Home » Maratoanele Descopera » Capcanele internetului » Ce este Internetul şi cum a apărut?

Ce este Internetul şi cum a apărut?

Publicat: 08.05.2012
Triumf al tehnologiei dezvoltate de om de-a lungul mileniilor, internetul care azi ne influenţează în atât de mare măsură existenţa are o istorie scurtă, dar densă şi accelerată, jalonată de câteva momente de referinţă, care l-au structurat în forma pe care o cunoaştem azi. Subiect prea vast pentru a putea fi tratat pe larg în spaţiul unui articol, istoria internetului poate fi totuşi condensată într-o serie de momente-cheie, puncte de reper pe parcursul celei mai spectaculoase evoluţii tehnologice din istoria umanităţii.

Secolul al XIX-lea: sisteme precursoare

Nu era chiar internet, şi totuşi… Dacă ne gândim la transmisiile globale de date – treaba pe care o face azi internetul, cu asemenea viteză, amploare şi acurateţe – aceasta, ca fenomen, există încă de multă vreme, datând de dinainte de apariţia computerelor. Să considerăm, de pildă, drept un precursor al internetului, telegraful, care a revoluţionat transmisia de date şi care era, pentru străbunicii noştri, o minune a tehnologiei la fel de copleşitoare ca şi internetul pentru noi. Utilizat intens în domeniul militar, în ziaristică, în politică şi afaceri, ca şi în viaţa privată de zi cu zi, telegraful a schimbat viteza cu care se mişca lumea şi a deschis era comunicaţiilor globale.

Anii ’50: primele elemente

Un factor esenţial în evoluţia internetului a constituit-o dezvoltarea computerelor, începând din anii 1950. Mari cât o cameră (şi lente în comparaţie cu cele de azi), aceste prime calculatoare permiteau transmisiile de date de la un computer principal la terminale şi, în ciuda aspectului greoi, au reprezentat o etapă esenţială în apariţia fenomenului.

Anii ’60 – ’70: de la viziune la primele reţele informatice

Informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (1915 -1990), una dintre cele mai de seamă personalităţi din istoria IT, în lucrarea sa Man-Computer Symbiosis, arunca o scurtă privire în viitor, spre o lume în care reţele de computere, conectate prin linii de comunicaţie de bandă largă, vor îndeplini funcţiile unor biblioteci imense. Iar în 1962, Licklider şi Welden Clark au publicat o lucrare intitulată „On-Line Man Computer Communication”, ce oferea una dintre primele viziuni ale unei lumi „înfăşurate” într-o reţea informatică globală. Pentru ei, acesta era viitorul, pentru noi, reprezintă deja realitatea pe care o trăim.

Pe baza ideilor lui Licklider, în 1969, între universitatea California – Los Angeles şi Institutul de Cercetare Stanford a fost instalată o legătură printr-o reţea numită ARPANET (Advanced Research Projects Agency Network), a cărei dezvoltare fusese finanţată de Departamentul Apărării din SUA. În acelaşi an, ARPANET s-a extins prin adăugarea a încă 2 noduri de reţea – la Universitatea Utah şi Universitatea California – Santa Barbara.

Nu pare mare lucru, faţă de dezvoltarea de acum, dar era un început… Cât de important a fost acest început, cât de mult s-a dovedit el a răspunde unei necesităţilor şi dorinţelor oamenilor, se vede din ritmul rapid în care s-a dezvoltat ARPANET: până în 1981, numărul de noduri a crescut la 213.

Anii 1960 şi 1970 au reprezentat o perioadă crucială în dezvoltarea reţelelor de transmisie de date; în aceeaşi epocă, reţele similare, de mici dimensiuni, au fost instalate în Marea Britanie (Mark I), în Franţa (CYCLADES), în SUA (Merit Network) ş. a.

Toate aceste reţele operau pe principiul comutaţiei de pachete (sau comutaţiei asincrone), o tehnică de comunicaţii digitale care constă în separarea mesajelor în blocuri de dimensiuni reduse (pachete), ce sunt ulterior transmise unul câte unul prin reţea, într-o succesiune rapidă, până la receptor, unde sunt reasamblate în forma mesajului iniţial.

1978: prima reţea internaţională

În acest an, British Post Office, compania de servicii financiare şi de comunicaţii Western Union International şi firma de comunicaţii Tymnet şi-au unit forţele pentru a crea prima reţea de comutaţie de pachete internaţională, International Packet Switched Service (IPSS). Reţeaua s-a extins spectaculos în Europa şi SUA, ajungând până în 1981 să deservească şi Canada, Australia şi Hong Kong, iar în anii 1990 devenind o infrastructură extinsă la nivel global.

În paralel, apăruseră şi alte tipuri de reţele, mai mult sau mai puţin extinse, ce foloseau tehnologii de comunicaţie diferite, dar toate la un loc creau o infrastructură ce acoperea o mare parte a lumii. Era momentul ca aceste „petice” să fie reunite într-o reţea cu adevărat globală, unitară din punct de vedere al funcţionării. Cu alte cuvinte, totul trebuia adus la un numitor comun.

Era nevoie de un protocol de reţea – un sistem de reguli şi convenţii care să guverneze comunicare între dispozitivele ataşate la reţea; un fel de limbaj comun în care toate computerele legate în reţea să se poată înţelege între ele. Formatul mesajului, temporizarea, controlul erorilor, iniţierea şi finalizarea sesiunii de transfer al datelor şi multe alte detalii legate de comunicaţiile de date sunt determinate prin protocolul de reţea.

1974: apare termenul internet

Un protocol de reţea realizat în 1974 (RFC 675 Specification of Internet Transmission Control Program), de către Vinton Cerf, Yogen Dalal şi Carl Sunshine, conţinea cuvântul internet, prescurtare de la internetworking. Pesemne că nici autorii nu prevedeau succesul pe care îl va avea acest termen, devenit azi unul dintre cele mai uzitate substantive.

Internetul este, aşadar, o reţea unitară de computere şi alte dispozitive cu adrese computerizate, toate conectate între ele şi operând coordonat graţie unui ansamblu standardizat de protocoale de transfer de date.

Se confundă adesea noţiunea de internet cu cea de WWW (World Wide Web); ele nu sunt însă acelaşi lucru, căci WWW este numai una dintre aplicaţiile internetului (e-mail-ul, de pildă, este alta).

WWW este un sistem de documente hipertext interconectate, ce pot fi accesate prin internet.

Omul pe care lumea îl descrie adesea – în mod eronat – drept „inventatorul internetului”, britanicul Tim Berners-Lee (astăzi Sir Timothy Berners-Lee) este, în realitate, cel care a inventat World Wide Web, ca o aplicaţie majoră a Internetului care exista deja.

Din anii ’90 până azi… şi mai departe

El a elaborat în 1989 o primă propunere în acest sens, iar la 25 decembrie 1990, împreună cu Robert Cailliau (un informatician belgian care lucra la CERN – Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară), a realizat prima comunicare prin intermediul HTTP, un protocol pentru transferul documentelor hipertext.

Primul website din lume a fost construit la CERN, pe teritoriul francez al acestui complex de laboratoare aşezat la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, şi a fost online începând cu data de 6 august 1991.

Iar de atunci, internetul a intrat cu adevărat în viaţa noastră, a celor mai mulţi, dacă nu chiar a tuturor. De unde până atunci fusese accesibil unui număr mic de persoane, în special oameni de ştiinţă, odată cu apariţia WWW, lumea virtuală s-a deschis pentru toţi. O bună parte din existenţa noastră se desfăşoară în acest mediu, căruia îi folosim intensiv imensele resurse şi posibilităţi, de la comerţ şi banking online, la lectură; de la socializare la cursuri universitare, de la muzică, jocuri şi filme la comunicarea cu cei aflaţi departe. Internetul ne-a schimbat fundamental experienţele, trăirile, ideile, iar aventura simbiozei noastre cu lumea virtuală oferită de el continuă şi se intensifică.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Ce este solstițiul de vară și de ce este cea mai lungă zi a anului?
Ce este solstițiul de vară și de ce este cea mai lungă zi a anului?
Cea mai veche epidemie de ciumă a fost descoperită în Siberia
Cea mai veche epidemie de ciumă a fost descoperită în Siberia
O stea pe moarte ar putea crea un nou Univers în loc de o gaură neagră, descoperă uimiți astronomii
O stea pe moarte ar putea crea un nou Univers în loc de o gaură neagră, descoperă uimiți astronomii
Ce se întâmplă dacă îți îmbrățișezi pisica atunci când ești stresat? Nu te va ajuta mereu!
Ce se întâmplă dacă îți îmbrățișezi pisica atunci când ești stresat? Nu te va ajuta mereu!
Marius Băcilă, invitat la „Podcast cu Prioritate” #104 by ProMotor. Discuții despre siguranța pe motocicletă, tehnici de pilotaj și miturile din lumea moto
Marius Băcilă, invitat la „Podcast cu Prioritate” #104 by ProMotor. Discuții despre siguranța pe motocicletă, tehnici ...
Maimuțele amazoniene contractează hepatita B umană, iar defrișările agravează situația
Maimuțele amazoniene contractează hepatita B umană, iar defrișările agravează situația
Descoperirea din secolul al XI-lea care îi entuziasmează pe arheologi. Ce au scos la lumină în Polonia?
Descoperirea din secolul al XI-lea care îi entuziasmează pe arheologi. Ce au scos la lumină în Polonia?
Ce înseamnă cu adevărat să bei ceai în China și de ce două degete bătute în masă spun mai mult decât orice cuvânt
Ce înseamnă cu adevărat să bei ceai în China și de ce două degete bătute în masă spun mai mult decât orice cuvânt
Cafeaua cu ou, cafeaua cu cărbune și alte tradiții care arată cât de diferit este consumată cafeaua în lume
Cafeaua cu ou, cafeaua cu cărbune și alte tradiții care arată cât de diferit este consumată cafeaua în lume
Cercetătorii au identificat două subtipuri distincte de autism
Cercetătorii au identificat două subtipuri distincte de autism
Poți face espresso fără să fierbi apa? Oamenii de știință au găsit o potențială soluție
Poți face espresso fără să fierbi apa? Oamenii de știință au găsit o potențială soluție
(P) Aparat dentar pentru copii: cum influențează dezvoltarea maxilarului și a danturii
(P) Aparat dentar pentru copii: cum influențează dezvoltarea maxilarului și a danturii
Test de cultură generală. Care este cel mai rapid rechin din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai rapid rechin din lume?
Anghel Damian: De la secretele din spatele fenomenului „Clanul”, la viața de familie alături de Theo Rose
Anghel Damian: De la secretele din spatele fenomenului „Clanul”, la viața de familie alături de Theo Rose
Singurul record pe care misiunea Artemis 2 NU a reușit să-l depășească
Singurul record pe care misiunea Artemis 2 NU a reușit să-l depășească
Prințul Harry și Meghan Markle revin în Regatul Unit pentru prima dată după patru ani
Prințul Harry și Meghan Markle revin în Regatul Unit pentru prima dată după patru ani
Rachetele americane pentru Ucraina ar putea fi produse în Europa
Rachetele americane pentru Ucraina ar putea fi produse în Europa
Toate telefoanele mobile din Rusia vor fi incluse într-un registru național
Toate telefoanele mobile din Rusia vor fi incluse într-un registru național