Prima pagină Cultura

Nemuritorul Saint Germain

Adrian Nicolae | 11.28.2007 | ● Vizualizări: 5484
Nemuritorul Saint Germain     Conte de Saint Germain, nemuritor, Franta, alchimie, Ludovic al XVI-lea + zoom
Galerie foto (1)

Nici o alta figura oculta a istoriei nu a starnit atata interes si nu a inflacarat imaginatia oamenilor de-a lungul veacurilor asa cum facut-o misteriosul conte de Saint Germain. Intotdeauna imbracat in negru, enigmatic, cuceritor, erudit si, pe deasupra…nemuritor. Sa fie oare un personaj real sau doar o plasmuire a unui sarlatan din secolul al XVIII-lea?

Contele de Saint Germain

Nimeni nu i-a aflat vreodata adevaratul nume si nici originile. Cu toate acestea, avea sa fie cunoscut ca medic, muzician, spion, spadasin, lingvist, alchimist, bijutier, om de afaceri si apropiat al capetelor incoronate din Europa. Avea sa apara in mai toate tarile lumii, din Anglia si pana in India, influentand decizii care vor schimba istoria. Ba mai mult, in cei peste 70 de ani de aventuri, misteriosul personaj parea sa nu imbatraneasca cu nici macar o zi.

Datele istorice sunt neclare in ceea ce il priveste pe contele de Saint Germain. Cel mai probabil, a aparut in Franta in 1742 dupa ce, in prealabil, petrecuse mai multi ani in Anglia, acolo unde fusese arestat sub acuzatia de spionaj in favoarea familiei Stuart. Desi intemnitat, contele reuseste sa se faca remarcat de catre Horace Walpole, ilustru parlamentar, scriitor si apropiat al lui Diderot. Acesta il va caracteriza pe presupusul spion drept: „un om misterios si ciudat”. Desi ofera autoritatilor foarte putine date despre propria persoana, suspectul este eliberat din lipsa de probe. Aproape imediat, acesta dispare fara urma fara a mai putea fi localizat timp de mai multi ani.

Apare insa in Franta, acolo unde, in cel mai scurt timp, cunoaste cele mai mari personalitati ale vremii: regele Ludovic al XVI-lea si amanta acestuia Madame de Pompadour, Marie Antoanette, Voltaire, Jean Jacques Rousseau, Giacomo Cassanova, Anton Mesmer si altii. Este caracterizat destul de repede drept un personaj fascinant, cu o desavarsita arta a dialogului si cunostiinte avansate in toate domeniile stiintei. Era aproape imposibil sa nu remarci un barbat care vorbea perfect cel putin 12 limbi straine: franceza, spaniola, engleza, olandeza, rusa, portugheza, germana, latina, araba si chineza, ba chiar si limbi rare ca greaca veche sau sanscrita. Se spune ca mai era si un muzician desavarsit care isi compunea propriile opere, pictor talentat si un neintrecut bijutier, arta pe care pretindea ca ar fi deprins-o in Persia.

Si totusi, nimic nu ii va creste mai mult faima pe cat a facut-o zvonul lansat in 1760 de catre una dintre persoanele influente ale aristocratiei franceze, venerabila Madame de Gergy. In timpul unei serate la care participa alaturi de pictorul Rameau, aceasta il recunoaste pe contele de Saint Germain, pe care se pare ca il intalnise in Venetia anilor 1710. Desi trecusera nu mai putin de 50 de ani, enigmaticul ei interlocutor parea sa nu se fi schimbat absolut deloc, ramanand acelasi barbat cu o constitutie solida si cu o varsta de circa 40-45 de ani. Manata de curiozitate, doamna de Gergy solicita cateva explicatii, fiind mai mult decat convinsa ca il cunoscuse pe tatal lui Saint Germain. Raspunsul va fi, insa, unul socant. Contele admite ca el a fost cel pe care il intalnise in urma cu jumatate de veac si ca, in ciuda aparentelor, varsta sa ar fi una cu mult mai inaintata. El isi va intari spusele amintind mai multe detalii ale acelei intalniri.

Legenda nemuritorului se naste aproape instantaneu si face inconjurul Frantei cu o viteza incredibila. Zvonurile despre misteriosul personaj care pretindea ca nu poate muri se raspandesc cu viteza luminii si atrag atat admiratia oamenilor cat si criticile celor mai sceptici dintre ei. Chiar si celebrul aventurier Casanova, un fin cunoscator al oamenilor si al slabiciunilor acestora, pare confuz atunci cand trebuie sa il caracterizeze pe Saint Germain. Desi tinde sa il considere un impostor atins de aripa geniului, Casanova nu poate sa nu remarce fascinanta personalitate a omului din fata sa, pe care il asculta fara sa resufle. In acelasi timp, Voltaire il caracterizeaza in termeni mai mult decat luadativi, drept „omul care nu moare niciodata si care stie totul”.

Aura mistica, aproape oculta, care incepuse sa il inconjoare pe conte, este alimentata chiar de acesta, atunci cand incepe sa ofere gratuit doamnelor din inalta societate, mostre din ceea ce pretindea ca ar fi o potiune a tineretii vesnice care sa le conserve frumusetea. Mai mult, acesta declara intr-un cerc de apropiati ca poate crea aur din orice fel de metal si ca poate topi diamantele, corectandu-le orice imperfectiune. In felul acesta, devine brusc un apropiat al regelui Ludovic al XVI-lea care il angajeaza ca spion si ii ofera o suma imensa la vremea respectiva, 100.000 de franci pentru a-si infiinta un laborator propriu in care sa isi continue exeperimentele. Dar cum orice medalie are si un revers, faima castigata brusc avea sa se regaseasca in furia nobililor care nu il vedeau mai mult decat pe un aventurier periculos.

Fortat sa paraseasca Franta, contele de Saint Germain avea sa fie recunoscut sub diferite nume prin mai toate tarile Europei. In 1762, acesta servea sub tarul Rusiei sub identitatea generalului Soltikov, cel care va juca un rol important in timpul rascoalelor din acelasi an. Se spune chiar ca ar fi participat la complotul care a adus-o pe tronul Rusiei pe Ecaterina cea Mare. Anii urmatori il gasesc intr-un continuu peregrinaj. Contele apare in Italia, Polonia, Ungaria, Transilvania - acolo unde pretindea ca detine un castel -, Belgia si Olanda.

Se va reintoarce pentru scurt timp in Franta, in 1774, pentru a inmana un mesaj familiei regale privind viitoarea revolutie ce era pe punctul de a incepe. Avertismentul nu este privit cu ochi buni, iar Saint Germain se vede nevoit sa paraseasca din nou Franta. Anul 1779 il gaseste in Germania, sub protectia unui apropiat, contele Charles de Hesse-Chasel, cel caruia, se pare, ii va face cunoscute multe dintre secretele sale. Oficial, Saint Germain moare de pneumonie in 1784, desi nici un document oficial nu atesta acest lucru si nici vreo piatra funerara care sa ii poarte numele nu a fost descoperita.

Misterul se adanceste atunci cand cercetatorii il descopera ca fiind membru activ al francmasoneriei in anii care au urmat mortii sale oficiale. De asemenea, contesa d’Adhemar, una dintre apropiatele sale si membra marcanta a aristocratiei franceze, pretinde ca l-ar fi intalnit pe conte pana in jurul anului 1821 si ca, de fiecare data, acesta nu parea sa aiba mai mult de 45 de ani.

Nici secolele care au urmat nu au adus liniste asupra acestei probleme. Mai multe persoane declara ca l-ar fi vazut pe conte din 1880 si pana in secolul XX.

Misterul originilor

Este greu de crezut ca un om simplu din secolul al XVIII-lea ar fi putut atinge un asemenea nivel de cultura pe cat se pretinde ca ar fi avut contele de Saint Germain, fara a urma studiile unor universitati de renume. Si totusi, numele misteriosului personaj nu se regaseste in nici una dintre ele. Astfel va fi lansata teoria conform careia contele ar fi fost fiul natural al vaduvei regelui Carol al II-lea al Spaniei, Marie de Neubourg. Alte surse sugerreaza ca Saint Germain ar fi fost unul dintre fiii principelui Rakoczi al II-lea al Transilvaniei , legatura de rudenie cu o familie nobila fiind singura care ar putea explica educatia si averea considerabila a acestuia. Nici una dintre aceste presupuneri nu poate fi insa verificata, datele oficiale, in cazul in care ar fi existat vreodata, facand referire la adevaratul nume al personajului, cel pe care nimeni nu l-a aflat vreodata.


FACTS
La mijlocul anilor 70, un personaj obscur, Richard Chanfray, apare in mai multe show-uri televizate franceze pretinzand ca este contele de Saint Germain. Acesta se bucura de atentia publicului si chiar reuseste sa stranga o avere considerabila realizand numere de magie in care schimba orice obiect de metal in aur. Succesul il va purta in lumea show-biz-ului acolo unde se casatoreste cu frumoasa cantareata Dalida. Deconspirat ca fiind un fost detinut, Chafray se va sinucide in 1983.

Conform unor surse, numele de Saint German nu ar fi altceva decat o traducere franceza a latinescului Sanctus Germanus, care inseamna „Fratele sfant”.