Home » Stiinta » Lacurile africane ale morţii

Lacurile africane ale morţii

Autor: Nicu Parlog 07.16.2012
Oricât de ciudat ar părea la prima vedere, există lacuri care împrăştie moartea în jurul lor. Nu au apărut din cauza omului, iar apele lor nu sunt radioactive, nici nu conţin produse toxice aruncate acolo de oameni. Sunt, pur şi simplu, nişte lacuri naturale, dar care prin istoria lor şi geologia zonei sunt nişte pericole semnificative la adresa oricăror forme de viaţă din apropiere. Au fost numite, nu fără temei, "lacurile morţii" din Africa.

Moartea vine la Nyos

Aşa-numitele lacuri ale morţii sunt situate în inima Continentului Negru, cu precădere în statele Camerun şi Ruanda. Cel care deţine cel mai mare record de victime umane şi animale este Lacul Nyos din Camerun. Periculosul lac este situat la circa 322 kilometri nord-vest de capitala Yaoundé, în plină junglă tropicală, şi la doar 50 kilometri de frontiera cu Nigeria. Este un lac care umple craterul unui vulcan inactiv din Câmpia Vulcanică Oku, situată de-a lungul zonei cu activitate vulcanică care străbate acestă ţară centrafricană. Zona a fost activă timp de milioane de ani, după ce vestul Africii şi America de Sud s-au desprins una de alta în urma deplasării plăcilor tectonice.

Lacul Nyos este înconjurat de vechi depozite piroclastice şi râuri de lavă solidificată. Cu toate că este situat în craterul unui vulcan stins, există o pungă magmatică situată sub lac, la adâncimea de aproximativ 80 kilometri. Această pungă magmatică emite dioxid de carbon şi alte gaze toxice, care sunt eliberate prin fisuri naturale direct în apa lacului. Gazele se dizolvă în izvoarele naturale care se varsă în lac, iar vaporii mortali se ridică de pe suprafaţa lacului.

Nyos nu este un lac de dimensiuni impresionante, are o lungime de doar 2 kilometri, o lăţime maximă de 1,2 km – dar este adânc de 208 metri.
Este unul dintre cele trei lacuri din întreaga lume ale căror ape sunt suprasaturate cu dioxid de carbon, celelalte find Lacul Monoun din Camerun şi Lacul Kivu din Congo.
Punga magmatică de sub el alimentează apele sale cu circa 90 milioane tone de dioxid de carbon.

degajare limnica

Este un lac cu ape stratificate termal. Are straturi de apă mai calde şi mai puţin dense spre suprafaţă, deasupra apelor mai reci şi mai dense. După lungi perioade de timp, dioxidul de carbon din apele reci se dizolvă treptat şi se ridică la suprafaţă. În majoritatea timpului, lacul este stabil, iar dioxidul de carbon rămâne depozitat în straturile de ape adânci. Cu toate acestea, din când în când, când apa este suprasaturată, sau intervine un fenomen geologic de genul unui cutremur sau alunecare de teren, mari cantităţi de dioxid de carbon ajung la suprafaţă.

Catastrofa din anul 1986

Cu toate că o scurgere subită de dioxid de carbon foarte concentrat a dus la moartea a 37 de localnici care locuiau pe malurile Lacului Monoun, incidentul petrecut în anul 1984 nu a fost perceput ca un avertisment asupra a ceea ce urma să se producă pe Lacul Nyos.

Cu toate acestea, doi ani mai târziu, pe 21 august 1986, o erupţie limnică (fenomen geologic foarte rar, în care dioxidul de carbon situat sub apele unui lac erupe şi se ridică la suprafaţa apei) asemănătoare s-a produs şi pe Nyos.
Dezastrul a fost ucigător: s-a eliberat brusc în aer o cantitate de 1,6 milioane tone de dioxid de carbon. Otrava s-a adunat într-un nor care s-a ridicat cu viteza de 100 kilometri pe oră. Circa 1.700 oameni de pe o rază de 25 kilometri din jurul lacului au murit pe loc. Aceeaşi soartă au avut-o şi cele peste 3.500 de animale domestice din zona afectată. Satele Cha, Nyos şi Subum au fost cele mai afectate de norul de dioxid de carbon hiperconcentrat.

Dioxidul de carbon este de 1,5 ori mai dens decât aerul, iar din această cauză norul s-a lăsat ulterior în jos şi s-a deplasat spre văile unde se aflau câteva sate. Norul se deplasa cu viteza medie de 20-50 kilometri pe oră, iar aproximativ 4.000 de săteni au reuşit să fugă din calea sa, o parte din ei suferind ulterior de probleme respiratorii, diverse leziuni şi chiar paralizii. Nu se cunoaşte cu exactitate cauza care a generat această scurgere de gaze cu efecte catastrofale. Majoritatea geologilor care au investigat fenomenul cred că o alunecare de teren a stat la baza producerii sale, dar unii dintre ei cred că este posibil să se fi declanşat o mică erupţie vulcanică pe fundul lacului. A treia posibilitate ia în calcul ploile reci şi puternice care au afectat o parte din malurile lacului.

lacul nyos

S-a luat în considerare şi probabilitatea producerii unui cutremur de magnitudine mică, dar cum nimeni nu a raportat aşa ceva în dimineaţa dezastrului, aceasta rămâne ipoteza cea mai puţin plauzibilă.
Oricare ar fi fost cauza, rezultatul s-a concretizat prin amestecul rapid dintre apele de adâncime suprasaturate cu straturile superioare de apă; prin urmare, reducerea presiunii a permis dioxidului de carbon hiperconcentrat să se evapore rapid la suprafaţa apei, formând astfel devastatorul nor toxic.

Cum o nenorocire asemănătoare poare izbucni oricând, pe data de 18 august 2005, dr. Isaak Njilah, un geolog din cadrul Universităţii din capitala Yaoundé a sugerat că barajul natural alcătuit din rocă vulcanică se poate prăbuşi oricând în decursul viitorului apropiat. Fenomenul de eroziune a afectat peretele de rocă, formând deja fisuri în partea sa superioară. Activitatea seismică provocată de fundaţia vulcanică a lacului poate duce la cedarea peretelui de rocă, ceea ca va duce la scurgerea a peste 50 milioane metri cubi de apă care vor inunda statele nigeriene Taraba, Benue, precum şi nord-vestul Camerunului, teritorii unde trăiesc mai mult de 10.000 de oameni.

Guvernul camerunez, prin vocea dr. Gregory Tanyi-Leke din cadrul Institutului Geologic de Cercetări Miniere, admite că peretele este slăbit, dar nu consideră că prezintă pericol iminent. O echipă de experţi din cadrul ONU, condusă de Olaf Van Duin şi Nisa Nurmohamed din partea Ministerului Olandez de Transport şi Lucrări Publice, a inspectat barajul în luna septembrie 2005 şi a confirmat că este şubrezit, anticipând că poate ceda peste 10-20 ani. În ciuda riscului reprezentat de cantităţile uriaşe de dioxid de carbon, precum şi de prăbuşirea în orice moment a barajului, tot mai mulţi oameni se stabilesc în zonă…

Lacul Kivu şi transformarea unui factor de risc natural într-o sursă de energie

Situat între Rwanda şi Republica Democrată Congo, Lacul Kivu este unul dintre cele mai mari lacuri africane. Apele sale bogate în peşti oferă o valoroasă sursă de hrană pentru circa 2 milioane de suflete. Dar în apele din Kivu mai există ceva – ceva mortal. Şi nu este vorba de crocodili sau hipopotami, ci de acelaşi dioxid de carbon prezent şi în lacurile Monoun şi Nyos. La adâncimea de 300 metri, apele de aici conţin mari cantităţi din acest gaz. Conform cercetărilor recente, Lacul Kivu deţine circa 265 kilometri cubi de dioxid de carbon şi 65 kilometri cubi de metan.

bastinas din kivu

„Este o zonă preponderent vulcanică, iar mare parte din dioxidul de carbon pătrunde în lac prin fisurile din stratul vulcanic care alcătuieşte fundul lacului”, explică profesorul Brian Moss din cadrul Universităţii din Liverpool. Gazele dizolvate sunt menţinute în apele lacului graţie presiunii ridicate de la adâncime. Cu cât presiunea este mai mare, cu atât mai gazele se dizolvă mai mult în apă. Cu toate acestea, saturaţia în gaze a apelor de adâncime este acum atât de ridicată încât Kivu se află sub o presiune îngrijorătoatre. Este posibil, deci, ca în situaţia unui cutremur sau unei scurgeri de lavă în lac, apele sale de adâncime să se ridice la suprafaţă şi să provoace astfel emisii masive de gaze.

„Gândiţi-vă la o sticlă cu o băutură răcoritoare carbogazoasă. Dioxidul de carbon a fost dizolvat în băutura respctivă. Cât timp este sub presiune, nu face bule, deci nu se ridică la suprafaţă. Dar atunci când desfacem dopul unei sticle cu o băutură carbogazoasă, presiunea se reduce considerabil, iar gazul iese afară.”, explică profesorul Moss.

Cercetătorii estimează că Lacul Kivu conţine de peste 1.000 ori mai multe gaze decât lacurile Nyos şi Monoun. Dacă prezenţa cantităţii uriaşe de dioxid de carbon reprezintă un motiv suficient de îngrijorare, existenţa metanului aduce riscul unor explozii de proporţii apocaliptice, în cazul în care se ridică la suprafaţă, iar în apropiere este vreo sursă de foc.

„Metanul singur nu poate provoca totuşi o exploxie instantanee odată ce a ajuns deasupra luciului de apă. Dar sunt suficiente surse de foc pe malurile lacului”, susţine profesorul Robert Hecky care lucrează în cadrul Larges Lake Observatory de pe lângă Universitatea din Minnesota. Pe lângă aceste date, studiile recente au observat creşteri semnificative ale concentraţiei metanului din lac.
„În prezent, luăm mostre din sedimentele de pe fundul lacului. Încercăm astfel să reconstruim trecutul geologic al acestui lac pe parcursul ultimilor 10.000 ani. Avem deocamdată dovezi ale unor explozii serioase care s-au petrecut în trecutul său. Dar nu ştim încă puterea sau frecvenţa exploziilor produse”, afirmă profesorul Hecky.

Într-un efort de a preîntâmpina producerea unei explozii de mari proporţii, autorităţile rwandeze lucrează la un plan de canalizare a apelor de mare adâncime şi de extragere a gazelor dizolvate.
În acestă direcţie, au amplasat pe lac o barjă cu echipamente specifice şi încearcă extragerea metanului. Acest gaz valoros va fi transportat prin conducte speciale către ţărmul rwandez, unde va fi folosit în cadrul unei noi centrale energetice. Însă dioxidul de carbon va fi din nou introdus în lac, pentru a se evita astfel ajungerea sa în atmosferă şi amplificarea efectului de seră. După extragerea metanului, Lacul Kivu va deveni, oricum, ceva mai puţin periculos.

lacul kivu

Existenţa unor mari cantităţi de gaz metan a atras atenţia multor companii care vor să investească în acest proiect, intitulat KivuWatt.
Rwanda este o ţară săracă, cu puţine resurse energetice, fapt care o propulsează în topul ţărilor africane cu cele mai mari costuri asociate energiei. Aproape jumătate din curentul electric folosit aici este produs prin intermediul motorinei. Experţii estimează că, prin darea în folosinţă a centralei KivuWatt, se va dubla cantitatea de curent electric generat în Rwanda.

Dar riscurile nu sunt deloc mici, după cum avertizează şi expertul în probleme de mediu, Sinclair Knight Merz, care declară că, în cazul în care centrala KivuWatt nu este administrată corect, se poate ajunge la explozii majore sau la eliberarea de gaz metan înapoi în lac. Ingienrul Augusta Umutoni, care conduce echipa guvernamentală care monitorizează proiectul, respinge ideea anterioară, dar îşi manifestă îngrijorarea cu privire la faptul că procesul de extracţie ar putea modifica chimia lacului.

Există aşadar riscul ca apele de suprafaţă să devină mai acide sau să ducă la fenomenul înfloririlor algale. Ambele posibilităţi înseamnă veşti proaste pentru pescarii din Kivu şi comunităţile de pe malul lacului. Din acest motiv proiectul, va fi demarat la scală redusă, pentru a observa astfel, în siguranţă, impactul său asupra mediului ambiant din zonă.
Dacă proiectul reuşeşte, unul dintre cele trei lacuri ale morţii din Africa va putea deveni, în premieră, un adevărat lac al vieţii.