ZIUA EIFFEL: Turnul de 120 de ani din Orasul Luminilor

O aventura a tehnicii si arhitecturii

O prezentare a Turnului Eiffel cuprinde, inevitabil, multe cifre, dar ele nu trebuie vazute doar ca o insiruire seaca de numere. Cifrele il zugravesc, dar nu ca niste recorduri gaunoase, cum sunt atatea in lumea noastra obsedata de recorduri. Pe aceste cifre se sprijina trasaturile care fac din Turnul Eiffel un monument unic: grandoarea, ingeniozitatea, indrazneala conceptiei, entuziasmul cu care a fost construit si impresia puternica pe care o face oricui. Iar dincolo de aceste cifre, povestea sa e o adevarata epopee.

• Aşezările de la capătul lumii
• TOP 10 locuri cu reputatie paranormala

Turnul a ajuns sa domine capitala Frantei in urma unui concurs, un mare concurs de arhitectura lansat cu prilejul Expozitiei Universale din 1889, care marca stralucitor centenarul Revolutiei Franceze. Concursul avea in vedere ridicarea, pe locul numit Champ de Mars, a unui turn din fier, cu baza patrata, avand latura de 125 de metri si inaltimea de 300 de metri. Au fost inscrise nu mai putin de 107 proiecte. Dintre toate, a fost ales acela prezentat de Gustave Eiffel (antreprenor, foto), Maurice Koechlin, Emile Nouguier (ingineri) si Stephen Sauvestre (arhitect). Era proiectul turnului de metal care se inalta si azi in Paris si a carui silueta, familiara tuturor europenilor, a devenit simbolul Parisului si al Frantei.

Inginerul Alexandre Gustave Eiffel (1832-1923) – pe langa faimosul Turn, a mai proiectat un la fel de celebru monument, realizand armatura Statuii Libertatii din New York, un dar din partea Frantei pentru Statele Unite

Saparea fundatilor a inceput la data de 26 ianuarie 1887. Timp de cinci luni, zeci de oameni au sapat numai si numai cu lopata, evacuand pamantul scos cu ajutorul unor vegonete trase de cai sau al unor vehicule cu abur. Fundatiile au fost umplute cu zidarie, pentru a fixa montantii fiecaruia dintre cele 4 picioare ale turnului. Odata fundatiile ispravite, turnul a inceput sa se inalte vazand cu ochii. Peste 18.000 de piese fusesera fabricate si urmau sa fie asamblate pentru a construi structura ajurata de metal, incheiata cu ajutorul a 2.500.000 de nituri. Turnul semana cu un soi de Lego gigantic, asamblat cu o precizie remarcabila – o performanta tehnica in sine. Pe parcursul montarii, au aparut fel de fel de dificultati tehnice, solutionate insa in moduri ingenioase de constructori, care au folosit nu numai cele mai avansate tehnici ale epocii, dar au realizat si dispozitive originale pentru rezolvarea unor probleme specifice constructiei respective. Cu cata grija a fost gandita, organizata si desfasurata munca, se vede si din faptul ca, pe toata durata constructiei, n-a avut loc nici macar un singur accident mortal, in ciuda faptului ca muncitorii au lucrat, in ultimele faze ale edificarii, la sute de metri deasupra solului. Uimitorul monument a fost inugurat la data de 31 martie 1889. In acea zi, Gustave Eiffel a urcat, insotit de notabilitati ale Parisului, cele 1710 trepte ale turnului, pentru a aseza in varf drapelul Frantei.

Una dintre schitele turnului si diversele etape ale constructiei

Valurile schimbatoare ale istoriei

Pare de necrezut ca acest monument, atat de admirat azi, sa fi suscitat, la vremea sa, critici atat de virulente din partea contemporanilor sai. Multi l-au laudat, dar la fel de multi l-au hulit. Iar printre acestia din urma, s-au numarat neasteptat de multi artisti care, intr-o scrisoare deschisa, publicata in ziarul Le Temps, la 14 februarie 1887, au protestat plini de revolta, impotriva hidosului – in opinia lor – monument, care urma – iarasi, dupa parerea lor – sa desfigureze Parisul.

Inceputul scrisorii e plin de o elocinta inflacarata, nascuta dintr-o sincera indignare: „Venim, scriitori, pictori, sculptori, arhitecti, amatori pasionati de frumusetea pana acum intacta a Parisului, sa protestam din toate puterile, cu toata indignarea, in numele gustului francez (…), in numele Artei si al Istoriei franceze amenintate, impotriva ridicarii, in inima capitalei noastre, a inutilului si monstruosului Turn Eiffel…” Urmeaza un elogiu la adresa frumusetii arhitecturale a Parisului, apoi o noua diatriba la adresa turnului si a creatorilor sai, impanata cu expresii ca profanare, dezonoare, inchipurile mercantile ale unui constructor de masini, oroare, barbar, odioasa coloana de tabla nituita si altele, la fel de caustice. Scrisoarea se incheie cu apelul de a apara Parisul impotriva „devastarilor administrative si a vandalismului intreprinderilor industriale”.

Printre numerosii semnatari s-au aflat Charles Garnier (arhitectul Operei din Paris), scriitori ca Alexandre Dumas-fiul, Lecomte de Lisle, Guy de Maupassant, Sully Prudhomme… Unii dintre ei au ajuns, cu timpul la sentimente mai bune, recunoscand frumusetea moderna a monumentului, atractia cer decurgea din insasi originalitatea sa.

Gustave Eiffel si-a aparat opera din toate puterile. Scrisoarea sa de raspuns, de asemenea publicata, nu e cu nimic mai putin elocventa si pasionata decat scrisoarea de protest a detractorilor turnului. Eiffel a stiut sa gasesca expresii juste si comparatii pline de talc pentru a-si explica viziunea, iar in explicatiile sale se regasesc ideile care circumscriu si azi principiile design-ului. „Pentru ca suntem ingineri, credeti ca frumusetea nu ne preocupa atunci cand e vorba despre constructiile noastre, ca atunci cand le facem solide si durabile, nu ne straduim, totodata, sa le facem si elegante? Primul principiu al esteticii arhitecturale este ca liniile esentiale ale unui monument sa fie determinate de adecvarea perfecta la destinatia sa. Or, de ce anume am tinut eu seama, inainte de orice, in cazul turnului? De rezistenta la vant. Ei bine, eu sustin ca liniile arcuite ale celor patru muchii ale monumentului (…), care se indreapta, subtiindu-se, spre varf, vor da o impresie de mare forta si frumusete, caci ele vor talmaci ochilor indrazneala conceptiei in ansamblul ei, intocmai cum numeroasele goluri din elementele constructiei vor arata grija constanta de a nu expune inutil, la violenta uraganelor, suprafetele primejdioase pentru stabilitatea edicifiului.

Gustave Eiffel, stanga jos – la inaugurarea turnului si intr-o caricatura aparuta in prese vremii

De altfel, exista, in ceea ce este colosal, o atractie, un farmec propriu, caruia teoriile obisnuite ale Artei nu i se pot catusi de putin aplica. Veti sustine oare ca Piramidele au izbit atat de mult imaginatia oamenilor datorita valorii lor artistice? Pana la urma, ce altceva sunt, decat niste dealuri artificiale? Si totusi, care vizitator ramane rece in prezenta lor? Cine nu s-a intors de acolo plin de o a admiratie careia nu i-a putut rezista? Si care e sursa acesti admiratii, daca nu imensitatea efortului si maretia rezultatului? Si pentru care motiv ceea ce e demn de admiratie in Egipt ar deveni hidos si ridicol la Paris? Caut sa aflu si marturisesc ca nu-mi dau seama.”

Un monument pentru folosul stiintei
La orizontul dorintei calatorilor
Monumentul care inspira