MAI SUS, mai repede, mai departe

Turismul spatial a devenit realitate, una nu tocmai banala, dar nici inedita. Cinci turisti s-au perindat pana acum pe la bordul Statiei Spatiale Internationale (SSI). Sirul celor care viziteaza din curiozitate si placere – deci, dupa toate definitiile, in scop pur turistic – marea constructie aflata la 400 de km deasupra Pamantului a inceput cu Dennis Tito, care a ajuns pe SSI in 2001, si a continuat cu Mark Shuttleworth (2002), Gregory Olsen (2005), Anousheh Ansari (2006) si Charles Simonyi (2007). Cel putin alti trei vizitatori si-au planuit calatoria intr-acolo: Francisco Navarro-Grau (august 2008), Richard Garriott (octombrie 2008) si Vladimir Gruzdev (programat pentru 2009).

Daca nu aveti chef sa parasiti Pamantul pentru mai multe zile in sir si ati prefera sa incepeti cu ceva mai usurel, s-ar putea sa va intereseze excursiile de doua ore in spatiu, care, in 3-4 ani, ar putea deveni posibile. Ultimele noutati in domeniu sunt construirea Spaceport America in New Mexico, SUA si dezvaluirea modelului SpaceShip Two – „autocarul spatial“ produs de Virgin Galactic – care va decola de pe Spaceport America. Virgin Galactic a afirmat, prin vocea presedintelui sau, Richard Branson, ca a vandut deja aproape 200 de locuri pentru aceste excursii la 100 km deasupra Terrei. Cat costa un bilet? Peste 10-12 ani, va ajunge la 30.000 de euro, dar, la inceputurile afacerii, s-ar putea sa fie mult mai scump – se vehiculeaza cifra de 140.000 de euro. Asta e! Asteptati sa scada preturile!

• Aşezările de la capătul lumii
• TOP 10 locuri cu reputatie paranormala

La drept vorbind, de banii astia va puteti oferi niste vacante extraordinare pe Pamant. Iubita noastra planeta are inca multe lucruri de dezvaluit, agentiile de turism se intrec in inventivitate, hotelurile devin din ce in ce mai spectaculoase… Unele dintre ele sunt adevarate expozitii colective de design, ca in cazul Puerta America din Madrid, unde fiecare dintre cele 13 etaje a fost decorat de cate un arhitect vestit sau de un studiou de design. Altele sunt calificate de catre cei ce le-au proiectat drept opere de arta (cazul hotelului Propeller Island din Berlin, imaginat de Lars Stroschen).

De altfel, si clasificarea oficiala a hotelurilor, de la o stea pana la cinci, pare sa fie depasita. Dupa Burj al Arab, autoproclamat singurul hotel de sapte stele din lume (desi, repet, mai mult de cinci stele nu primeste nici unul deocamdata), alte asemenea imobile, care vor fi gata peste cativa ani, se agita sa obtina cele sapte stele: Flower of the East din orasul iranian Kish, complexul Centaurus din Islamabad, Pakistan si un complex hotelier din Manila, Filipine, aflat deocamdata in faza de proiect.

Clientii devin tot mai pretentiosi, iar hotelurile din ce in ce mai spectaculoase, chiar daca peste zece ani ceea ce azi e uluitor si inedit ar putea deveni banal.
Deja hotelurile se desprind de pamant: au aparut primele asemenea constructii subacvatice. Debutul l-a facut Jules Undersea Lodge (modernizare a unui laborator de cercetari subacvatice), dar se poate si mai si: primul hotel subacvatic de lux – Poseidon Undersea Resort – este deja construit in apele albastre si limpezi ale unei lagune din Fidji. La inceputul anului viitor, cei dintai vizitatori vor putea experimenta senzatiile locuirii intr-o incapere submarina cu vedere spre reciful de corali, pe la ale carei ferestre se perinda pesti colorati. Fiecare turist va avea la dispozitie un mic submarin Triton ca sa se plimbe prin laguna, iar pentru tururile la adancimi mai mari, va exista un submarin de lux cu 16 locuri.

(Ce ziceti? A, care-i pretul? Pai un apartament de vreo 50 mp va costa aproximativ 15.000 USD pe noapte.)
Daca totusi credeti ca v-ati simti prea apasat de apa ca sa puteti dormi in apartamentele hotelului scufundat, n-aveti decat sa va cazati intr-unul dintre cele 48 de bungalouri de la suprafata (jumatate dintre ele sunt construite deasupra apei, celelalte sunt plantate pe o insula artificiala – Poseidon Mystery Island) si sa faceti doar o scurta vizita in hotelul submarin, ca sa vedeti cum e.
Cat despre Hydropolis Crescent, compania construieste deja un hotel in apele Golfului Persic si face planuri pentru alte cateva: Londra, Monaco, Insula Man (langa Irlanda), München, New York si Quingdao (China). Ambitii mari, nu gluma.

Sau, daca preferati mai degraba zborul decat scufundarea, va facem cunoscut ca primul hotel aerian se afla in faza de proiect, cu perspectiva de a decola in anul 2020. Se numeste Manned Cloud, arata ca un dirijabil si urmeaza sa aiba 20 de camere, terasa, bar, sala de gimnastica, biblioteca, spa… ma rog, tot ce-i trebuie omului ca sa se simta bine. Va zbura cu 130 km/h, la altitudinea de 5.400 m, si va explora diverse destinatii exotice, coborand „cu picioarele pe Pamant“ pentru realimentare, aprovizionare si pentru a da turistilor prilejul sa mai vada lumea si de la nivelul solului.

Hotelurile de gheata sunt o alta categorie de spatii de cazare extraordinare. Cel mai faimos dintre ele, o capodopera efemera de arhitectura si design interior, se afla in Jukkasjärvi, Suedia, la 200 km nord de Cercul Polar. Reconstruit in fiecare an, din gheata stravezie a raului Torne, hotelul – o rafinata lucratura a omului in mijlocul salbaticiei arctice – nu numai ca atrage an de an sute de vizitatori, dar a si inspirat creatii similare in alte tari. Vazand succesul proiectului suedezilor, ne-am luat si noi dupa ei si avem, iata, an dupa an, un asemenea hotel la Balea.

Dar, daca sunteti frigurosi rau si va zgribuliti doar la gandul de a sedea o noapte intr-un hotel de gheata, se poate si altfel: un hotel de sare, de pilda, cum este cel de la Uyuni, Bolivia, unde vizitatorii sunt rugati insistent sa nu linga peretii si mobila. Da, totul e facut din sare, hotelul insusi aflandu-se in mijlocul unui fost lac sarat, situat la 4.000 m altitudine. (Important: se poate ajunge acolo cu trenul!)

Dar calatoriile nu inseamna numai turism; unii le fac in incercarea de a depasi anumite recorduri – ale altora sau ale lor. In urma cu doi ani, Muntele Everest a fost cucerit de un om cu picioare de otel. Avand proteze metalice in locul gambelor (amputate), neozeelandezul Mark Inglis (la vremea aceea in varsta de 47 de ani) a ajuns pe cel mai inalt varf al lumii – 8.848 m altitudine. Inglis si-a pierdut picioarele in urma unui accident de catarare petrecut in 1982, cand a ramas timp de 14 zile intr-o pestera inghetata din apropierea Muntelui Cook, Noua Zeelanda. A supravietuit groaznicei incercari, dar ambele picioare au trebuit amputate de la genunchi, din cauza degeraturilor.

De atunci, Mark Inglis este implicat in multe proiecte: strangerea de fonduri pentru procurarea de proteze necesare persoanelor cu membre amputate, cercetarea in domeniul dezvoltarii unor modele de proteze mai eficiente, dotarea unor centre de proiectare si confectionare a protezelor si de recuperare a persoanelor cu dizabilitati motorii. Unul dintre proiectele sale are drept scop procurarea protezelor pentru serpasii carora le-au fost amputate picioarele din cauza unor accidente suferite in timpul ascensiunilor.
Or, daca oameni pentru care orice speranta de a merge parea pierduta au izbutit totusi sa-si continue calatoriile si Calatoria – marea calatorie care e viata fiecaruia – asta ar trebuie sa ne insufleteasca pe noi toti; deci: PRIVIREA INAINTE SI CONTINUATI SA MERGETI, SA DESCOPERITI SI SA VA BUCURATI DE CALATORIE! NU E DOAR UN INDEMN, E SI O URARE.

Facts

Romani pe optmiarii lumii

Ultimii cinci ani au fost bogati in expeditii montane „extreme“: numeroase echipe de alpinisti romani au purces la atingerea celor mai inalti munti ai lumii. Ar trebui (si tot n-ar ajunge!) o revista intreaga pentru a vorbi despre ei; despre toti cei care s-au luat la tranta cu varfurile de peste 5.000 sau 6.000 de metri ale Anzilor, despre cei care, an de an, castiga intrecerea cu muntii aspri ai Europei si ai Asiei, despre cei care infrunta cumplitele varfuri himalayene.Doar din lipsa de spatiu ii mentionam pe mai putini decat ar merita-o:

• Varful Everest (8.848 m) a fost atins in 2003 de Fane Tulpan, Marius Gane, Lucian Bogdan.
• Horia Colibasanu a izbutit sa ajunga, in 2004, pe varful K2 (8.611 m); in 2006, pe varful Manaslu (8.163 m), iar in 2007 pe Dhaulagiri (8.167). Pe 14 martie anul acesta, Colibasanu a pornit din nou spre Himalaya, pentru a escalada varful Annapurna. El a incercat sa urce pe acest varf si anul trecut, in aceeasi expeditie in care a cucerit Dhaulagiri, pentru a beneficia de aclimatizarea deja realizata, dar vremea nefavorabila nu i-a permis reusita. Cumva, au ramas niste socoteli neincheiate cu varful Annapurna… Expeditia de anul acesta – speram cu totii – va rezolva problema.
• In 2005, Cristian Tzecu a izbutit cucerirea varfului Shishapangma (8.027 m), acelasi alpinist avand la activ si atingerea „Zeitei de Turcoaz“ – varful Cho Oyu (8201 m) –, „vizitata“ si de Alex Gavan si Catalin Neacsu.
• Alex Gavan a urcat (impreuna cu Sergiu Matei) pe Cho Oyu in 2006, pentru ca in 2007 sa escaladeze varful Gasherbrum 1 (8.068 m).
• In mai 2007, Gheorghe Dijmarescu a urcat pentru a noua oara pe Everest.