațională înspre Soare ca să o distrugă?
De ce NASA nu poate „pur și simplu” să arunce Stația Spațială Internațională înspre Soare ca să o distrugă?
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii
Motivul sumbru pentru care o specie de maimuțe își abandonează puii
Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută
Cele mai vechi rămășițe umane din Antarctica au peste 200 de ani și o origine necunoscută
Cum au învățat melcii să se camufleze pe timp de ploaie?
Cum au învățat melcii să se camufleze pe timp de ploaie?
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD
Oamenii de știință au descoperit un comutator ascuns în creier, care oferă indicii despre ADHD
Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Iată ce spun oamenii de știință!
Activitatea umană nu i-a dăunat întotdeauna biodiversității. Iată ce spun oamenii de știință!
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările
Cercetătorii au numărat din nou câte insecte sunt pe Pământ, iar rezultatul a depășit așteptările
Test de cultură generală. În care religie nu se bea cafea?
Test de cultură generală. În care religie nu se bea cafea?
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete
Acum 2,5 milioane de ani, o stea a trecut atât de aproape de Soare încât ar fi declanșat o ploaie de comete
O pisică cu 28 de degete a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
O pisică cu 28 de degete a intrat în Cartea Recordurilor Guinness
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze şi pentru aceia raru războiu de nu-l biruia”
Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei. „La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie, însuşi ...
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?
Inteligența Artificială, oglinda societății: Ce a descoperit un studiu despre prejudecățile sociale?
Inteligența Artificială, oglinda societății: Ce a descoperit un studiu despre prejudecățile sociale?