Craciun & Co.

Rudolf Nas Rosu 

Ar fi multe de spus si despre povestea cu renii; nu e clar cum s-a ajuns de la saniile trase de capre, din mitologia nordica, la reni; ceea ce stim sigur este ca tapii si caprele nu s-au bucurat nicicand de popularitate in randul clericilor, ba nici chiar al crestinilor laici. Adesea asociat cu diavolul, tapul era o prezenta malefica in mitologia crestina. Poate ca renul a umplut un gol in povestea Mosului; la urma urmei, cineva trebuia sa traga sania si ce animale puteau fi mai potrivite, pentru un Mos imbracat in blanuri, cum e cel din poezia lui Moore, decat unele venite tot dintr-un tinut al frigului, cum sunt renii? Dar si renii astia au trecut prin transformari; daca intrebi un copilas despre renii lui Mos Craciun, mai mult ca sigur va incepe prin a pomeni de Rudolf, cel cu nasul rosu. Insa Rudolf nu apare in poemul lui Moore, unde sania-miniatura e trasa de doar opt reni (nu mai insir toate numele, dar va spun ca nu e nici un Rudolf printre ei). Rudolf, al noualea si cel mai faimos dintre reni, e un adaos mai tinerel cu vreun secol decat cei opt semeni originari.

In 1939, Robert May, un functionar inteligent si talentat de la magazinul universal Montgomery Ward din SUA, a incercat sa atraga mai multi clienti de sarbatori (ale variante ale istorisirii spun ca a fost vorba despre un cadou special pentru fetita lui) creand o poveste in versuri in care era vorba despre un ren numit Rudolf, luat in ras de confratii sai din pricina nasului umflat, rosu si stralucitor. Dar, cand Mos Craciun a trebuit sa porneasca la drum in seara de Ajun, pe o noapte cetoasa, cine credeti ca i-a fost de cel mai mare ajutor? Rudolf, care i-a luminat calea cu nasul sau ce stralucea in intuneric. Mesajul – a fi diferit de ceilalti nu e neaparat un lucru rau, iar daca exista un prilej potrivit, un defect se poate transforma intr-o calitate – era foarte emotionant si a asigurat succesul cartii. Cativa ani mai tarziu, a aparut un cantec bazat pe povestea lui Rudolf; ulterior, aceasta a fost ecranizata, iar carticica scrisa de Robert May, Rudolph the Red Nose Reindeer, a fost tradusa, din 1939 si pana astazi, in 25 de limbi si a fost vanduta in milioane de exemplare. Povestea a prins atat de bine, incat azi Rudolf cel cu nasul rosu, intruchipat in milioane de jucarii cu beculete rosii pe nas, este unul dintre cele mai populare simboluri ale Craciunului occidental.

Sarbatori hibride, sarbatori alternative, antisarbatori 

Ca orice lucru important pentru oameni, Craciunul naste polemici aprinse. In ultimii ani, el a devenit o sarbatoare extrem de controversata.

Dar controversele, de orice natura, n-au reusit sa scada prea mult popularitatea Craciunului; si cum mentalitatile si comportamentele evolueaza, Craciunul s-a schimbat si el in ultimii ani, luat de valul globalizarii, al corectitudinii politice, al miscarilor anticonsumiste etc. Printre cele mai surprinzatoare – uneori exagerate – reinterpretari ale Craciunului se numara acelea care urmaresc sa faca din el o sarbatoare „corecta politic“, stergand orice conotatii care tin de diferentele religioase si topind totul in concepte hibride. Multe dintre aceste reinterpretari isi au originea in Statele Unite ale Americii, unde amestecul de culturi a generat, in ultimele decenii, o miscare sustinuta in favoarea tolerantei religioase, rasiale etc. Adesea, startul este dat de cate o carte sau un film, care popularizeaza o idee noua pentru sarbatorile de iarna, iar ulterior, tema respectiva ajunge la moda, in masura in care raspunde unei nevoi reale existente in randul populatiilor.

Asa s-a intamplat, de pilda, cu Chrismukkah, un „amestec“ de Craciun si Hanuka (sarbatoare religioasa mozaica, numita si Sarbatoarea Luminilor si celebrata in amintirea resfintirii Templului din Ierusalim, dupa triumful rascoalei Maccabeilor, in secolul al II-lea i.Hr.). Hanuka dureaza opt zile si incepe, dupa calendarul iudaic, in cea de-a 25-a zi a lunii Kislev, putand sa cada intr-o perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii noiembrie si sfarsitul lui decembrie in calendarul crestin. Fiind o sarbatoare de iarna, care implica daruri si bucurie, ea este interpretata adesea, in cultura populara, ca un soi de echivalent mozaic al Craciunului, ceea ce este, evident, fals. Totusi, intr-o societate multiculturala cum este cea din SUA, unde exista foarte multe familii mixte (un sot crestin, altul de religie mozaica), a aparut tendinta combinarii voluntare a celor doua sarbatori. Exista insa urme de asociere a culturilor crestina si iudaica in jurul sarbatorilor de iarna inca din secolul al XIX-lea. Uneori, evreii care traiau in mijlocul unei populatii predominant crestine, in tari unde crestinismul era religia majoritara, ajungeau in mod firesc sa integreze unele elemente ale Craciunului in sarbatorile lor, fara a da acestor elemente conotatii religioase. Astfel, unii evrei germani din clasa mijlocie celebrau un Craciun cu brad, cantece si daruri, ca simbol al apartenentei lor la cultura germana.
 
Chrismukkah a fost mentionata pentru prima data intr-un serial american despre si pentru adolescenti, difuzat intre anii 2003 si 2007: The O.C. Personajul Seth Cohen, care avea un tata evreu si o mama crestina, afirma ca „a inventat“ Chrismukkah la varsta de 6 ani, descriind-o (aici recunoastem obsesia consumista in actiune) ca pe un interval de „opt zile de daruri, urmate de o zi cu multe daruri“. In rest, erau imbinate elemente caracteristice ambelor sarbatori, fiind expuse atat un brad, cat si menora (sfesnic cu noua lumanari, in amintirea minunii petrecute de Hanuka: in Templul din Ierusalim, vandalizat de soldatii greci ai regelui seleucid Antioh al IV-lea, ramasese ulei de lampa suficient doar pentru o zi; cu toate acestea uleiul a ars, in chip miraculos, opt zile, simbolizate de opt lumanari; cu cea de-a noua lumanare, centrala, sunt aprinse toate celelalte).

In 2004, un cuplu interetnic din statul american Montana, Ron si Michele Gompertz, a preluat conceptul, dezvoltandu-l si lansand definitiv Chrismukkah ca o alternativa – vesela si impaciuitoare pentru toate familiile multietnice – a Craciunului si a Hanuka. Chrismukkah.com, site-ul lor,  propune felicitari adaptate si tot felul de idei pentru celebrarea acestei sarbatori hibride. Chrismukkah, ca toate ideile noi,  a avut de infruntat obstacole si inca nu s-a impus pe scara larga, desi popularitatea ei este in crestere. Culmea ironiei, Liga Catolica din New York si Consiliul Rabinilor din acelasi oras si-au unit fortele pentru a condamna, intr-o declaratie comuna, sarbatoarea Chrismukkah, afirmand ca ea este jignitoare atat pentru crestini, cat si pentru evrei. Ce se va intampla cu Chrismukkah, cum va evolua ea, e prea devreme
ca sa stim. Om trai s-om vedea.

Mai interesant este faptul ca ideea Chrismukkah a declansat aparitii in valuri ale unor sarbatori amestecate, povestea capatand o dezvoltare surprinzatoare (pentru unii, chiar ingrijoratoare). De pilda, marea companie de telefonie Virgin Mobile a „inventat“, intr-o reclama premiata la competitiile de profil, Chrismahanukwanzakah, care imbina Craciunul crestin, Hanuka mozaica si Kwanzaa. Aceasta din urma este o sarbatoare cu durata de sapte zile (26 decembrie – 1 ianuarie) care celebreaza mostenirea africana a participantilor. De data foarte recenta, Kwanzaa a fost efectiv creata de Ronald McKinley Everett (cunoscut si sub numele de Maulana Karenga), scriitor american si activist pentru drepturile populatiei de culoare. Kwanzaa a aparut in vremurile luptei impotriva discriminarii rasiale, prin anii 1960, si a fost propusa de Karenga ca o modalitate de „…a da negrilor prilejul sa se sarbatoreasca pe ei insisi si istoria lor, in loc sa imite practicile societatii dominante“. O idee generoasa, corespunzand idealurilor timpului; o idee care a evoluat, Karenga declarand in 1997 ca, desi Kwanzaa este o sarbatoare afroamericana, ea poate fi celebrata de oameni de orice rasa. Ca o jumatate de secol mai tarziu Virgin Mobile a folosit ideea intr-o reclama, asta este o alta poveste.

De aici si pana la dorinta de a integra si mai multe sarbatori, ale si mai multor culturi, adunand sub o si mai mare umbrela multicolora feluritele traditii de iarna ale feluritelor etnii care alcatuiesc azi populatia tarilor occidentale, in spiritul democratiei si al unitatii in diversitate, n-a mai fost decat un pas. Dar, pentru ca a aduna intr-un singur cuvant numele sarbatorilor implicate ne-ar fi dat un termen prea lung si imposibil de pronuntat si pentru ca toate acestea trebuiau – totusi – sa poarte un nume, li s-a spus… Winterval. Cuvantul (nascut din winter plus festival) a fost lansat de Mike Chubb, omul responsabil cu organizarea evenimentelor in cadrul Consiliului Orasenesc din Birmingham, Marea Britanie. Ideea, a carei punere in practica a fost coordonata tot de el, a constat in initierea unui lung festival de iarna multicultural, pornind de la faptul ca numeroase minoritati etnice si religioase bine reprezentate in Marea Britanie au, in acesta perioada a anului, diferite sarbatori specifice. Pai atunci, de ce sa nu sarbatoreasca toata lumea pe toata lumea?

si asa a aparut Winterval, care s-a desfasurat de doua ori: o data in perioada 20 noiembrie – 31 decembrie 1997 si inca o data  intre jumatatea lunii octombrie 1998 si jumatatea lunii ianuarie 1999. Intentia declarata a fost de a atrage atentia (dar si interesul oamenilor de afaceri) spre Birmingham si de a nu lasa pe nimeni pe dinafara. Winterval acoperea astfel si Craciunul crestin, si sarbatorile „pagane“ tinute de adeptii neopaganismului (Solstitiul de Iarna, Yule), si sarbatorile celebrate de evrei (Hanuka), de musulmani (Ramandan si Eid), de cei cu ascendenta africana (Kwanzaa), de hindusi (Diwali), dimpreuna cu sarbatoarea laica a Anului Nou. Suna bine, dar n-a mers tot atat de bine. Oamenii obisnuiti s-au bucurat probabil de distractiile oferite, dar se pare ca ideea era prea dificil de acceptat (poate prea avansata?) pentru stadiul in care se afla lumea noastra. Cativa clerici s-au revoltat si au condamnat initiativa, Consiliul Orasenesc Birmingham a raspuns prezentand contraargumente, treaba a ajuns in presa, mai ales in cea de scandal, si toata povestea a intrat in istorie ca un exemplu de corectitudine politica prost inteleasa si dusa prea departe. Ma rog, fel de fel de interpretari…

La polul opus fata de dezvoltarile surprinzatoare ale acestor sarbatori plurivalente, se situeaza refuzul de a sarbatori Craciunul, cel putin asa cum a ajuns el sa fie inteles si celebrat in lumea vestica. In ultimii ani, tot mai multi occidentali, scarbiti de uriasa si monstruoasa masinarie de stors bani pusa in miscare de magazine si banci cu prilejul Craciunului, s-au declarat pe fata „anticraciunisti“. Miscarile anti-Christmas iau amploare, uneori manifestandu-se chiar si in forme mai violente – proteste de strada si apeluri vehemente la boicotarea marii manipulari. Dar oamenii nu pot trai fara sarbatori – ele sunt parte din viata noastra dintotdeauna, din evolutia culturala a umanitatii –, asa ca acestea nu dispar, ci doar evolueaza, se transforma, sunt reinventate.Asa s-a intamplat cu Festivus, devenita in SUA cea mai faimoasa sarbatoare „alternativa“. Ea e, totusi, inspirata in buna masura de Craciun, fie si sub aspectul substituirii si al negarii – cutare element nesuferit specific Craciunului este inlocuit, in Festivus, cu altceva (vezi caseta). Creatorul sarbatorii este scriitorul american Dan O'Keefe care, in 1966, a  sarbatorit aniversarea primei intalniri cu cea care avea sa-i devina sotie. Ulterior, familia O'Keefe a facut din Festivus o ceremonie anuala, cu diverse practici, unele amuzante, altele bizare, toate menite sa stranga legaturile dintre membrii familiei.

Dar, oricum le-am spune acestor sarbatori de iarna, se pare ca nu putem trai fara ele; intreaga poveste istorico-mitologica a celebrarilor la vremea Solstitiului hibernal arata cat de atasati suntem de asemenea prilejuri de intalnire. Asta sunt sarbatorile: prilejuri de intalnire; pentru unii, intalnire cu divinitatea, pentru altii, intalniri cu oamenii dragi sau pur si simplu cu mai multi oameni. Sentimentul apartenentei la grup – una dintre cele mai insemnate nevoi sufletesti ale omului – poate fi multumit in felurite chipuri. si propunem sa nu dam nume: numele, ati vazut, adesea mai mult ne incurca si nasc controverse. Nu numele, ci intelesul profund si impactul emotional al sarbatorii sunt importante, asa ca noi va uram, cu drag, tuturor laolalta:
SARBATORI FERICITE!

O sarbatoare controversata 

Militantii impotriva consumismului denunta uriasa manipulare care ii impinge pe oameni sa cheltuiasca sume nerusinat de mari, eventual indatorandu-se pentru mai multe luni, in incercarea de a da stralucire evenimentului printr-un maraton al cumparaturilor. Organizatiile crestine deplang „paganizarea“ Craciunului, importanta crescanda acordata elementelor necrestine (de pilda, bradul) in detrimentul sensului spiritual crestin al sarbatorii. Ecologistii condamna revoltati consumul enorm de resurse si impactul asupra mediului pe care le antreneaza sarbatorirea Craciunului: milioanele de brazi taiati pentru a sluji drept podoabe efemere, miliardele de flecustete inutile cumparate si care vor ajunge, peste o luna-doua, la gunoi, uriasele cantitati de energie electrica risipite pentru a ilumina festiv (si uneori de-a dreptul kitsch) casele si strazile oraselor. Apelurile la moderatie se inmultesc pe an ce trece si poate ca ar fi mai sanatos sa constientizam ceea ce se intampla si sa incercam sa rezistam fortelor care ne atrag in fiecare an in moara infernala, ametiti de indemnurile, campaniile, manipularile, promotiile, ofertele, reducerile, preocuparea de a fi in rand cu lumea sau de a fi mai cu mot decat vecinii. O moara din care adesea iesim cu un vag (in cel mai bun caz) sentiment de vinovatie si cu impresia frustranta ca totusi nu ne-am distrat destul fata de cati bani am cheltuit.

Festivus, varianta Seinfeld 

Cel care a popularizat Festivus a fost fiul lui Dan O'Keefe, Daniel, unul dintre scenaristii serialului Seinfeld. Daniel s-a inspirat din viata propriei lui familii pentru a imagina cateva activitati de Festivus pe care le-a introdus in episodul Greva, difuzat pe 18 ianuarie 1997. Printre activitatile prezentate acolo, se numara „exprimarea supararilor“, un moment in care fiecare dintre cei prezenti spune celorlati ce anume l-a dezamagit din purtarea lor in cursul anului care a trecut, si „tranta de Festivus“, in care capul familiei trebuie sa fie pus la pamant de catre cel care l-a provocat. Locul bradului de Craciun este luat de o simpla bara din aluminiu, expusa fara nici un fel de podoabe, ca o reactie, spune Frank Costanza (tatal lui George), la comercializarea costisitorilor brazi impodobiti; Frank Costanza este cel care, in serial, ar fi inventat Festivus ca o reactie la insuportabilul caracter comercial pe care l-a capatat Craciunul. Impunsaturile sunt evidente, tot episodul fiind un comentariu sarcastic la adresa mercantilizarii unei sarbatori menite candva sa stranga familia si comunitatea in jurul unor simboluri ale iubirii.

Foto: Shutterstock, Red Dot, Northfoto