Prima pagină Travelling

Ce vad ochii care nu mai vad

Radu Sergiu Ruba 04.14.2008 | ● Vizualizări: 462
Ce vad ochii care nu mai vad     Sicilia, orb, Etna, Vezuviu, Persefona, calatorie, turism, Catania, Stromboli + zoom
Galerie foto (4)

ll vom insoti, cale de cateva episoade, pe scriitorul Radu Sergiu Ruba in calatoriile sale prin lume. Ce e cu totul special in asta? Faptul ca autorul, presedinte al Asociatiei Nevazatorilor din Romania, este orb si, spune el, „un calator orb care ar asterne pe hartie povestea peregrinarilor sale in modul lui foarte specific de receptare senzoriala a lumii ar izbuti sa intrige in primele doua fraze si sa plictiseasca dupa urmatoarele trei. Mirosul, auzul si pipaitul nu pot sa aduca sub controul constiintei departarea, culorile, curbele de nivel, marile volume si nici linia orizontului.“

Se ignora Indeobste evidenta

Se ignora Indeobste evidenta ca lumea asta, mai bine zis epiderma ei vizibila, poate fi povestita de te miri cine si repovestita printr-o sumedenie de mestesuguri ale comunicarii. Am spus epiderma lumii, adica realitatea cu asperitatile si granulatiile sale mai fine, ce pot fi atinse cu privirea, cu buricele degetelor, cu papilele gustative ori pot fi prizate pe nari sau reflectate de timpan. Dar nici pielea asta a Universului fluturand in toate vanturile solare nu poate sa fiinteze fara sa fie traficata verbal. Drept care omul – atat cel vizual, cat si cel cu ochii inchisi sau pustii – „cand merge prin padure, merge prin cuvantul padure”, dupa cum ne ispiteste a crede Heidegger. De privit, am privit Sicilia prin lumina capruie a ochilor lui Nicole, iar de contemplat, o contemplu mai degraba acum, cand scriu, pe ecranul fidelei mele memorii vizuale.

Floarea vulcanilor

Sus, la 1.500 de metri, vantul cu miros de zgura pare, la inceput de iunie, rasuflarea insasi a Muntelui Etna. soseaua taie neted si rational masa de materie arsa, incremenita din talazuirea ei. Iesind de pe asfalt, cobori in caldari si urci pe movile sfaramicioase, un fel de scrum nehotarit intre nisip si roca. E lava uscata, pe cale de a se lasa zdrobita, imprastiata. Mai incolo, desprindem din sol bulgari inca fierbinti la interior. In octombrie, aceasta magma solidificata a dat navala la suprafata. Totul a pornit intr-o parcare de 500 de masini unde, intr-o dimineata, porii Pamantului s-au dilatat, lasand sa iasa aburi. Norul de gaze a sporit, vestind tunetele. Apoi scoarta a plesnit, iar suvoaiele de metale si bazalturi topite s-au revarsat cale de cateva sute de metri.

Tin in palma bolovanul cald. E fragil si cenusiu ca lintoliul asternut asupra intregului peisaj, cu cenusiul sau de toate nuantele. Abia departe, mai jos, pantele sunt acoperite de verdele livezilor si al vitei-de-vie. In urma cu o suta de ani, un asemenea verde era cu neputinta aici. De un veac ar fi avut nevoie vegetatia ca sa razbata cu puteri proprii prin crusta de lava si sa camufleze varsaturile foalelor Pamantului. Astazi insa, gratie masinariilor de maruntit solul, lava devine fertila in doi ani. Muntele isi schimba infatisarea nespus de repede. De aici si calmul oamenilor sai. Prea au vazut multe sicilienii pentru ca asemenea impunsaturi ale hazardului sa-i mai tulbure. De fapt, sub ochii lor isi remodeleaza vulcanul enormele profiluri: dupa fiecare eruptie, se ivesc coline noi, se deschid hornuri, se surpa faleze, rasar mici creste, sunt dezgolite tancuri surprinzatoare, sunt deviate cursuri de rauri.

Etna nu e un munte, ci un haos de talazuri apocaliptice, incremenite prin racire pe fata pamantie a oceanului solidificat, dar oricand in stare sa se repuna in miscare. Iar pustietatea aceea negricioasa pare ca tainuieste dedesubt marile energii ale vietii, pe cand, in fapt, cutremurele si rabufnirile de foc ard in calea lor tot ce e viu. Aceeasi zgura desertica pare pilda insasi a sterilitatii, cand, in realitate, ea face dovada unei uluitoare fertilitati, in stare a aduce la lumina specii unice. Izul de tinut parjolit e intrerupt virulent de o mireasma nemaiintalnita.

O raspandeste un arbust cu flori aurii rasarit drept in mijlocul desertului de cenusa. Localnicii ii spun ginestra. Mireasma florilor lui, suava si coplesitoare, nu poate fi asemuita cu respiratia altor flori. Ele fac sa straluceasca aerul din jur pret de cateva luni pe an, intre mai si august. Genista sagittaris creste numai pe coastele si in preajma vulcanilor Etna, Vezuviu si Stromboli. Pe continent, o intalnesti de pe la vreo 40 de km sud de Roma pana dincolo de Napoli, de Pompei si de Herculanum. Pe aceasta, floarea Vezuviului, a cantat-o Leopardi: „Aici pe coasta arsa,/ starpita de Vezuviul/ nimicitor, pe unde/ nu-i rade crestei nici o alta floare,/ tu te resfiri in jerbe solitare,/ ginestra parfumata,/deprinsa cu desertul.“

Madona de la Zaferana

La 1.200 m, o casa singuratica. Nici o injghebare omeneasca de jur-imprejur, doar amenintarea ariditatii Etnei. Dinauntru curg acorduri de orga.
Se intrerup si prind a vibra din nou. Aflam de la un sicilian ca pana aici a ajuns, la 6 iunie 1992, scurgerea unei puternice eruptii. Raul de foc a inconjurat casa, dar nu a luat-o cu el, iar la scurt timp s-a oprit. „Sfanta Fecioara a indepartat nenorocirea, ne spune barbatul. Ne-am rugat si ne-a ascultat. Iata, totul a disparut in jur, de ce ar fi fost salvata doar aceasta casa? Acum, nu mai locuieste nimeni aici, dar in fiecare prima sambata din iunie, ne adunam la casa asta si-i multumim printr-o slujba Sfintei Fecioare. Locul se cheama Zaferana. Seara coboram cu torte, in procesiune, pana jos, la tarmul marii.“
Asemanator a fost salvata Catania in 1866: credinciosii, in frunte cu cardinalul, au iesit in calea lavei cu valul rosu al Madonei. Lava nu a trecut de ei.

Orasul procesiunilor

In Catania, am inchiriat un FIAT Grande Punto si am luat-o spre inima Siciliei. La 130 de kilometri pe ora, Nicole imi vorbea despre orice, numai despre peisaje nu. Iesind de pe autostrada de Palermo, serpentine severe ne-au purtat suind spre Enna, oras de 30.000 de locuitori, situat la peste 900 m altitudine, unde se afla chiar centrul punctual al insulei. Curtoazia localnicilor aureoleaza firesc maiestatea denselor monumente ale civilizatiei: Turnul Octogonal al lui Federico, Domul din 1307, Il Castello di Lombardia, numeroase biserici. Ca orice oras de munte, Enna urca si coboara cu ulicioarele sale, serpuieste si se deschide in zona centrala. E faimos pentru procesiunea din Vinerea Mare cand, in vechile costume spaniole ale confreriilor de mestesugari, cele 15 parohii isi trimit pelerinii spre Dom. Urna lui Iisus mort pe cruce si statuia Fecioarei sunt aduse aici de la alte doua biserici, iar apoi sunt purtate pana la cimitir, totul in acompaniamentul muzicii funebre de fanfara. Procesiunea revine apoi la Dom, iar in Duminica de Pasti, dupa reintalnirea Madonei fericite cu Cristos inviat, urna si statuia se intorc la bisericile lor de provenienta.
Fecioara mai este sarbatorita o data cu fast, pe 2 iulie, ca patroana a orasului. Are loc o ceremonie la fel de complicata, dar mult mai vesela.

Antichitatea in bikini

Enna e inconjurata de situri cu incarcatura cultural-istorica unica, valorile fiind conservate aici, intre altele, gratie unei binecuvantate izolari. Oraselul vecin, Piazza Armelina, e un veritabil muzeu in aer liber, iar in apropiere, Villa Romana din Casale propune surprize in serie. Construita pe trei niveluri, in secolele III-IV, este exemplar conservata, desi a fost folosita de-a lungul timpului si adaposteste mozaicuri dintre cele mai de pret. Intre acestea se detaseaza cele din Sala Tinerelor Atlete. Sunt fete care se intrec la alergari, la aruncarea discului ori a greutatii si in jocul cu mingea. Sportivele au pe ele doar un fel de bikini si un sutien. Se stie ca, in lumea romana, femeia se bucura de un respect si o libertate necunoscute de civilizatia greaca si nerecuperate de atunci in Europa decat prin secolele XIX-XX.

Un Herculanum sicilian

La sud de Enna, Lacul Pergusa a reinviat. Il secasera eucaliptii, arbori uriasi transplantati din Australia si innebuniti de sete in Europa, motiv pentru care s-au pus pe aspirat, prin radacinile lor interminabile, toate rezervele de apa din jur. S-au inaltat repede, dar cum esenta lor le era nociva insectelor locului, acestea nu i-au frecventat, iar pe urma insectelor – nici pasarile. Padurile de eucalipti au devenit un fel de deserturi verzi si tacute. Sicilienii au taiat strasnic din ele, recuperand lacul. Grande Punto strabate insa o salba de paduri de tot felul pana sa ajunga la destinatie.
Morgantina este o colonie greceasca din secolul al XI-lea i.Hr. Nu e port, ci rasare in mijlocul insulei. A fost scoasa la lumina de arheologii Universitatii Princeton abia in 1955. Apar aici toate elementele unei cetati clasice grecesti, cu agora flancata de principalele edificii publice, de ateliere si de facilitati precum termele. Azi, ca-n orice astfel de cetate smulsa din pamant, arbori de tot felul isi arunca umbra peste ruine. Dar Morgantina pare sa fi ales solutia oraselor Maya pentru a evita destinul cetatilor Pompei, Stabia si Herculanum: in anul 30 i.Hr., in chip straniu, orasul a fost parasit de locuitori. Vestigiile au iesit la suprafata de sub un strat gros de praf si cenusa. Pare-se ca Etna si-a proiectat norii toxici pana in inima Siciliei, iar locuitorii Morgantinei s-au priceput sa se puna la timp la adapost, ceea ce nu au apucat sa faca locuitorii de sub Vezuviu un secol si ceva mai tarziu.

Epilog

Un prieten tine neaparat sa ne arate o stanca si o grota deasupra Lacului Pergusa de unde a tasnit, in carul sau intunecat, Hades si a rapit-o pe Persefona, care culegea flori de-a lungul tarmului. Mama ei, Demetra, zeita vegetatiei, provocand o cumplita seceta, i-a constrans pe zei sa-l determine pe mai-marele Infernului sa-i redea fiica. Dar conditia Olimpului a fost ca Persefona sa nu fi gustat pana atunci din hrana Lumii Umbrelor. Cum Hades o obligase sa manance sapte samburi de rodie, Persefonei i s-a ingaduit ca doar primavara si vara sa si le petreaca impreuna cu mama sa in lumina, iar toamna si iarna sa coboare la divinul ei sot subpamantean. Pentru Sicilia, putine sunt simbolurile care sa i se potriveasca atat de bine precum destinul acestei tinere, cunoscuta de romani sub numele de Proserpina.

Text de Radu Sergiu Ruba, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania