Legende şi datini de Dragobete – Valentine’s Day-ul uitat al românilor

Dragobetele este sărbătorit, încă de pe timpul dacilor, pe 24 februarie şi reprezintă atât o celebrare a iubirii, cât şi un moment de renaştere a naturii. Există numeroase legende şi obiceiuri dedicate acestei sărbători, unele păstrate şi astăzi în colţurile ţării noastre.

Despre Dragobete se spune că ar fi patronul iubirii şi al bunei dispoziţii româneşti. Unii îl numesc şi Cap de Primăvară, Logodnicul Păsărilor sau Grangurul, dar cu toţii se pun de acord atunci când vine vorba despre înfăţişarea şi caracterul său  – el este un flăcău voinic, frumos şi bun la suflet.

• Stilul personal ca mecanism de adaptare în perioade de instabilitate socială
• Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile

Legendele spun că este fiul Babei Dochia, personaj cunoscut al mitologiei autohtone legat tot de începutul primăverii. Există însă şi poveşti care îi atribuie această identitate ciobanului Dragomir care o însoţeşte pe Dochia în călătoriile ei sau unui voinic nemuritor, pe jumătate om, pe jumătate înger pe care oamenii, căzând în păcat, nu îl mai pot vedea.

Datini cu sărutări furate şi ritualuri de înfrumuseţare de Dragobete

În trecut, fetele şi băieţii din sat se îmbrăcau cu straie curate, de sărbătoare, şi plecau de Dragobete în pădure unde culegeau ghiocei şi violete pe care le aduceau apoi acasă şi le aşezau la icoane. Se credea că florile culese în această zi a anului au puteri magice, motiv pentru care erau folosite în diferite farmece şi ritualuri de dragoste.

Un alt obicei a stat la baza zicalei „Dragobete sărută fetele”. Tinerele porneau în goană prin sat, iar băieţii care le îndrăgeau le urmăreau şi le prindeau, apoi furau un sărut în văzut întregului sat. Acest gest se transforma într-o promisiune de dragoste care trebuia onorată pe tot parcursul anului.

FOTO: Catalina Filip/Mediafax Foto    

Fetele nemăritate aşteptau Dragobete şi pentru a face ritualuri de înfrumuseţare sau pentru a-şi vedea încă o dată ursitul. Ele adunau neaua netopită, pe care o numeau „zăpada zânelor”, o topeau şi o foloseau în descântece de dragoste sau se spălau pe faţă cu ea pentru a deveni atrăgătoare ca acele fiinţe supranaturale. Altele îşi puneau busuioc sfinţit sub pernă, ca de Bobotează, pentru a afla cine este tânărul de care se vor îndrăgosti.

De Dragobete nu aveai voie, în trecut, să faci treburi grele prin gospodărie sau la câmp, dar era indicat să faci curăţenie pentru că aşa aveai spor tot anul.