Darwin da mana cu Adam & Eva. Stiinta este sceptrul lui Dumnezeu?

Microevolutie da, macroevolutie nu

Una dintre ipoteze este aceea ca, la fel cum, astazi, unii
indivizi poseda in ADN-ul lor bagaj genetic capabil sa produca
descendenti cu o cromatica diferita a ochilor sau a parului,
primii parinti ai umanitatii, Adam si Eva, posedau genele
care le permiteau sa produca toate varietatile si rasele de
oameni. Poate ca noi, in prezent, nu mai avem aceleasi
gene abilitate sa formeze fiecare rasa umana, dar este o premisa
plauzibila cea conform careia cuplul primordial putea poseda acest
bagaj genetic.

• Gazul înghețat de pe Uranus și Neptun ne-ar putea spune cum s-au format aceste planete
• Corpul nu vrea de fapt să îmbătrânească, arată prima hartă a mușchilor umani

Toate rasele umane poseda gene pentru aceleasi trasaturi
de baza, dar nu toti oamenii dispun de fiecare variatie posibila a
acestor gene. De exemplu, o persoana poate avea cateva
variatii genetice pentru cromatica ochilor (caprui, verzi,
albastri), in timp ce altcineva poate stapani numai o singura
variatie de gene care determina aceasta trasatura (caprui). Astfel,
abilitatile celor doi de a influenta culoarea ochilor
descendentilor lor vor fi diferite.

De asemenea, unii parinti cu parul negru sunt capabili sa nasca
vlastari cu parul blond, dar copiii lor blonzi (deoarece mostenesc
numai genele recesive) nu vor avea abilitatea de a produce copii cu
parul negru decat daca ii vor procrea cu cineva care are parul de
culoare inchisa. Daca descendentii „arieni” vor copula cu altii la
fel ca ei atunci intreaga linie si populatie va fi formata numai
din blonzi, chiar daca stramosul originar va fi avut parul
negru.

Tocmai de aceea, in realitate, nu exista decat o singura
rasa – si anume cea umana – in cadrul careia exista nenumarate
variatii si permutari. Dovezile furnizate de stiinta
indica faptul ca numai microevolutia (variatii in cadrul unei
specii biologice precum varietatile de caini, pisici, cai, vite
etc.) este posibila, dar nu macroevolutia (variatiile dincolo de
speciile biologice, in special de la formele mai simple la cele mai
complexe). Singura evolutie posibila care apare in natura este
microevolutia, sau evolutia pe orizontala, nu si cea pe
verticala.

Abilitatea genetica a microevolutiei exista natural, in timp ce
macroevolutia nu exista incifrata in legea firii. Genele
microevolutiei (instructiuni sau programe chimice
si genetice) exista in cazul fiecarei specii, dar
nu si acelea ale macroevolutiei. Daca natura nu are
inteligenta si abilitatea de a perferoma inginerii genetice – sa
construiasca in intregime noi gene si nu doar sa produca variatii
si noi combinatii ale genelor deja existente – atunci macroevolutia
nu va fi niciodata posibila natural.

Mutatiile – toate’s vechi si noua’s toate

In prezent, avem varietati canine care nu existau cu mai multe
secole in urma. Toate acestea nu constituie decat un alt exemplu de
microevolutie in natura. Nu conteaza cate varietati de
caini se nasc, ei vor ramane mereu caini si nu se vor transforma
sau evolua intr-un alt fel de animal. Chiar si formarea
unei specii cu totul noua de planta sau animal prin hibridizare nu
va sustine evolutia darwiniana deoarece o asemenea hibridizare nu
implica niciun fel de productie a noilor informatii genetice, ci
de-abia o recombinare a genelor deja existente.

Modificarile si noile combinatii ale genelor deja prezente in
lumea vie pentru trasaturi distincte s-au mai intamplat in natura,
dar niciodata nu s-a descoperit un proces de creare de gene
in intregime noi sau de trasaturi cu totul originale.
Aceasta situatie se intampla chiar si in cazul mutatiilor genetice.
De exemplu, mutatiile in cazul genelor pentru parul uman se pot
altera astfel incat un alt tip de par uman sa se dezvolte, dar
mutatiile nu vor schimba genele pentru pilozitatea umana astfel
incat pene, aripi sau trasaturi cu totul noi sa se dezvolte in loc.
Mutatiile pot cauza chiar si multiplicari ale
caracterisiticilor deja existente – un deget in plus spre exemplu,
chiar si intr-o alte parte a corpului decat la maini sau la
picioare – dar nimic dintre aceste lucruri nu se califica in
pozitia de trasatura noua.

Evolutionistii sunt de parere ca, daca li se acorda suficient
timp, mutatiile aleatorii din codul genetic, cauzate de fortele
hazardante de mediu, precum radiatiile, vor produce gene cu totul
noi pentru noi caracteristici asupra carora selectia naturala poate
actiona sau pe care le poate prezerva. Totusi, nu exista
niciun fel de dovada stiintifica prin care sa se arate ca mutatiile
la intamplare au abilitatea de a genera noi gene capabile sa
programeze dezvoltarea trasaturilor noi la diverse specii.
Un asemenea rezultat ar solicita inginerie genetica. Mutatiile
genetice aleatorii cauzate de mediu nu vor tine niciodata loc de
inginerie genetica.

Mutatiile sunt accidente in structura secventiala moleculara a
codului genetic si ele sunt aproape intotdeauna nocive. Sigur ca,
la fel cum unele cutremure nu produc avarii cladirilor, exista de
asemenea mutatii care nu dauneaza din punct de vedere biologic.
Dar, chiar si daca are loc o mutatie benefica, pentru fiecare
mutatie de acest fel vor exista sute de soi rau, cu un rezultat
care se va dovedi in timp catastrofal pentru specii.

Mai mult decat toate aceste lucruri, trebuie stiut ca
numai acele mutatii produse in cazul genelor din celulele
reproducatoare, precum sperma la barbati si ovulele la femei, sunt
transmise urmasilor. Mutatiile si orice alte schimbari
produse in alte celule ale corpului nu sunt transmise. Spre
exempplu, daca o femeie isi va pierde un deget acest lucru nu va
rezulta niciodata in nasterea unui fiu cu un deget lipsa. Similar,
chiar daca o maimuta ar invata vreodata sa mearga perfect erect si
sa vorbeasca, nu ar transmite aceste caracteristici descendentilor
sai. De aceea, biologia moderna dezaproba vehement teoria candva
acreditata conform careia caracteristicile influentate de mediu pot
fi transmise in codul genetic al progeniturilor.

Variatii biologice si ADN

Majoritatea variatiilor biologice din cadrul unei specii
biologice (varietati de oameni, caini, pisici, soareci etc.)
reprezinta rezultatul noilor combinatii ale genelor deja existente
si nu al mutatiilor. Ceea ce noi numim „gene” inseamna
segmente ale moleculei ADN. ADN-ul sau codul genetic este compus
dintr-o insirurire moleculara de acizi nucleici (caractere chimice)
diversi, aranjati intr-o secventa intocmai ca literele in cuvinte
si frazele, in text. Aceasta secventa de acizi nucleici din ADN
este cea care le indica celulelor din orice organism cum sa
construiasca diferitele proteine, tesuturi si organe precum
creierul, ficatul, nasul, ochii etc. Daca acizii nucleici
din codul genetic nu se afla in secventa corecta atunci o proasta
functionare sau, mai rau, proteine nocive pot aparea,
cauzand serioase probleme de sanatate si chiar moartea.

Nu exista nicio lege in stiinta care sa spuna ca acizii nucleici
trebuie sa se imbine intr-o anumita secventa. Orice astfel de acid
se poate conecta foarte usor cu oricare altul. Singurul motiv
pentru care acizii nucleici se gasesc intr-o anumita secventa in
ADN-ul celulelor din trupurile noastre este acela ca ei sunt
dirijati sa se comporte astfel de catre ADN-ul existent anterior.
Atunci cand noile celule se formeaza in organismele noastre
ADN-ul celulelor initiale imprima formarea aceluiasi ADN in noile
celule.

O convingere comuna in randul evolutionistilor este ca dupa
milioane de ani, multe radiatii si concursul altor forte de mediu,
suficiente schimari aleatorii (mutatii) vor avea loc in structura
secventiala a codului genetic al unei specii astfel incat secvente
cu totul noi pentru gene cu totul noi sa se dezvolte, ceea ce mai
departe va programa formarea unor trasaturi biologice, organe si
structuri noi-noute, asupra carora selectia naturala sa poata
actiona.

Dar este oare rational sa consideram ca prin schimbarea
hazardanta a secventei literelor dintr-o carte de bucate vom
obtine, eventual, o carte de astronomie? Cu siguranta, nu.
Iar daca acea carte ar fi o fiinta vie, ea ar muri probabil in
timpul procesului unei asemenea permutari.

Asemenea transformari, ca preschimbarea unei carti intr-o alta
sau a ADN-ului unei specii in ADN-ul alteia, mai ales in ceva mai
complex, este un proces care, pur si simplu, nu este plauzibil sa
se intample prin alternante „norocoase”. Este nevoie de planificare
si proiectare inteligente ca sa schimbi ADN-ul unei specii simple
in cel al unei specii mai complexe.

Ingineria genetica a Arhitectului

Da, este adevarat ca abilitatea constructiilor biologice si
chimice de a crea gene cu totul noi exista in cazul fiecarei
specii, dar problema este aceea ca fortele intamplatoare ale
naturii (radiatiile etc) pur si simplu nu au abilitatea de a
rearanja aceste materiale intr-o programare genetica cu totul noua
pentru caracaterstici cu totul noi. Inca o data, mutatiile
au doar capacitatea de a produce variatii ale trasaturilor care
deja exista. Este nevoie de manipulare inteligenta
a materialului genetic pentru a transforma un peste intr-o fiinta
umana. Fortele accidentale ale mediului nu pot executa asemenea
inginerie genetica.

Totusi, daca mediul nu stapaneste capacitatea de a presta
inginerie genetica si daca macroevolutia chiar nu poate aparea,
atunci cum altfel se pot explica similitudinile genetice si
biologice care exista intre diferitele specii si, intr-adevar, in
toata lumea vie? Desi nu pot demonstra stiintific, creationistii
cred ca singura explicatie rationala pentru asemenarile
genetice si biologice dintre toate formele de viata se datoreaza
unui Arhitect comun care a proiectat si a creat functii similare
pentru scopuri similare si functii diferite pentru scopuri
diferite, in cazul tuturor varietatilor formelor de viata, de la
cele mai simple la cele mai complexe. Chiar si oamenii
angajeaza acest principiu al designului comun in planificarea
arhitecturii variate a cladirilor.

Daca oamenii trebuie sa utilizeze inteligenta pentru a performa
ingineria genetica, pentru a manipula cu sens codul genetic, atunci
ce spune acest lucru despre codul genetic insusi? Multi au
confundat selectia naturala cu evolutia insasi. Da,
Charles Darwin a aratat ca selectia naturala apare in natura, dar
ceea ce multi nu inteleg este ca selectia naturala in sine
nu produce trasaturi sau variatii biologice.

Selectia naturala nu poate decat „selecta” din varietatile
biologice care sunt produse si care au valoare de supravietuire.
Chestiunea reala este ce variatii biologice pot fi produse
pe cale naturala? Ce variatii biologice
sunt posibile natural? Cand o transformare biologica are loc pentru
o specie si aceasta noua variatie (schimbarea culorii pielii de
exemplu) ajuta acea specie sa supravietuiasca in mediul sau, atunci
acea variatie va fi prezervata (selectata) si va fi transmisa
urmasilor. Acest proces poarta denumirea de „selectie naturala” sau
„supravietuirea celui mai adaptat”. Dar niciuna dintre cele doua
situatii nu are nimic de a face cu producerea de noi caracteristici
si variatii.

Termenul „selectie naturala” este pur si simplu o figura de
stil. Natura, desigur, nu face selectii constiente sau
active. Este un proces in intregime pasiv.
Darwin nu a inteles ce anume produce variatiile
bilogice. El, pur si simplu, a presupus ca orice fel
de schimbare biologica este posibila in viata. Totusi, stim astazi
ca trasaturile biologice si diversitatea sunt determinate de codul
genetic.

Selectia naturala functioneaza impreuna cu evolutia, dar nu este
evolutie in sine. Cata diversitate biologica sau cata
evolutie este posibila, natural, in natura? Asa cum am
vazut, toate varietatile bilogice sau evolutive sunt limitate la
speciile vegetale si animale. Un alt motiv pentru care
macroevolutia nu este posibila in natura il constituie faptul ca un
organ pe jumatate evoluat (si deci nefolositor) in asteptarea a
milioane de ani de evolutie pentru a fi completat de mutatii, ar fi
o carenta si un handicap pentru o specie – nu tocmai candidatul
ideal pentru selectia naturala. De fapt, cum ar fi putut
supravietui speciile de-a lungul milioanelor de ani, in timp ce
organele lor vitale (sau necesare) se aflau inca in proces de…
evolutie?

Cum, spre exemplu, respirau, mancau si se reproduceau animalele,
daca organele lor respiratorii, digestive si reproducatoare era
incomplete si inca evoluau? Cum alungau speciile posibilii germeni
care le amenintau viata, daca sistemul lor imunitar nu era inca
deplin evoluat?

Dumnezeu ne-a creat… stiintific?

Omul de stiinta si creationistul Walt Brown, in
fantastica sa lucrare „La inceputuri”,
pune punctul pe”i” in urmatoarea fraza: „Toate speciile par
integral si nu partial dezvoltate. Ele prezinta un anumit design.
Nu exista exemple de pene, ochi, piele, tuburi (artere, vene,
intestine etc.) sau orice dintre celelalte mii de organe vitale, pe
jumatate dezvoltate. Tuburile care nu sunt 100% complete reprezinta
o carenta; la fel si organele sau partile corpului partial
dezvoltate. De exemplu, daca un picior al unei reptile ar
fi sa evolueze intr-o aripa de pasare, ar deveni un picior
defectuos cu mult inainte sa se transforme intr-o aripa
eficienta„.

Stiinta nu poate dovedi ca suntem aici gratie Actului de
Creatie savarsit de Cineva, dar stiinta nu poate demonstra nici ca
suntem aici accidental sau prin macroevolutie. Nimeni nu a
putut constata indubitabil niciuna dintre aceste posibilitati.
Ambele sunt acceptate prin conventie. Problema este care dintre
conventii detine mai mult adevar, teoria macroevolutionista a lui
Darwin sau teoria creationista?

Daca niste astronauti de pe Pamant ar descoperi figurile unor
persoane asemanatoare celor de la Muntele Rushmore pe o planeta
nelocuita, atunci nu ar exista niciun fel de metoda stiintifica
prin care sa se dovedeasca daca ele au fost create de cineva sau au
aparut prin procese aleatorii de eroziune. Niciuna dintre pozitii
nu ar fi stiinta, insa argumente stiintifice ar putea fi facute
pentru sustinerea uneia sau a celeilalte.

Ceea ce credem noi despre originile vietii ne
influenteaza filosofia si valorile precum si perspectiva pe care o
avem asupra noastra si a celorlalti. Aceasta nu este o
chestiune minora. Doar pentru ca legile stiintei pot explica felul
in care viata si universul opereaza si functioneaza nu inseamna ca
nu exista un Arhitect al lor. Este rational sa credem ca nu
exista niciun proiectant in spatele aeroplanelor doar pentru ca
legile fizicii pot explica felul in care acestea
functioneaza?

Legile naturale sunt adecvate sa explice cum functioneaza
ordinea vietii, a universului si chiar a unui cuptor cu microunde,
dar prea putin pot ele explica originea unei asemenea aranjari.
Desigur ca, odata ce exista o celula completa si vie, atunci
programele genetice si mecanismele biologice intra in actiune
pentru a directiona si a organiza moleculele astfel incat sa se
dezvolte mai multe celule. Dar intrebarea este cum a aparut
viata din nimic, atunci cand niciun mecanism coordonator nu exista
in natura si cand natura insasi nu exista?

Cu siguranta raman multe lucruri de spus pe marginea acestui
subiect. Cercetatorii, evolutionisti sau creationisti, dezvolta
teorii despre o multime de chestiuni stiintifice (fosilele, asa
numitele legaturi tranzitionale, diversitatea biologica, originea
vietii, anatomia comparativa, organele vestigii, varsta Pamantului
etc.). De asemenea, se pun numeroase intrebari si se dau o multime
si variata gama de raspunsuri mai mult sau mai putin complexe
referitoare la continutul Bibliei (inclusiv legat de creatie si
evolutie, de Arca lui Noe si de felul in care dinozaurii se
potrivesc in Scripturi).

In ciuda faptului ca asemenea dileme ii anima pe ganditori si
cercetatori de mii de ani, iar in ultimele doua secole – poate –
mai mult ca niciodata, se pare ca ne lipseste inca unealta
cognitiva care sa ne raspunda la intrebarile existentiale: „cine
suntem?”, „de unde venin?”, „incotro ne indreptam?”.

CITESTE SI:

• 
  ZIUA DARWIN. Evolutia a murit! Ba nu, evolutia este in
  actiune!
• 
  4,4 trilioane de lire sterline pentru oricine poate dovedi
  evolutia
• Dumnezeu si Evolutia
  pot coexista
• Creationismul
  da buzna in cursul de evolutionism
• Un
  creationist islamic vrea sa-l desfiinteze pe
  Darwin
• Vaticanul
  imbratiseaza teoriile evolutioniste