Ejecțiile de plasmă de la stelele tinere pot oferi informații valoroase despre istoria timpurie a Soarelui.
De cele mai multe ori nici nu observăm de pe Pământ, dar Soarele aruncă constant în spațiu nori uriași de plasmă încărcată electric. Aceste erupții, numite ejecții de masă coronală (CME), apar adesea împreună cu explozii bruște de lumină.
Când astfel de evenimente ajung să interacționeze cu câmpul magnetic al Pământului, ele pot genera furtuni geomagnetice, aurore spectaculoase și, în cazuri rare, pot chiar perturba rețelele electrice.
Oamenii de știință cred că, în urmă cu miliarde de ani, când Soarele și Pământul erau tinere, activitatea solară era mult mai intensă. Soarele timpuriu ar fi putut produce erupții atât de puternice încât au influențat apariția și evoluția vieții pe planeta noastră. Studiile asupra stelelor tinere asemănătoare Soarelui arată că acestea produc frecvent erupții mult mai intense decât cele observate azi.
Ejecțiile masive de masă coronală din acea perioadă ar fi putut modifica dramatic atmosferele timpurii ale Pământului, lui Marte și Venus. Totuși, cercetătorii încearcă încă să afle cât de asemănătoare sunt aceste erupții stelare cu cele moderne.
În ultimii ani, s-a reușit observarea componentei reci de plasmă a unor ejecții folosind telescoape optice terestre, dar surprinderea celor foarte rapide și energetice, considerate comune în sistemul solar timpuriu, s-a dovedit dificilă.
Pentru a aborda această problemă, o echipă internațională de cercetători, condusă de Kosuke Namekata de la Universitatea din Kyoto, a dorit să testeze dacă stelele tinere, asemănătoare Soarelui, produc ejecții similare celor solare.
„Ceea ce ne-a inspirat cel mai mult a fost misterul de lungă durată al modului în care activitatea violentă a Soarelui tânăr a influențat Pământul în formare”, explică Namekata. „Combinând observații din spațiu și de la sol, din Japonia, Coreea și SUA, am reușit să reconstruim ceea ce s-ar fi putut întâmpla în urmă cu miliarde de ani în propriul nostru sistem solar.”
Echipa a folosit observații ultraviolete simultane realizate de telescopul spațial Hubble și observații optice terestre din Japonia și Coreea, având ca țintă steaua EK Draconis, o analogie a Soarelui tânăr.
Hubble a urmărit liniile de emisie ultraviolete sensibile la plasmă fierbinte, în timp ce telescoapele de la sol au observat linia Hα a hidrogenului, care indică gazele mai reci. Aceste observații simultane, pe mai multe lungimi de undă, au permis captarea atât a componentelor fierbinți, cât și a celor reci ale ejecției, în timp real.
Rezultatele au dus la prima dovadă a unei ejecții coronale de masă cu temperaturi multiple provenite de la EK Draconis. În plus, plasma fierbinte transporta mult mai multă energie, ceea ce sugerează că CME-urile frecvente și puternice din trecut ar fi putut genera șocuri violente și particule energetice capabile să erodeze sau să modifice chimic atmosferele planetelor tinere.
Studiile teoretice și experimentale confirmă rolul esențial al CME-urilor puternice și al particulelor energetice în formarea biomoleculelor și a gazelor de seră, elemente esențiale pentru apariția și menținerea vieții, scrie SciTechDaily
Prin urmare, această descoperire are implicații majore pentru înțelegerea condițiilor de locuibilitate planetară și a modului în care viața ar fi putut apărea pe Pământ (și poate pe alte lumi).
O nouă invenție te avertizează în timp real dacă te-ai supraexpus la Soare
O misiune NASA a detectat o forță misterioasă care afectează Soarele
O tehnologie alimentată de Soare ucide bacteriile și oferă apă potabilă sigură