Moartea visului american

25 06. 2008, 15:24

Victima lasase un bilet de adio bizar, la fel ca intreaga lui opera: “Gata cu jocurile. Gata cu bombele. Gata cu mersul. Gata cu distractia. Gata cu inotul. 67. Asta inseamna cu 17 ani peste 50. Cu 17 ani mai mult decat as fi avut nevoie sau as fi vrut. Plictisitor. Sunt intotdeauna nervos. Nu mai e distractiv – pentru nimeni. 67. Devii lacom. Poarta-te corespunzator varstei. Relaxeaza-te. N-o sa doara”.

Trei ani mai tarziu, atentia documentaristilor, a reporterilor, actorilor, prietenilor si fanilor lui Hunter S. Thompson zaboveste asupra a ceea ce a insemnat el pentru cultura americana, pentru jurnalism si literatura secolului XX. Cine a vazut sau a citit “Fear and Loathing in Las Vegas” nu s-ar putea entuziasma mai mult decat in fata unui film precum “Gonzo”, care promite sa aduca viata si opera lui Thompson mai aproape de cei care s-au trezit intrigati de amestecul psihedelic de cinism, fictiune, nebunie si emotie fara sa stie exact cum s-au petrecut lucrurile cu acest “geniu” neobisnuit.

Nascut intr-o familie alcatuita dintr-un veteran de razboi si o bibliotecara care, la moartea sotului ei, a alunecat inspre patima alcoolului, Hunter parea sa aiba inca de la 14 ani toate datele pentru a deveni personajul care l-a facut apoi celebru in intreaga lume. La scurt timp dupa moartea tatalui sau, a fost acceptat intr-o asociatie literara din care a fost dat afara trei ani mai tarziu din cauza infractiunilor la care era partas. Un jaf la care si-a adus contributia i-a adus o pedeapsa de 60 de zile intr-o inchisoare din Kentucky, pedeapsa din care a executat jumatate ca apoi sa se inroleze in U.S. Air Force. N-a petrecut prea mult timp nici acolo: colonelul William S. Evans scria despre Thompson in raportul sau ca “atitudinea sa rebela si de superioritate pare sa se raspandeasca si asupra celorlalti”. Au urmat apoi cateva slujbe marunte ca jurnalist, de unde Thompson a fost concediat fara regrete in repetate randuri. In 1960 s-a mutat in Puerto Rico, unde a scris doua romane care aveau sa fie publicate si sa atinga celebritatea la mult timp dupa ce Hunter S. Thompson devenise deja un nume sonor. Intre 1962 si 1963 calatoreste in America de Sud, iar in 1964 se stabileste in California, unde ii este oferita ocazia de a scrie o poveste bazata pe experienta sa alaturi de o banda de motocliclisti numita Hell`s Angels. In 1970 candideaza pentru postul de serif intr-un orasel din Colorado si tot in acelasi an debuteaza ca exponent al stilului de jurnalism care va ramane consacrat sub amprenta lui: “Gonzo journalism” si pe care il va utiliza apoi in mai toate scrierile sale.

Denumit astfel de jurnalistul Bill Cardoso, “Gonzo” descrie un stil jurnalistic maniacal, caracterizat printr-o naratiune frenetica la persoana I, unde evenimentele descrise si reflectia acestora in constiinta scriitorului ajung sa se confunde si sa se intrepatrunda pana in clipa in care fictiunea si realitatea nu mai pot fi delimitate una de alta. “Gonzo” tinde sa favorizeze stilul in detrimentul acuratetei si inglobeaza experientele personale ale autorului pana in punctul in care acestea deplaseaza centrul de interes de la evenimentul propriu-zis. Departe de stilul jurnalistic slefuit, obiectiv, curat si pur informativ, “Gonzo” s-a evidentiat prin uzul exacerbarilor, al sarcasmului si al remarcilor “profane”. Simplu spus, “Gonzo” realizeaza pentru prima oara tranzitia de la stilul jurnalistic la literatura.

Cartea care ii aduce lui Thompson recunoasterea ca autor este “Fear and Loathing in Las Vegas”, aparuta prima oara in 1971 in revista Rolling Stone sub forma unei serii in doua parti. Scrisa din perspectiva a ceea ce va deveni mai tarziu un alter-ego al lui Thompson, jurnalistul Raoul Duke, cartea descrie o calatorie halucinanta in “Orasul Pacatelor” alaturi de avocatul sau si ajunge sa fie considerata de criticii vremii ca fiind “de departe cel mai bun roman scris in decada drogurilor”. Remarcandu-se drept o cronica psihedelica a mortii visului american, “Fear and Loathing” ii urmareste pe cei doi intr-o excursie scufundata in iarba, mescalina, LSD, cocaina, “o galaxie de uppers, downers, screamers si laughers”, tequila, rom, bere si eter. Si desi la inceput, unii s-au aratat reticenti in privinta presupusei incoerente si a abuzului de droguri descris in carte, cei mai multi dintre critici au inteles imediat ca aveau de-a face cu una dintre cele mai importante piese ale literaturii americane. Crawford Woods de la New York Times scria ca “romanul este un studiu personal si amanuntit al paranoiei […] o furtuna a mintii atat de puternica incat avem nevoie de timp sa ne dam seama ca este in acelasi timp si literatura…”. Vazandu-l ca pe un roman care incearca sa inteleaga cum a ajuns visul american sa indrepte teava pistolului catre el insusi, Mikal Gilmore de la Rolling Stone scria ca romanul “sondeaza misterele inimii americane” si ca lucrurile despre care scrie Thompson, “amestecul dintre demonii interiori si peisajul dement al natiunii, frica si dezgustul nu sunt doar ale lui Thompson; ele dau voce unei intregi generatii care nascuse idealuri mari si care se loveste acum de peretii duri ai realitatii americane”. Desi uzul excesiv al alcoolului si drogurilor era fara indoiala, o parte a caracterului lui Hunter S. Thompson, controversele in privinta acuratetei autobiografice din “Fear and Loathing” continua sa existe si astazi. Mai departe de aceste certuri ramane insa valoarea indiscutabila a cartii ca fiind un studiu detaliat al unei “epoci”, dezvoltat mai ales la nivel personal, unde politica suprarealista si evenimentele deconcertante patrund adanc in carnea autorului si ies la iveala asemenea unor aburi psihotici.

Pasionat de arme, de politica, de presa sportiva, de droguri si de cultura americana, Hunter S. Thompson nu este cel la care-ai vrea sa te opresti daca esti in cautarea unui autor croit dupa tiparul clasic. “Prea ciudat ca sa traiasca, prea rar ca sa moara” este sintagma folosita cel mai des pentru a-l caracteriza, dupa o fraza folosita chiar de el pentru a-l descrie pe avocatul Oscar Zeta Acosta, partas in calatoria prin Las Vegas.

In 2008, dupa numeroase ecranizari ale lucrarilor lui Hunter S. Thompson, “Gonzo” vine sa completeze tabloul si sa raspunda multora dintre aceia care si-au pus intrebarea “Cine a fost Hunter S. Thompson?”. La scurt timp dupa premiera de la Sundance, documentarul a obtinut deja o fabuloasa nota 9 pe IMDb si o nominalizare la Marele Premiu al Juriului. Pana la debutul in cinematografe, ramane deschisa invitatia de a pasi cu forta in lumea lui Thompson prin cartile sale.