Prima pagină Stiinta

În căutarea arşiţei supreme

Nicu Pârlog | 08.06.2011 | ● Vizualizări: 781
În căutarea arşiţei supreme     caldura, arsita, fizica, spritualitate, foc, soare, canicula, meteo + zoom
Galerie foto (4)

Din cele mai vechi timpuri, ideea de căldură, de arşiţă, temperatură ridicată, a suscitat interesul oamenilor, indiferent de formaţia lor. Cercetători, mistici şi oameni de rând au fost afectaţi şi pasionaţi în egală măsură de impactul căldurii asupra societăţii umane şi al câmpurilor cunoaşterii. Dincolo de canicula verii, de temperaturile incalculabile din Univers, de seceta devastatoare sau de simbolistica căldurii în doctrinele spiritual-oculte, descoperim că temperaturile extrem de ridicate ne influenţează mai mult decât se crede în mod obişnuit.

Unde este cel mai fierbinte ?

Ei bine, cele mai ridicate temperaturi măsurate vreodată de om nu au fost nicidecum cele de pe Soare sau de pe alte astre din galaxie. Spre surprinderea multora, cea mai cumplită temperatură imaginabilă a fost înregistrată în urma unor experimente ştiinţifice provocate tot de minţile iscoditoare ale unor cercetători de anvergură.

Paradoxal sau nu, cursa pentru stabilirea celei mai ridicate temperaturi înregistrabile a fost declanşată la scurtă vreme după stabilirea aşa-umitului Zero Absolut.

După ce ştiinţa a acceptat că cea mai scăzută temperatură detectabilă atinge valoarea de 0 pe scara Kelvin, respectiv -460 grade Fahrenheit sau -273, 333 grade Celsius, cele mai "grele" nume ale fizicii au continuat căutările în direcţia celeilate extreme termice.



În urmă cu câteva decenii, fizica acelor vremuri stabilise că valoarea celei mai mari temperaturi posibile ar fi celebra "temperatură Plank", denumită astfel în onoarea faimosului fizician austriac Max Plank.
Tradusă în grade Celsius, aceasta ar atinge inimaginabila valoare de 100.000.000.000.000.000.000.000.000.000.000 grade. În scara Kelvin ar avea valoarea de 1032 grade.

"Este o temperatură ridicolă, nu doar neimaginabilă, deci extrem de improbabilă. Este, dacă vreţi, de peste un miliard de miliarde de ori mai ridicată decât valorile termice obţinute când radiaţiile gama se lovesc de quasari", clarifică fizicianul Arlin Crotts din cadrul Universităţii Columbia.

În cadrul fizicii convenţionale, cea care se bazează pe teoria relativităţii elaborată de Einstein pentru a descrie extremele mari şi, în egală măsură, pe mecanica cuantică pentru a explora extremele mici, se consideră că valoarea temperaturii Plank a fost atinsă pe o durată de timp de 10-43 secunde imediat după controversatul moment al Big-Bang-ului primordial.

La începutul anului 2010 însă, într-un laborator subteran din Long Island, New York, o echipă de cercetători în fizica de graniţă a depăşit frontierele temperaturii măsurabile. Exploziile care au declanşat temperatura record, au avut loc în incinta Brookhaven National Laboratory din Upton.

Cu acestă ocazie, cea mai mare temperatură înregistrată vreodată a atins valoarea uluitoare de 4 trilioane grade Celsius. În comparaţie, Soarele "abia" dacă atinge 15 milioane de grade Celsius la suprafaţa sa.

Noua valoare absolută este de 40 de ori mai mare decât temperatura produsă în timpul exploziei unei supernove.

"Este cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată în Univers" , a declarat fizicianul Steven Vigdor, membru al echipei de cercetători care a raportat Societăţii Americane de Fizică noul record înregistrat pe data de 15 februarie 2010.

Din fericire, ştiinţa modernă încă nu poate produce arme pe baza noilor temperaturi totale. Fiecare dintre exploziile care au declanşat temperaturile uluitoare au fost mai mici decât un atom. Tradus, înseamnă ca sunt mult prea mici pentru a avea potenţial mortal.

Experimentul a avut ca scop secundar şi recrearea temperaturii iniţiale din prima microsecundă de după Big Bang.




Înapoi pe Pământ. Şi prin România...

Canicula, arşiţa insuportabilă care pârjoleşte planeta noastră vară de vară, a avut şi continuă să aibă un rol deosebit de important pentur actuala civilizaţie umană, rol din ce în ce mai accentuat pe fondul fenomenului de încălzire globală, accelerat de activitatea economic-industrială a speciei umane.

Temperatura înregistrabilă pentru o regiune sau suprafaţă de pământ depinde în mod esenţial de puterea şi intensitatea razelor solare care cad asupra ei, intensitate care este, la rândul ei, determinată de unghiul de înclinaţie al razelor care cad pe Terra.

Cu alte cuvinte, acesta este motivul pentru care temperatura planetei noastre va fi mereu ridicată la Ecuator şi scăzută la Poli.

Odată ce razele directe de soare produc mai multă căldură decât cele care cad înclinat, tropicele ating cele mai mari temperaturi.

Libia este al patrulea stat ca mărime din Africa, precum şi ţara care ocupă cea mai mare suprafaţă din Sahara. Aproape toată ţara este alcătuită din deşert arid, încins şi necruţător.

Din cauză că nu beneficiază de bariere naturale precum fluvii, munţi, delte, păduri, climatul libian este influenţat exclusiv de deşertul Sahara la sud şi de Marea Mediterană la nord. În capitala Tripoli temperatura medie este de peste 30 de grade vara şi de 8 grade, evident tot cu plus, pe timpul lunilor de iarnă.

Un vânt arzător, denumit pe aceste meleaguri Ghibli, poate duce la creşterea subită a temperaturii în câteva ore, până la valori de +40-50 grade Celsius.

De fapt, cea mai ridicată temperatură înregistrată pe Terra, a fost aici, în Libia, la El Azizah, unde, în data de 13 septembrie 1922, mercurul termometrelor s-a ridicat al +58 grade Celsius!

A doua valoare pe planetă s-a înregistrat în temuta Death Valley din California, unde pe data de 10 iulie 1913, termometrele au înregistrat valoarea de +57 grade Celsius.

Dacă ne mutăm în Asia, cea mai cumplită arşiţă înregistrată vreodată pe cel mai mare continent al lumii a fost măsurată în Tirat Rivi din Israel: aici, pe data de 21 iunie 1942, termometrele arătau +54 grade Celsius.

Australia vine la rând la o diferenţă de doar un grad Celsius. În Concourry, statul Queensland, ziua de 16 ianuarie 1889 aducea o temperatura de +53 grade.

Bătrânul nostru continent a atins un maxim istoric la Sevilla, în Spania, unde pe data de 4 august 1881 a fost atinsă valoarea de +50 de grade.

Iar deasupra apelor Oceanului Planetar, cea mai "încinsă" porţiune este cea din zona Golfului Persic: la suprafaţa apei de aici, pe data de 5 august 1924, aerul atingea 36 de grade. Evident, cu plus..

Cel mai rece continent, Antarctica a atins o temperatură maximă pe data de 5 ianuarie 1974, când Staţia de cercetări ştiinţifice Vanda a atins maximul istoric de +15 grade Celsius.

Mai jos, la Polul Sud, cea mai ridicată temperatură a atins, în contrapondere, -14 grade Celsius...

La Marble Ball, în vestul Australiei s-a înregistrat, în schimb, cea mai lungă perioadă de caniculă din istorie. În acest loc, timp de 162 zile consecutive, mai precis în perioada 30 octombrie - 7 aprilie 1924, temperatura nu a coborât sub +38 de grade Celsius nici măcar pe timpul nopţii.

Vedem, aşadar, că maximul meteo istoric înregistrat în România a fost unul modest: pe melagurile noastre trebuie doar să ne îndreptăm atenţia spre Râmnicelu, un sat din inima Bărăganului, judeţul Brăila, unde, pe data de 10 august 1951, la staţia meteo s-au înregistrat la umbră +44, 5 grade Celsius. Relativ cuminte, nu-i aşa?


Simbolistică şi spiritualitate arzătoare

Cei vechi au asociat dintotdeauna căldura cu lumina, după acelaşi principiu în urma căruia alăturau dragostea cunoaşterii intuitive şi viaţa organică - activităţii spirituale.

În China antică, focul şi arşiţa erau asociate cu teama de secetă şi culoarea roşie. Caracterul chinez al literei "Che" exprima în egală măsură seceta şi culoarea roşie. Simbolic, făcea trimitere la focul omului şi exprimarea furiei.

Dincoace, în Europa, Plutarh susţinea că lumina şi căldura sunt puse în mişcare de atotputernicul Soare, aşa cum sângele şi respiraţia, principiile vital şi intelectual-, sunt puse în mişcare de inimă.
În reprezentările egiptene ale Soarelui, undele de căldura emanate de astru sunt reprezentate prin valuri, iar razele de soare prin linii drepte.

La celţi, căldura şi fierbinţeala erau puse întotdeauna în legătură cu ardoarea şi vitejia războinicilor şi a eroilor. Vechile epopei irlandeze ne vorbesc despre războinici desăvîrşiţi precum Cuchulainn care, prin simpla prezenţă, topea zăpada din jurul său pe o rază de treizeci de paşi. (Avea o aură încinsă, nu gluma...)

Cum în lumea celtică şi germanică, căldura şi furia războinică erau aproapre sinonime, avem o explicaţie plauzibilă pentru care temuţii războinici se luptau deseori complet goi, după cum atestă textele antice romane şi greceşti.

La hinduşi, căldura este o putere cosmică, cea care, după Rig-Veda, i-a permis lui Unu să ia naştere din haosul primordial.

Căldura, în formele autentice de yoga, este Tapas, nimic altceva decât asceză perfectă, înălţare a spiritului curăţat de păcate şi greşeli prin focul ardorii şi căutării Divinului.

Această obţinere a focului purificator intern este uneori înţeleasă la modul strict în şamanism şi în practicile gTum mo din budismul tantric tibetan, unde discipolii care au ajuns la un grad de realizare superioară parcurg testul prin care, timp de o noapte rece de iarnă, trebuie să usuce mai multe cearşafuri ude aşezate pe trupurile lor încinse.

Focul spiritului distruge şi arde, aşadar, percepţiile şi limitările existenţei neofitului.

De altfel în tantrismul tibetan, elementul foc corespunde direct centrului inimii, Anahata Chakra.

Unele şcoli de inspiraţie budistă recomandă chiar meditaţia asupra lui Tejadhatu, elementul căldură.

Senzaţia de fierbinţeală este asociată cu ascensiunea şarpelui energetic Kundalini. Este ceea ce anticul Tratat despre Floarea de Aur denumeşte puterea stimulatoare a suflului intern, apogeu al alchimiei interioare a iniţiatului.

Ca o contrapondere negativă, mânia şi căldura pot proveni din influenţe satanice, care trebuie stinse, domolite prin practici exorcizante.

Alchimiştii au susţinut dintotdeauna că viaţa se naşte neapărat prin puterea mijlocitoare şi intermediul principiului căldurii.

Simbolul concentrării spiritului în inimă are ca obiect şi zămislirea interioară a embrionului nemuririi. În această direcţie, căldura renaşte, regenerează şi transmite informaţie.

Carl Jung vedea în căldură o imagine transpusă a libidoului, a energiei sexuale. În viziunea aceluiaşi psihanalist, căldura generează maturitatea biologică în primă instanţă şi maturizarea spirituală ca ultim deziderat al fiinţei umane.

Deci, vorbim despre un concept complex. Dincolo de dimensiunea strict ştiinţifică, pur spirituală sau simbolistică, căldura ne dezvăluie o dimensiune fascinantă, cu multe aspecte încă neelucidate.