Nu toate drumurile duceau la Roma. Harta care schimbă imaginea uneia dintre cele mai mari rețele ale Antichității

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cercetătorii au analizat aproape 300.000 de kilometri de drumuri romane și au descoperit că Roma nu ocupa cea mai centrală poziție în rețeaua terestră a imperiului. Nici ideea că romanii construiau întotdeauna șosele perfect drepte nu rezistă noilor date.

„Toate drumurile duc la Roma” este una dintre cele mai cunoscute expresii inspirate de lumea antică, deși formularea ei este atestată abia în Evul Mediu. O analiză publicată la 15 septembrie 2026 în revista Nature Communications arată că realitatea geografică a Imperiului Roman era mult mai complicată.

O echipă internațională de cercetători a analizat cel mai amplu model digital realizat până acum al rețelei rutiere romane: 299.171 de kilometri de drumuri care traversau Europa, nordul Africii și Orientul Apropiat.

Rezultatele pun sub semnul întrebării trei idei răspândite: că Roma se afla în centrul întregii rețele, că drumurile romane erau aproape întotdeauna drepte și că șoselele moderne urmează, în mare parte, exact aceleași trasee.

O hartă cu aproape 300.000 de kilometri de drumuri

Analiza se bazează pe Itiner-e, un atlas digital construit din descoperiri arheologice, hărți istorice, imagini aeriene, borne miliare și cercetări publicate anterior.

Modelul folosește aproximativ anul 150 ca reper geografic, perioadă în care Imperiul Roman se afla aproape de întinderea sa maximă. Rețeaua reconstituită este însă mai reprezentativă pentru secolele al II-lea–al IV-lea, deoarece drumurile nu au fost construite simultan, ci au apărut și s-au modificat de-a lungul mai multor secole.

Romanii nu au pornit întotdeauna de la zero. În regiunile care aveau deja orașe și rute comerciale, mai ales în estul Mediteranei, ei au modernizat și integrat drumuri mai vechi. În alte teritorii au construit trasee noi pentru armată, administrație, colectarea taxelor și transportul mărfurilor.

Roma nu era centrul rețelei terestre

Roma avea o importanță politică și simbolică enormă și era foarte bine conectată cu drumurile de pe coasta tireniană a Italiei. La nivelul întregii peninsule, însă, traseul cu cea mai mare importanță pentru circulația terestră urma coasta Adriaticii și ocolea Roma.

Concluzia se referă strict la transportul terestru. Autorii subliniază că, pentru deplasările pe distanțe mari, transportul maritim și fluvial era esențial, iar Roma ocupa o poziție mult mai centrală în rețeaua mediteraneeană.

Analiza a evidențiat și poziția excepțională a vechiului Byzantion, actualul Istanbul. Așezarea sa pe Bosfor îl transforma într-un punct strategic de legătură între rețelele rutiere europene și asiatice. Pentru a conecta în model componentele europeană și asiatică ale rețelei, cercetătorii au introdus două legături corespunzătoare unor traversări cu feribotul cunoscute în Antichitate: una peste Bosfor și alta peste Dardanele.

În anul 330, la aproape două secole după reperul geografic ales pentru hartă, Constantin cel Mare a inaugurat Constantinopolul drept nouă capitală imperială.

Capitalele provinciale erau, în general, mai bine poziționate decât alte orașe în interiorul rețelelor regionale. Această organizare facilita deplasarea funcționarilor, a trupelor și a mărfurilor, precum și colectarea taxelor.

Erau drumurile romane perfect drepte?

Romanii preferau traseele directe, dar nu ignorau relieful. Câmpiile din nordul Franței, Belgia sau Valea Padului permiteau drumuri mai drepte. În regiunile muntoase, inginerii adaptau traseele la văi, râuri și pante.

Ei foloseau terase, ziduri de sprijin, poduri și tăieturi în stâncă, dar evitau, de regulă, costurile uriașe ale modificării radicale a terenului. Studiul arată că drumurile romane erau drepte acolo unde topografia permitea, însă, în ansamblu, prezentau mai multe deviații decât marile drumuri moderne.

Studiul din 2026 nu a analizat sistematic materialele din care era construit fiecare drum. Separat, cercetările arheologice arată că nu toate drumurile romane erau pavate cu blocuri masive de piatră. Structura lor varia în funcție de importanța traseului, de materialele disponibile și de condițiile locale. Unele aveau mai multe straturi de pietriș, piatră spartă și mortar, iar lespezile erau folosite numai pe anumite sectoare ale rețelei.

Au supraviețuit traseele până astăzi?

Cercetătorii au identificat o corelație pozitivă moderată între amplasarea drumurilor romane și cea a principalelor drumuri moderne, dar legătura diferă considerabil de la o regiune la alta. Uneori, șoselele actuale urmează coridoare antice; în alte cazuri, asemănarea este explicată de același relief, care oferă puține variante eficiente de traversare.

Un exemplu este Via Augusta, care lega sudul Peninsulei Iberice de Pirinei. Porțiuni ale șoselei spaniole N-340 urmează același coridor istoric.

Cercetătorii avertizează și asupra unei limite: harta reunește drumuri folosite în perioade diferite, presupunând, în scopul analizei, că acestea au funcționat simultan și continuu. O viitoare analiză cronologică ar putea arăta mai precis cum s-a schimbat sistemul odată cu expansiunea și destrămarea imperiului.

Știați că?

În anul 20 î.Hr., împăratul Augustus a ridicat în Forumul Roman Milliarium Aureum, „Miliarul de Aur”. Monumentul simboliza poziția Romei în sistemul rutier imperial, dar sursele antice nu arată că toate drumurile porneau fizic din acel punct. În Italia, distanțele înscrise pe borne erau calculate probabil de la porțile Romei.

Prima mare șosea romană, Via Appia, a fost începută în anul 312 î.Hr., la inițiativa cenzorului Appius Claudius Caecus.

Drumurile facilitau circulația nu doar a soldaților și mărfurilor, ci și a informațiilor, credințelor și bolilor, contribuind la integrarea unor teritorii întinse pe trei continente.

Surse

https://www.reuters.com/lifestyle/study-shows-marvels-roman-empires-road-network-2026-09-15/

https://itiner-e.org/

https://www.nature.com/articles/s41467-026-75453-3

Vă recomandăm să citiți și:

Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană

O fosilă veche de 30 de ani ascunde oasele unui monstru marin necunoscut

Oamenii antici ar fi dezvoltat un truc remarcabil pentru a supraviețui în ultima eră glaciară

Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări