Prima pagină Stiinta

Copiii din laborator

Cecilia Stroe 03.26.2009 | ● Vizualizări: 620
Copiii din laborator     cercetari, copii, cobai, experiment, laborator, cercetatori, parinti, drepturile copiilor, intimitate, neurologie, medicina, etica, invatare, limbaj, The Human Speechome Project, dezvoltare cognitiva + zoom
Galerie foto (7)

Vremurile de criza impun solutii pe masura. Intr-o perioada in care cercetarea stiintifica se confrunta cu reducerea drastica a finantarilor, inventivi, tot mai multi cercetatori americani aleg sa-si foloseasca copiii “din dotare” pe post de “cobai” pentru experimentele lor, se arata intr-un articol publicat recent in New York Times.

Bunele intentii ale tatilor de la birou

Uneori, un copil poate fi o adevarata "mana cereasca". Chiar inainte ca fiul lui sa se nasca, Pawan Sinha i-a intuit acestuia potentialul unic. In cadrul cursurilor Lamaze la care-si insotea sotia, Sinha, profesor de neurobiologie la Massachusetts Institute of Technology (MIT) i-a lasat pe toti cu gura cascata (inclusiv pe consoarta), afirmand ca este entuziasmat de nasterea copilului "pentru ca de-abia asteapta sa-l studieze si sa faca fac experimente pe el". Ceea ce - parinte responsabil -, a si facut, imediat dupa nasterea micutului Darius, atasand de frageda teasta a acestuia o camera de luat vederi, menita a inregistra in orice moment pe unde hoinareste cu privirea.

Darius Sinha, cobaiul tatalui sau



Pentru a le studia schimbarile survenite la nivel cerebral pe parcursul procesului de crestere, Arthur Toga, profesor de neurologie la scoala medicala din cadrul Universitatii California din Los Angeles, a utilizat tehnica rezonantei magnetice functionale, scanandu-le creierele celor trei copii ai sai. Ceva de genul: "Iti bagi copilul in scanner si te rogi la Dumnezeu sa fie normal", isi aminteste Toga. Dupa cum el insusi declara, cercetarea respectiva le-a permis copiilor sai sa "mearga la lucru cu tati" si sa primeasca printuri dupa scanarile cerebrale cu care sa se laude la prieteni. "Erau atat de hotarati sa-si faca tatal sa se simta mandru de ei incat nici nu s-au miscat", spune el. Ceea ce fiica lui, Rebecca, acum in varsta de 18 ani, isi aminteste este insa ca la inceput "in scannerul zgomotos a fost cam claustrofobic": purta pe cap "ceva ce semana cu o cusca si corpul ii era infasurat strans in paturi.

Rebecca Toga: "Prima oara am vorbit intruna pentru ca eram nervoasa, dar apoi medicii m-au calmat si m-am obisnuit". Atat de tare incat, pe la varsta de 8 sau 9 ani i s-a intamplat chiar sa adoarma in timpul unui experiment.



La Facultatea de Medicina de la Vanderbilt, Stephen M. Camarata i-a antamat pe toti cei 7 copii ai sai in studii asupra problemelor de invatare si de limbaj. O nimica toata fata de Deb Roy, cercetator de la M.I.T., care si-a impanzit tavanele din intreaga casa cu 11 camere video si 14 microfoane, inregistrand 70% din miscarile bebelusului sau in primii trei ani de viata. Bilantul? 250.000 de ore de inregistrari numai bune pentru un alt studiu pe tema dezvoltarii limbajului, intitulat pompos de autor nici mai mult nici mai putin decat "The Human Speechome Project".

Deb Roy, initiatorul The Human Specchome Project



Teoretic, la ora actuala, cercetatorii care folosesc subiecti umani in experimentele lor sunt obligati sa obtina mai intai aprobarea unei comisii institutionale de referenti (review boards), menite a asigura ca in cadrul demersului cu pricina nu sunt incalcate reglementarile federale in vigoare si ca nu exista potentiale conflicte de interese. O formalitate, in opinia unora, cei convinsi ca nu este necesar sa raporteze implicarea progeniturilor lor in studii, intrucat acestia nu sunt supusi unor riscuri mai mari decat restul participantilor; riscuri oricum minime, mai cred altii, care spun ca nu ar reprezenta decat o dovada in plus ca riscurile asociate studiilor stiintifice sunt nule. "Pana la urma, tot ceea ce am facut a fost o fotografie. Nimeni nu-mi iubeste copiii mai mult decat ii iubesc eu. As face eu oare ceva care sa-i puna in pericol?", le-a replicat Toga carcotasilor.

Eu driblez, eu dau cu capu’

"Eu imi semnez singur formularele de consimtamant', a declarat Gedeon Deak, ai carui trei fii au participat la studiile sale cognitive de la Universitatea California, San Diego. In fata comisiei de referenti de aici, Deak a explicat ca subiectii lui reprezinta un asa-numit "esantion de convenienta", nu sunt selectati la intamplare, si ca nu a simtit nevoia sa specifice ca si-a inclus copiii printre participantii la studiile lui. "Daca sunt copiii tai si vrei sa le pui niste intrebari poti s-o faci. Daca insa vrei sa-i incluzi in testarea unui medicament este altceva", a explicat el. Michael Caligiuri, expertul insarcinat cu supervizarea activitatii comisiei de referenti din cadrul Universitatii California din San Diego, este de parere ca oamenii de stiinta ar trebui sa faca public faptul ca-si recruteaza subiectii din sanul familiei. Cel mai probabil, comisiile le vor da aprobarea, dar vor impune ca investigatorii sa nu fie prezenti atunci cand copiii lor sunt testati si sa nu aiba acces la informatiile cu privire la acestia.

Experimente pe copiii orfani, o practica comuna in unele laboratoare din fosta URSS

In cazul specific al doctorului Roy, cel cu locuinta intesata de aparatura de supraveghere, Leigh Firn, seful comisiei de referenti de la M.I.T., a conchis ca, in sine, demersul nu starneste nicio ingrijorare, in masura in care parintii isi filmeaza copiii oricum, in mod obisnuit; dar ca totusi, "magnitudinea" inregistrarilor antamate de acesta ridica unele semne de intrebare legate deocamdata nu atat de dreptul la intimitate al copilului, cat mai ales al celor din anturajului medicului, care l-ar putea vizita pe acesta la locuinta "blindata" din Arlington. In cele din urma, comisia a decis insa ca-i mai sigur sa arunce "pisica" in curtea unui expert independent. Prin urmare, acesta a decis ca atat camerele de filmat, cat si microfoanele trebuie sa fie modele usor de inchis si deschis, ca persoanele venite in vizita trebuie sa consimta in scris a fi filmate, iar toata lumea (inclusiv fiului doctorului Roy), trebuie sa beneficieze de dreptul de a le fi sterse la cerere filmarile ai caror protagonisti sunt (inclusiv fiul, dupa implinirea varstei de 18 ani). De asemenea, expertul a mai recomandat ca momentele in care parintii isi vor invata copilul sa-si faca nevoile la olita sa nu fie filmate, pentru a evita ca acesta sa se simta jenat cand va fi mare.

Unde dai si unde crapa

In ultima instanta, totul se reduce la faptul ca un cercetator stiintific are nevoie de subiecti pentru studiile sale, iar acestia sunt greu de obtinut, este de parere Deborah Linebarger, psiholog si director al Children's Media Lab din cadrul Universitatii Pennsylvania. Dupa ce si ea si-a inrolat cei patru copii in studiile cu privire la efectul mass-media asupra minorilor, s-a vazut totusi nevoita sa-si schimbe metodologia. Motivul? Fiul ei, Alec, la varsta de 5 ani, a raspuns la o intrebare din chestionar spunand ca " parintii lui nu-l asculta si uneori se simte singur". "Am fost socata. Mi se parea ca avem o relatie mama-fiu minunata. Am decis ca trebuie sa fiu mai atenta", isi aminteste. De-atunci, ea il lasa pe sotul ei sa se ocupe de formulare, si pe membrii echipei sa se ocupe de testare. "Inregistram totul video si ma uit la filmari ulterior, dar se intampla in unele situatii sa nu doresc sa fac nici macar asta", mai spune ea, adaugand ca atunci cand totusi o face este tentata sa-i ia pe copii la intrebari legat de raspunsurile date de acestia la teste.

Psihologul Deborah Linebarger a condus o seama de studii foarte importante care au demonstrat efectul nefast al mass media asupra celor mici. Pretul experimentelor a fost insa scump - fericirea propriilor copii



Unele metode de cercetare sunt in mod clar benigne; altele, desi la prima vedere nu par, pot fi periculoase. Specialistii in etica evalueaza participarea copiilor cercetatorilor in unele proiecte ale acestora acceptabila, ba chiar valoroasa, dar au unele nelamuriri in ceea ce priveste efectul ei pe termen lung asupra relatiei copilului cu parintele in cauza si chiar asupra obiectivitatii informatiilor obtinute astfel de cercetator. "Rolul parintelui este acela de a-si proteja copilul", conchide Robert M. Nelson, director la Center for Research Integrity din cadrul Spitalului de Copii din Philadelphia. "Odata ce parintele devine investigator, se instaureaza imediat un potential conflict de interese. Si inerent, relatia dintre parinte si copil este afectata, putand fi distorsionata in moduri imprevizibile."

Parinti si copii

Jean Piaget, celebrul teoretician al dezvoltarii cognitive, le-a studiat celor trei copii ai sai, Jacqueline, Lucienne şi Laurent evolutia intelectuala pe tot parcursul copilariei, iar cu informatiile obtinute in acest mod a umplut trei volume: "Conceptia copilului asupra realitatii", "Originile inteligentei" si "Jocuri, vise si imitari". La fel, in 7 aprilie 1900, la nasterea primului sau copil, Hilde, filozoful si psihologul german William Stern (1871-1938), facea si el prima insemnare dintr-un jurnal ce se va intinde de-a lungul a 18 ani; in el Stern va inregistra 5,000 de pagini de observatii scrise marunt cu privire la dezvoltarea lui Hilde, a lui Günther (nascut in 1902), si a Evei (nascuta in 1904), care vor sta la baza lucrarilor lui ulteriore.

Jean Piaget, parintele psihologiei infantile

Alte exemple din trecut ar cadea totusi la examenul de etica: precum cel al medicului Jonas Salk, care si-a injectat copiii cu vaccinul impotriva poliomielitei, sau cel al psihologului Clarence Leuba, care nereusind sa rezolve dilema daca rasul ca reactie la gadilat este innascut sau invatat, le-a interzis copiilor sai - un baiat si-o fata - cu desavarsire s-o faca; bineinteles, asta in afara "sedintelor" in care ii gadila el insusi, in beneficiul stiintei, purtand o masca pentru a-si ascunde expresiile faciale.

In numele stiintei, iti spun: nu ai voie sa razi, decat cand te gadil eu!



Intr-o stire aparuta in urma cu doi ani se anunta bombastic ca, in sfarsit, copiii din Europa vor dispune de medicamente testate si studiate special pentru ei, ca efect al intrarii in vigoare a noului regulament european cu privire la medicamentele de uz pediatric; acesta obliga companiile farmaceutice interesate sa lanseze produse noi pe piata europeana sa le testeze si pe "beneficiari", adica pe copii. Intentia in sine este una laudabila: stimularea cercetarii si a dezvoltarii de noi medicamente special concepute pentru copii si adolescenti reprezinta o problema arzatoare a sanatatii europene, intrucat mai bine de jumatate din substantele administrate celor mici nu au fost niciodata testate pe acestia.

Cobaiul meu iubit

Este cu siguranta un pas important inainte, dar ce ne facem cu problemele de natura etica, derivate din faptul ca de-acum inainte locul cobailor in laborator va fi luat de copii? Specialistii UE au dat toate asigurarile: noua legislatie cu privire la testele clinice contine norme si proceduri menite a-i proteja in mod explicit pe participanti, garantand ca testele clinice vor fi realizate exclusiv cu voluntari. Intre doua jocuri la nisip cu galetusa, micutii negresit vor lua in calcul si posibilitatea de a se inscrie voluntari intr-un test clinic… Sau unii parinti, in mod "voluntar", contra unei compensatii banesti, isi vor imprumuta copiii stiintei?

Deja, la finele lunii februarie a acestui an, o scrisoare deschisa publicata in presa britanica, semnata de un grup de 22 de oameni de stiinta din intreaga lume, atragea atentia asupra unui experiment finantat si derulat de US National Institutes of Health, in care copii cu varste cuprinse intre 6 si 10 ani din China si Statele Unite au fost hraniti cu asa-numitul Golden Rice, orez modificat genetic astfel incat sa contina niveluri ridicate de beta caroten sau vitamina A.

Scandalul orezului-minune, coperta vizionara a revistei Time din 31 iulie 2000.



Criticii orezului-minune, dezvoltat de un consortiu din care fac parte compania biotech Syngenta, Fundatia Rockefeller si o alta organizatie caritabila infiintata de Bill Gates sunt furiosi ca produsul nu a fost supus mai intai unor teste pe animale inainte de a fi experimentat pe copii, avand in vedere ca exista probe cu privire la posibilitatea ca anumite substante chimice derivate din beta caroten sa fie toxice. Ei au mai amintit si ca, potrivit Codului de la Nuremberg, oamenii de stiinta nu ar trebui sa utilizeze cobai umani ( si cu atat mai mult copii mici) daca exista o metoda experimentala alternativa.

SPUNE-TI PAREREA! Este moral ca oamenii de stiinta sa faca experimente pe copiii lor? Exista experimente inofensive pentru cei mici, sau practica copiilor-cobai ar trebui banata cu desavarsire? Ce parere ai despre acest articol?

CITESTE SI: