Prima pagină Stiinta

10 lucruri pe care ar trebui să le ştii despre paraziţi

Mihaela Stănescu 02.28.2012 | ● Vizualizări: 10254
10 lucruri pe care ar trebui să le ştii despre paraziţi     parazit, biologie, evolutie, viata + zoom
Galerie foto (7)

Există un întreg univers al lor, o lume de vieţuitoare care trăiesc pe spinarea altora – a gazdelor lor – făcând din corpul acestora sursă de hrană şi, uneori, adăpost permanent. Spre deosebire de prădători, paraziţii, în general, nu-şi omoară gazda, ci stabilesc cu ea o legătură aparte, din care trag folos doar ei, dar în aşa fel încât relaţia să dureze cât mai mult. Iar această legătură e atât de strânsă, încât, adesea, doar moartea o desface. Să încercăm să nu vedem totuşi lucrurile prin prisma moralei umane, căci aici morala n-are niciun amestec: dincolo de neplăcerile create gazdei de aceşti exploatatori şi de conotaţiile negative ale cuvântului "parazit", se ascunde un fenomen biologic absolut fascinant, cu adaptări incredibile, de o complexitate extraordinară, care dau măsura adevărată a măreţiei Vieţii, a formidabilei forţe a evoluţiei.

Paraziţii alcătuiesc o lume imensă, captivantă prin multe dintre aspectele ei, unul dintre ele fiind diversitatea, manifestată atât prin varietatea adaptărilor, cât şi prin multitudinea de grupe cărora le aparţin vieţuitoarele cu pricina. Vastitatea subiectului ar necesita un tratat - în mai multe volume groase - pentru a putea fi acoperită aşa cum se cuvine. În spaţiul acestui articol, putem doar să aruncăm o privire de la înălţime asupra temei, pentru a-i percepe cât de cât amploarea şi complexitatea, fără a intra în profunzimea ameţitoare a detaliilor legate de adaptările paraziţilor, de soluţiile evolutive găsite de ei pentru a-şi sili gazda să-i suporte şi pentru a-şi rezolva problemele hrănirii şi ale reproducerii cu minim de consum energetic. Iată, aşadar, 10 aspecte ale parazitismului, care arată până unde poate merge natura, în materie de adaptări.


1. Ce înseamnă a fi parazit? Spre deosebire de prădători, paraziţii sunt, de obicei, mult mai mici decât gazda; în schimb, se reproduc cu o viteză mai mare decât aceasta. Pentru clasificare, e important şi criteriul menţionat deja - parazitul, în general, nu-şi omoară gazda (deşi mai sunt şi excepţii). Aceasta se înţelege mai bine în contrast cu termenul de parazitoid: acesta, de obicei, determină moartea gazdei (cel mai adesea înainte de maturitatea sexuală a acesteia) sau sterilizarea ei (castrare parazitară), făcând-o incapabilă de a se reproduce. Exemplu: există specii de viespi şi muşte care depun ouă în corpurile unor omizi; larvele acestor insecte, odată eclozate, încep să se hrănească din corpul omizii, devorând-o şi ducând la moartea ei.


2. Paraziţii de ieri şi de azi: multă vreme, în parazitologia tradiţională, au fost considerate parazite organismele "macro", vizibile cu ochiul liber (ca de pildă viermii paraziţi), plus câteva specii de protozoare, având în comun faptul că, pentru a-şi parcurge cu succes întregul ciclu de viaţă, aveau, în general, nevoie de mai mult decât o singură specie-gazdă. În lumina cunoştinţelor de azi, toate acestea sunt socotite acum macroparaziţi, iar conceptul de parazitism s-a extins şi la forme de viaţă mult mai mici, de pildă bacterii şi virusuri, considerate microparaziţi (în fond, şi acessupravieţuiesc şi se reproduc doar la adăpostul şi cu resursele altor organisme)

3. Cât de extins este fenomenul în lumea vie Mult mai extins decât pare la prima vedere. Parazitismul se dovedeşte un "stil de viaţă" foarte popular: o estimare recentă sugerează o proporţie uimitoare: 40% dintre formele de viaţă ar fi parazite, într-un mod sau altul.





4. Cine sunt paraziţii? Oamenii obişnuiesc să asocieze parazitismul cu viermii şi insectele. E adevărat, există numeroase insecte parazite şi destui viermi paraziţi. (În acest punct, cred că ar trebui să precizăm că termenul viermi nu are o acoperire în sistematica modernă; în clasificările zoologice de azi nu există un grup al viermilor, ci mai multe clase - nematode, oligochete, polichete şi altele - cărora le aparţin fiinţe nevertebrate pe care le numim, în limbajul familiar, viermi. Viermi este un termen generic, vechi, rămas dintr-o vreme în care cunoştinţele de zoologie şi de clasificare a animalelor erau într-un stadiu incipient. Dar, pentru uşurinţa comunicării, putem rămâne deocamdată la denumirea de viermi, pentru că lumea, în general, intuieşte destul de corect ce înseamnă un vierme parazit.)

Dar spectrul parazitismului se întinde mult dincolo de insecte şi viermi, peste multe alte categorii de vieţuitoare. Există plante parazite (cum sunt Rafflesia, cu floarea roşie enormă, şi Balanophora, cu ciudatele lor inflorescenţe crescute pe rădăcinile plantei-gazdă) şi nenumărate ciuperci parazite, există crustacee şi meduze parazite, se găsesc paraziţi printre peşti şi printre păsări. Şi fiecare dintre aceste fiinţe este, ca specie, un fel de minune a naturii prin felul în care, în decursul a milioane de ani, şi-a dezvoltat organismul, potrivindu-l perfect acestui fel de viaţă.



5. În lumea vertebratelor, parazitismul este mult mai puţin răspândit decât la nevertebrate; totuşi, există vertebrate parazite, cu comportări şi adaptări uneori remarcabile. Se cunosc câteva specii de chişcari, vertebrate primitive (unii îi consideră peşti, alţii îi privesc ca pe un grup aparte, la limita dintre vertebrate şi nevertebrate, refuzând să le acorde statutul de peşti, fie şi primitivi), fără maxilare, cu guri ca nişte ventuze cu dinţi (amintind de viermii de nisip din filmul Dune). Chişcarii fac parte din familia Petromyzontidae ; există specii de apă dulce şi specii marine, iar unii sunt chiar destul de mari, ajungând la 1 metru lungime. Nu toţi membrii familiei Petromyzontidae sunt paraziţi, dar câţiva duc o astfel de viaţă, ataşându-se de corpurile peştilor, perforându-le pielea şi sugând sângele şi limfa. În America de Nord, sunt consideraţi dăunători, deoarece atacurile lor fac pagube printre peştii cu valoare economică, afectând astfel producţia.



6. La păsări, parazitismul se manifestă sub forma extrem de specializată a parazitismului de cuib, ilustrat la superlativ de cucul european (Cuculus canorus), specia care trăieşte şi la noi. Parazitismul de cuib este întâlnit la mai multe specii de păsări (câteva zeci), şi mai interesant fiind faptul că se remarcă o gradaţie, mai multe trepte ale specializării în cadrul acestui fenomen. Unele specii depun un ou în cuibul păsărilor gazdă, din altă specie, şi o şterg cât mai repede de acolo; la alte specii, femela parazită elimină un ou din cuibul gazdei, înainte de a-l depune pe al ei sau după aceea; în fine, la unele specii (printre care şi cucul de la noi), specializarea atinge nivelul maxim: puiul speciei parazite aruncă din cuib ouăle sau chiar puii abia eclozaţi ai gazdei, eliminându-şi astfel competitorii şi asigurându-se că va fi singurul beneficiar al hranei cărate cu trudă de părinţii adoptivi.


Alte specializări ale păsărilor parazite includ: ouă mimetice (care seamănă cu cele ale speciei-gazdă, mergând până la subtilităţi uimitoare: femele din aceeaşi specie parazită depun ouă cu aspect diferit, în funcţie de specia-gazdă pe care s-a "profilat" fiecare femelă) şi un ritm de creştere rapid, care face ca puiul parazit, chiar dacă nu omoară de-a dreptul puii gazdei, să crească mult mai repede decât aceştia, devenind mai puternic şi fiind astfel în stare să apuce primul mâncarea. Ca urmare, puii gazdei, mai prost hrăniţi, sunt mai slabi şi uneori chiar mor de foame alături de puiul străin, care înfulecă tot.


7. Paraziţii au şi ei paraziţii lor. Este vorba despre fenomenul numit hiperparazitism: o specie parazită de felul ei poate fi şi ea victima unor paraziţi. Imaginea de la începutul acestui articol reprezintă o insectă din familia Simuliidae - la care femelele sunt hematofage (se hrănesc cu sânge) şi pot fi consideraţi paraziţi temporari ai mamiferelor - parazitată, la rândul ei, de un mic nevertebrat, fiinţa minusculă, de culoare portocalie, agăţată de insectă.

8. Paraziţii trăiesc fie pe corpul gazdei, la suprafaţă (şi se numesc ectoparaziţi; aşa sunt căpuşele, păduchii), fie în interior (endoparaziţi - ca tenia, limbricii, oxiurii şi alţi viermi paraziţi).
Există vieţuitoare care duc o viaţă liberă ca larve şi devin parazite în stadiul de adult. Există, apoi, specii denumite paraziţi obligaţi (acestea nu pot supravieţui şi nu se pot reproduce decât ducând o viaţă parazită; exemplu: păduchii sau plasmodiul malariei), în vreme ce altele sunt paraziţi facultativi: pot trăi liber, pe cont propriu (şi, de obicei, aşa fac) şi devin parazite doar dacă li se prezintă întâmplător ocazia. (Exemplu: amoebele din genul Naegleria, care trăiesc liber, dar pot trăi şi în organismul uman - cu mari pagube pentru sănătatea acestuia - dacă ajung acolo, în cazul în care omul a aspirat sau înghiţit apă infestată cu aceste amoebe.)
Toate aceste clasificări sunt, totuşi, relative şi e mai corect să spunem că există, in lumea vie, un continuum de forme ale relaţiei de parazitism, cu diferenţe uneori greu de sesizat şi cu gradaţii subtile, dificl de incadrat intr/o categorie sau alta. Chiar dacă nu ne convine (fiindcă ne împiedică să clasificăm riguros şi limpede totul, aşa cum ne-ar plăcea nouă), existenţa acestui continuum este o expresie a evoluţiei; în fond, evoluţia e un fenomen natural şi are propriile ei legi, iar vieţuitoarele sunt aşa cum sunt pentru că s-au adaptat la nişte situaţii şi nu ca să ne fie nouă uşor să le categorisim.



9. Oricât ar părea de ciudat, a scăpa pentru totdeauna de speciile parazite de pe Pământ nu ar fi lucrul cel mai de dorit. Paraziţii contribuie într-o măsură imensă la biodiversitatea planetei, oferă prilejuri pentru transferul de material genetic între specii şi, forţând gazdele să se adapteze pentru a rezista, reprezintă un motor al evoluţiei. Şi apoi, mai avem atâtea lucruri de aflat despre ei...

10. Iată unul dintre aspectele ce trebuie şi merită explorate şi unul dintre motivele pentru care ar trebui să ne pară bine că n-am reuşit să exterminăm toţi paraziţii: se pare că relaţia om-paraziţi nu este întotdeauna absolut dăunătoare gazdei (specia umană). Cercetări recente sugerează că prezenţa unor paraziţi în corpul său poate, în unele cazuri, să aducă beneficii omului. Astfel, specialiştii de la Universitatea din Nottingham (Marea Britanie) au motive să creadă că infestarea controlată cu anumiţi viermi paraziţi ar putea reprezenta un tratament eficace pentru scleroza multiplă. Tot mai multe studii indică existenţa unei legături complexe, incomplet elucidate, între contactul cu anumiţi paraziţi şi predispoziţia la bolile autoimune. S-ar părea că prezenţa paraziţilor în organism antrenează, cumva, sistemul imunitar, asigurând funcţionarea corectă a acestuia în cursul vieţii.

E o dovadă că lumea paraziţilor - în ciuda impresiilor noastre negative despre ea - are multe de oferit oamenilor, şi nu numai sub raportul unor studii menite să ne arate cum să scăpăm de ei, cât mai rapid şi cu costuri cât mai mici. Acolo e un univers întreg de cercetat, plin de surprize şi promisiuni ale unor descoperiri uimitoare.

Tag-uri: parazit | biologie | evolutie | viata