Prima pagină Travelling

Primul roman pe Manaslu

Redactia Descopera.ro | 06.22.2006 | ● Vizualizări: 268

"Oamenii nu au invins Muntele; ei au invins cel mult slabiciunea din ei, ridicandu-se pentru o clipa la inaltimea Muntelui." -Reinhold Messner

Manaslu (cunoscut si drept Kutang) din masivul Gurkha, muntii Himalaya (partea nepaleza), este, ca inaltime, al optulea varf al planetei (8.163 m). Culmile alungite si vaile pline de ghetari ale masivului fac urcusul accesibil din aproape toate directiile, insa, pe masura ce te apropii de varful sau darz si abrupt, ascensiunea devine o experienta rezervata doar alpinistilor initiati. Numele Manaslu este un derivat al termenului sanscrit Manasa, care, in limba romana, se talmaceste prin Muntele Spiritului.

Primii oameni care au reusit sa ajunga pe varful acestui colos au fost japonezii Yuko Maki & Tashio Imanishi si nepalezul Gyalzen Norbu. Evenimentul a avut loc la 9 mai 1956. Din 1971, muntele a fost "atacat" anual de echipe din diverse tari, insa nu multi au fost aceia care l-au si cucerit.

Cel mai scump tribut i s-a platit Muntelui Spiritului pe 10 aprilie 1972, cand o echipa coreeana compusa din 6 alpinisti si 10 serpasi a fost inghitita de o avalansa pe versantul nordic, la altitudinea de 6.950 m. Trei ani mai tarziu, pe 4 mai 1974, o echipa japoneza compusa numai din femei a ajuns cu bine in varf, stabilind un record mondial- au fost primele femei care au facut un optmiar (adica au urcat pe un varf mai inalt de 8.000 de metri).

Anterior anului 2006, ultima expeditie incununata de succes a fost cea a polonezului Piotr Pustelnik (17 mai 2003). La inceputul acestui an, alpinistul spaniol Inaki Ochoa i-a adresat timisoreanului Horia Colibasanu invitatia de a i se alatura in tentativa de a cuceri Manaslu. In 2004, cei doi reusisera sa ajunga pe varful celui mai dificil optmiar din lume, K2 (8.611 m). Pe 29 aprilie 2006, la ora 11.30, romanul si spaniolii Iñaki si Jorge isi faceau fericiti poze la 8.163 inaltime. Pe Muntele Spiritului.

 

2 aprilie, duminica
La insistentele lui Romeo, astazi de dimineata am facut un zbor de agrement deasupra Himalayiei. Am vazut Everest, Makalu, Cho Oyu, Lhotse si, micut, in spate, preferatul meu, Kanchenjunga. A durat o ora, a fost destul de interesant, dar departe de ceea ce inseamna sa te afli cu adevarat acolo.

4 aprilie, marti
Este ultima zi in Kathmandu si, de acum, expeditia incepe cu adevarat. Am vizitat pub-ul Rum Doodle, in care cei care au escaladat Everestul primesc masa gratuita (va dati seama ce personaje am intalnit acolo). Speram sa avem un zbor placut- pilotul de "heli" e rus, obligatoriu in Himalaya, iar rusii sunt the best!

5 aprilie, miercuri
Am aterizat la Sama Gaun (3.500 m), ultimul sat in drumul spre BC (Base Camp, tabara de baza), pe o vreme superba, avand vedere in sus pana la 5.000 de metri. S-a stabilit sa stam aici doua zile, pentru aclimatizare; doar Romeo a vrut sa plecam imediat mai departe.

8 aprilie, sambata
Suntem la 4.800 m, in BC. Aici ninge in fiecare seara, dar dimineata e soare. Azi am urcat pana la 5.400 m (eu, Inaki, Jorge, Denis si Serghei), pentru aclimatizare si pentru marcarea rutei (cu bete de bambus). Traseul are destul de multe crevase, am mers legati in coarda- era pe bune daca s-au legat si kazahii! Maine voiam sa echipam Camp 1, 5.800 m, dar nu am facut pouja, o ceremonie religioasa fara de care nu se urca pe munte. Inaki e superstitios, zice ca e mai bine sa respectam traditia. Si eu sunt de aceeasi parere, chiar daca intarziem o zi.

12 aprilie, miercuri
A aparut expeditia germana, super funny, se pare for the first time in Himalaya, echipata ca la catalog. Inaki se intreba daca sa ii lasam sa termine de sapat imensa platforma de zapada in stilul lor teuton, sau sa le spunem ca stau sub un culoar de avalansa? Aici BC este diferita de a altor munti, are putine locuri neexpuse, cele mai bune fiind ocupate de primii veniti, adica de noi.17 aprilie, luni
Astazi am revenit impreuna cu Romeo in BC, dupa doua zile petrecute in C1 (tabara 1). Am uitat cum e sa dormi la altitudine si, desi tabara a fost mai lejera decat pe K2, aerul putin, mancarea fara gust si frigul ma fac sa imi doresc castelul de gheata de la Balea. Partea buna e ca sunt aclimatizat la 6.000 de metri si am reusit sa facem o recunoastere, 250 m up, printre seracuri (turnuri de gheata). Sunt doua rute posibile - cea scurta, dar mai dificila, a lui Gia, cu o zona expusa, si cea a lui Inaki, care nu necesita corzi fixe, cu 2 zone expuse. Ieri ne-am oprit la un moment dat intr-o zona expusa. La 20 de minute dupa ce am plecat de acolo, a pornit o avalansa...

19 aprilie, miercuri
Ieri a fost vreme rea, azi am reusit sa urc un cort si doua butelii de gaz pana aproape de C1, mai sus fiind deja pericol de avalansa. Au inceput, spre bucuria noastra, sa apara japonezii: azi, o tanara foarte vioaie batea urme spre C1. De asemenea, este asteptata Jungo Tabei (70 de ani), prima femeie care a urcat pe Everest. Aviz amatoarelor!

21 aprilie, vineri
Azi plecam din nou spre C1 si speram sa ajungem mai sus decat ultima oara. Echipele, fapt clasic deja, sunt Inaki-Jorge, Denis-Serghei, Horia-Romeo.

22 aprilie, sambata
Azi de dimineata, la 05.00, am pornit voiniceste spre C2, dar, dupa o ora, Iñaki s-a intors, spunand ca zapada e prea instabila si ca nu vrea sa riste. In schimb, Denis si Serghei au continuat ascensiunea. Eu am decis sa ma intorc cu Inaki in BC. Aici au ajuns toti japonezii, cu 16 climbing sherpa dupa ei. Ajutor binevenit, dat fiind faptul ca unul dintre depozitele noastre cu 300 m de corzi fixe a fost luat de o avalansa.

23 aprilie, duminica
Romeo voia sa plece singur din C1 spre C2, dar, din fericire, s-a razgandit si a revenit in BC. Vremea este buna, asadar Inaki, Jorge si cu mine pornim in dupa-amiaza asta spre C1, iar maine dimineata, cand totul va fi inghetat, spre C2. Varful se vede tot mai des si sperantele de a ajunge acolo cresc de fiecare data cand Soarele lumineaza muntele.25 aprilie, marti
Denis si Serghei, care au prins ziua cu vreme buna intr-o tabara superioara, au reusit azi sa atinga varful. Eu sunt in C2, dupa o ascensiune direct din BC. Inaki si apoi Romeo au ajuns si ei aici. Fulguieste.

27 aprilie, joi
Azi ne odihnim in BC, dupa ce ieri am coborat din C2 din cauza ninsorilor abundente. Au loc felicitarile, masa si dansul in onoarea excelentei performante a lui Denis si Serghei.

2 mai, marti
Pe 28 aprilie seara, la C2 superioara (6.800 m), data fiind vremea favorabila, Iñaki a hotarat ca la 1 noaptea vom porni spre varf. Ne trezim la 12. Plecam. E mult prea intuneric si frig, dar inaintam. La 04.30 apare prima geana de lumina. Traversam o panta inghetata, destul de expusa. Un pas gresit si alunecarea s-ar opri 3.000 m mai jos.

La 05.00, ajungem pe platoul de la 7.400 m. Am incercat sa impart in bucatele mici ceva prea mare pentru puterea si vointa mea. Si, incet-incet, am mai avansat cu un platou si s-a facut ora opt. Viteza a fost destul de buna, dar energia e pe sfarsite. Nu mai vad bine si nu-mi pot tine ochii deschisi. Ma ghemuiesc pe o mica limba de zapada si adorm subit, cu ochelarii pe fata, coltarii infipti in zapada si pioletul in mana. Cel mai profund somn incercat vreodata. Si, probabil, cel mai aproape de lumea cealalta...

Ma striga Inaki. Am dormit 20 de minute, dar ma simt mult mai bine si incep sa urc din nou. Ajung pe varf, langa Jorge, zic "Hello!" si ma las in genunchi. La propriu si la figurat. Curios, asa am finalizat si pe K2, tot in genunchi. Oare eu si muntele ne-am supus de fapt unul pe altul?
Tag-uri: Primul | roman | Manaslu | Nepal

ASCULTĂ CE GÂNDEȘTI