Home » Știință » Oamenii de știință au rezolvat un mister medical vechi de 30 de ani

Oamenii de știință au rezolvat un mister medical vechi de 30 de ani

Publicat: 23.06.2026

Boala inflamatorie intestinală este o afecțiune extrem de dureroasă și complexă a tractului digestiv. De zeci de ani, oamenii de știință încearcă să înțeleagă cauzele profunde ale acestei boli, care nu reprezintă o singură afecțiune, ci un grup de boli cronice debilitante, înrudite între ele.

Un nou studiu realizat de către cercetători din Marea Britanie și Danemarca a reușit să rezolve un mister medical vechi de aproximativ 30 de ani: de ce varianta genetică HLA-DRB1*01:03 este asociată cu formele severe de boală inflamatorie intestinală.

Cercetările anterioare arătaseră că această variantă a genei este mai frecventă la pacienții cu boala inflamatorie intestinală, în special la cei cu forme mai grave ale bolii, însă mecanismul prin care influențează boala nu era cunoscut.

Noul răspuns propus de studiu este că această variantă genetică crește probabilitatea ca organismul să producă anticorpi care atacă în mod eronat interleukina 10 (IL-10), o moleculă esențială care ajută la controlarea inflamației.

Cu alte cuvinte, la unele persoane cu boală inflamatorie intestinală, sistemul imunitar „dezactivează” accidental frâna naturală a inflamației. Și această frână este tocmai IL-10.

Ce au descoperit cercetătorii despre boala inflamatorie intestinală?

„Am suspectat timp de decenii că interleukina 10 are un rol important la pacienții cu boală inflamatorie intestinală. Acest studiu oferă acum dovezi clare și face legătura lipsă dintre o variantă genetică bine cunoscută și autoimunitatea împotriva IL-10”, a explicat gastroenterologul pediatru Holm Uhlig, de la Universitatea Oxford (Anglia).

Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat probe de sânge de la aproximativ 4.900 de persoane cu boală inflamatorie intestinală și circa 1.000 de persoane sănătoase, căutând anticorpi care neutralizează IL-10. Acești anticorpi au fost găsiți la aproximativ 3,5% dintre pacienți, dar la niciunul dintre subiecții sănătoși.

Procentajele au variat de la o formă la alta a bolii: aproximativ 2,5% la pacienții cu boala Crohn și 4,4% la cei cu colită ulcerativă.

Rezultatele sugerează că, la un subgrup de pacienți, boala ar putea fi declanșată de anticorpi care blochează acțiunea IL-10, eliminând astfel mecanismul natural de control al inflamației.

Analiza genetică a arătat apoi o legătură puternică între acești anticorpi și varianta HLA-DRB1*01:03. „Este cea mai importantă descoperire din întreaga mea carieră dedicată bolii inflamatorii intestinale. Ne permite să identificăm un grup de pacienți la care știm exact cauza bolii, ceea ce deschide posibilitatea unor tratamente complet noi”, a declarat gastroenterologul Simon Travis, de la Universitatea Oxford.

Această boală afectează milioane de oameni la nivel global, iar numărul cazurilor este în creștere. Chiar dacă această descoperire i se aplică doar unui procentaj mai mic de pacienți, impactul poate fi semnificativ la scară mondială, scrie ScienceAlert.

Descoperirea ar putea reduce nevoie de terapii scumpe

Cercetătorii subliniază că studiul arată cât de importante sunt formele rare și severe ale bolilor în înțelegerea mecanismelor generale ale afecțiunilor comune. În funcție de tipul bolii, cauzele bolii inflamatorii intestinale pot fi diferite, de la celule imunitare hiperactive până la defecte genetice care slăbesc apărarea naturală a organismului.

În prezent, tratamentele pentru această boală vizează în principal controlarea simptomelor, iar în cazurile grave se recurge la intervenții chirurgicale. Încă nu există un tratament curativ.

„Dacă identificăm pacienții din timp și aplicăm tratamente țintite, am putea reduce nevoia de terapii costisitoare pe termen lung și preveni complicațiile”, a explicat medicul Rainer Doffinger, de la Cambridge University Hospital (Anglia).

Studiul a fost publicat în revista The New England Journal of Medicine.

Vă recomandăm să citiți și:

De ce căscăm atunci când spunem „Tatăl Nostru”? Știința explică ce se întâmplă în timpul rugăciunii!

O modificare genetică minoră transformă femelele în masculi

Un expert avertizează că obsesia pentru diete „sănătoase” riscă să devină dăunătoare

Un factor trecut cu vederea influențează cât de bine dormi. Iată cum îl poți regla!

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Vladimir Putin acuză Ucraina că a deschis „Cutia Pandorei”
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Balenele cu cocoașă din largul coastei New York-ului, în pericol din cauza navelor
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Lumea se apropie cu pași repezi de războiul pentru resursele de apă
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O erupție solară tocmai a scos la iveală un punct vulnerabil în previziunile privind vremea spațială
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi
O descoperire extrem de rară: Fosila unei creaturi marine, de 450 de milioane de ani, ascunde țesuturi încă moi
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu
Telescopul Webb a descoperit un roi de galaxii neobișnuit de matur pentru Universul timpuriu
Arborii antici ne avertizează când ar putea avea loc următoarea furtună solară de proporții uriașe
Arborii antici ne avertizează când ar putea avea loc următoarea furtună solară de proporții uriașe
Premieră absolută pentru arheologie: Un puț etrusc dezvăluie un ritual bizar cu rămășițe umane
Premieră absolută pentru arheologie: Un puț etrusc dezvăluie un ritual bizar cu rămășițe umane
Muzica stimulează o activitate cerebrală uimitoare, dezvăluie o nouă cercetare
Muzica stimulează o activitate cerebrală uimitoare, dezvăluie o nouă cercetare
De ce femeile sunt diagnosticate mai frecvent decât bărbații cu boli autoimune?
De ce femeile sunt diagnosticate mai frecvent decât bărbații cu boli autoimune?
Oamenii de știință au construit mini-creieri care „simt” trecerea timpului
Oamenii de știință au construit mini-creieri care „simt” trecerea timpului
Primul caz din lume în care sindromul „Alice în Țara Minunilor” a fost declanșat de un adenovirus
Primul caz din lume în care sindromul „Alice în Țara Minunilor” a fost declanșat de un adenovirus
Acești crocodilienii uriași dominau lanțul trofic în America de Sud din Miocen
Acești crocodilienii uriași dominau lanțul trofic în America de Sud din Miocen
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
Astronomii au descoperit un „mega-Pământ” de 23 de ori mai greu decât planeta noastră
A murit Marcos Rodríguez Pantoja, spaniolul care a trăit cu lupii mai bine de 12 ani
A murit Marcos Rodríguez Pantoja, spaniolul care a trăit cu lupii mai bine de 12 ani
Cercetătorii au identificat neuronii care controlează nevoia de somn
Cercetătorii au identificat neuronii care controlează nevoia de somn
Avantajul surprinzător pe care îl au oamenii care iau notițe cu pixul și hârtia
Avantajul surprinzător pe care îl au oamenii care iau notițe cu pixul și hârtia