Secretele celebritatii. Cu celebritatea la psihiatru (I)

Unde dai si unde crapa 

Realitatea este ca atunci cand echipa de cercetatori condusa de Rodrigo Quian Quiroga la Universitatea Leicester din Marea Britanie s-a apucat de acest gen de experimente, in urma cu patru ani, n-a avut nici pe departe intentia de a cerceta consecintele neurologice ale culturii obsedate de celebritati in care traim: obiectivul oamenilor de stiinta a fost acela de a vedea in ce mod sunete si imagini distincte pot declansa reactii ale unor zone cerebrale specifice, pentru a intelege mai bine felul in care functioneaza memoria umana.

Asadar, in primele experimente, Quiroga a utilizat electrozi implantati in creierele unor pacienti suferind de epilepsie cu scopul de a studia activitatea individuala a neuronilor. Pusi in fata unor fotografii cu celebritati, animale, dar si obiecte si chiar monumente, a reiesit ca unii dintre neuronii acestora au devenit neobisnuit de "selectivi": unul s-a activat atat la vederea mai multor fotografii ale actritei Halle Berry (chiar si la una in care actrita purta masca de Catwoman) cat si la desene sau numele ei scris pe-o hartie; alte celule cerebrale au raspuns in feluri specifice similare la Jennifer Anniston sau turnul din Pisa.

Dar nimic din studiul lui Quiroga nu a indicat ca o anumita celula este unica care se activeaza la vederea lui Halle Berry, si nici ca doar Halle Berry e capabila s-o activeze.

Celula bunicii 

Rezultatele studiului au fost insa surprinzatoare si pentru ca au parut a sustine asa-numita "teorie celulara a bunicii", un paradox propus de biologul Jerry Lettvin (foto, jos) pentru a demola tendinta unora dintre cercetatori de a simplifica la extrem felul in care creierul stocheaza informatii. Levin a ilustrat pericolul de a face acest lucru printr-un neuron ipotetic - celula bunicii (the grandmother cell) -, care-o reprezinta pe aceasta si s-ar activa doar cand crezi ca ai vazut-o, ridiculizand asadar posibilitatea ca astfel de celule sa existe, intrucat in acest caz ne-am epuiza rapid stocul de neuroni disponibili si ar fi catastrofal (cel putin pentru biata bunica).

Mai curand, creierele noastre codeaza obiecte prin tipare de activitati, distribuite catre un anumit grup de neuroni, care permite setului de celule cerebrale de care dispunem sa faca fata cu semnificativ mai multe concepte. Exista probe ale acestui fapt in cel mai recent studiu al lui Quiroga, in care omul de stiinta a descris fiecare neuron care raspunde selectiv la cate un "concept abstract". De aceasta data el a inregistrat activitatea a peste 750 de neuroni din zona cerebrala denumita hipocamp, iar la unul dintre voluntari a fost izolat un neuron care a devenit de o mie de ori mai activ la vederea chipului sau numelui lui Oprah Winfrey; ce-i drept, acelasi neuron a raspuns si la conceptul de Whoopi Goldberg, dar intr-o masura mai mica.

Ba chiar, la un alt voluntar, un neuron s-a activat de 300 de ori mai puternic decat ceilalti ca reactie la vederea unor fotografii cu insusi Quiroga. Avand in vedere ca cercetatorul nu-i cunostea dinainte pe niciunul dintre participantii la experiment, acest lucru fost interpretat drept o dovada a rapiditatii cu care acest tip de reprezentari se formeaza la nivel cerebral.

De reality se moare 

Daca insa vorbim despre cultul celebritatii si obsesia pentru faima - o tema extrem de actuala - , "diagnosticul"psihologilor si psihiatrilor atrage tot mai des atentia in ultima vreme asupra ceea ce pare a fi devenit valoarea de baza a societatii de azi: ideea ca a trai fara a fi faimos este ca si cum nu ai trai deloc, perspectiva ca realitatea "adevarata" este in ultima instanta cea a reality show-urilor.

Pe 11 noiembrie 2008, dupa ce a fost eliminata din emisiune, Paula Goodspeed, o fosta concurenta in reality-ul American Idol, s-a sinucis luand o supradoza de droguri in fata casei cantaretei Paula Abdul, presedinta juriulul, al carei vot "de blam" i-ar fi decis eliminarea din emisiune.

Si pe britanicul Simon Foster, participarea la Wife Swap (un fel de "Schimb de Mame") l-a costat scump. Mai intai si-a pierdut nevasta (care l-a parasit pentru altul luandu-i copiii), apoi casa si in cele din urma slujba. A fost gasit mort, in urma unei supradoze de droguri.

Cu cateva luni inainte, la mii de kilometri distanta, pe continentul indian, o tanara in varsta de 21 de ani, Tania Saha, s-a prezentat la castingul unui talent show avand in buzunar o sticluta de otrava pe care s-o bea in eventualitatea ca nu va fi admisa. Nu a fost admisa.

In 2007, Cheryl Kosewicz, procuror din orasul american Reno, Nevada, dar si concurenta la Pirate Master (un reality despre pirati care se desfasoara la bordul unei corabii), si-a pus capat zilelor dupa ce a fost eliminata in urma televotingului, nu inainte totusi de a-si luat adio de la fani pe MySpace.

Si Nathan Clutterha, un tanar in varsta de 26 de ani, a decis sa-si ia viata aruncandu-se de la o inaltime de 30 metri (de pe o antena de telefonie mobila), dupa ce a participat la Paradise hotel 2 (reality in care un grup de tineri traieste intr-un hotel de cinci stele si trebuie sa reziste la tentatiile unor chelnerite provocatoare). Exista si exemple de persoane care au decis s-o termine cu viata chiar inainte sa-si vada visul cu ochii: precum Najai Turpin, care si-a tras un glonte in cap de Ziua Sfantului Valentin, cu cateva saptamani inainte de inceperea filmarilor la The Contender, un reality ambientat in lumea turneelor de box.

Concluzia la care au ajuns specialistii este ca toate acestea sunt adeseori consecinta unor deliruri paranoide produse la unele personalitati mai fragile de experienta de a trai o perioada de timp in fata camerelor de luat vederi si in unele cazuri, chiar si doar de anxietatea produsa de perspectiva de a o face.

In secolul 21, nici psihoza nu mai e ce-a fost 

De la isteria lui Freud la depresia considerata de specialisti noul "cancer al secolului", psihiatria ne-a demonstrat ca si boala psihica urmeaza "mode" pasagere, gata sa fie inlocuite imediat ce apare una noua. Acuzati ca sunt principalii responsabili ai faptului ca tot mai multe alterari banale ale comportamentului oamenilor sunt definite drept dereglari psihiatrice (fenomen al carui scop ar fi doar acela de a directiona capitaluri catre industria farmaceutica) specialistii explica insa ca bolile psihice sunt tot cele de odinioara, doar manifestarile isi schimba "fata" potrivit contextului istoric, social si cultural. Prin urmare, daca ti-e dat sa suferi de delir de grandoare zilele acestea, cel mai probabil n-o sa te crezi Napoleon, ci Bill Gates.

Delirul The Truman Show sau Sindromul Truman cum i se mai spune, a iesit la rampa anul trecut in Statele Unite si Marea Britanie, pe masura ce psihiatrii din ambele tari au facut publice cazuri de pacienti psihotici care isi descriu vietile ca fiind copii la indigo a celei lui Truman Burbank, personajulul principal din The Truman Show (1998), interpretat de Jim Carrey. Specialistii spun ca si alte filme ai caror protagonisti traiesc in lumi ireale sau sunt persecutati de forte malefice - inclusiv "The Matrix", "Edtv" si chiar filmul facut in baza cartii "1984" a lui George Orwell au aparut in conversatiile cu pacientii psihotici; dar premisa din The Truman Show ("Cum ar fi daca ai fi privit in fiecare moment al vietii tale?") este izbitor de asemanatoare cu ceea ce pacientii descriu ca fiind experienta proprie.

Raportarea la personaje imaginare din fictiuni cinematografice nu trebuie insa sa duca cu gandul la cazuri neverosimile: psihiatrii le-au observat in mod direct la pacienti si le-au descris drept deliruri cu nume specifice: delir de schimbari climatice, delir de internet, respectiv delirul Truman Show .

Prin urmare, psihoticii secolului XXI pot refuza sa mai bea apa pe motiv ca apa este contaminata sau ca gestul lor epuizeaza pe vecie rezervele hidrice ale planetei, sau sa gandeasca ca sunt urmariti de spioni militari sau filmati in mod constant de camere video si ca toti cei din jurul lor participa la un reality show de proportii. In cazul delirului de internet, pacientii incorporeaza de obicei world wide web-ul in gandurile lor paranoide, temandu-se ca net-ul le monitorizeaza si controleaza vietile.

Aceste deliruri au alimentat dezbaterile de gen "cine a fost primul, oul sau gaina?", mai precis daca sunt cele citate cazuri de paranoia clasica, conformate substratului socio-cultural, sau este ceva in neregula cu mijloace de comunicare precum reality-urile si internetul care ii face oameni s-o ia razna?

Delirul conspiratiei 

"Cel mai probabil, acesti oameni ar suferi de deliruri oricum", declara in New York Times Joel Gold, profesor universitar si psihiatru la Bellevue Hospital Center din New York, care a intalnit patru cazuri de persoane internate in spital din 2002 pana in 2004 cu delir de Truman Show. De altfel, cei care au botezat astfel boala sunt chiar Joel Gold si fratele lui, Ian Gold, psihiatru la McGill University din Montreal.

Cei doi specialisti, care in prezent lucreaza la o carte pe tema delirului Truman Show, sunt de parere ca ceea ce distinge acesta dereglare de altele este faptul ca antreneaza intregul univers al pacientului, in care orice lucru real este de fapt ireal. Alte dereglari sunt in mod specific foarte precis focalizate - "mi-au pus un microcip in creier, "extraterestrii vor sa mai rapeasca", "am fost dus pe Marte" -, iar aceste situatii ireale devin reale in mintea pacientilor. "Familia si toti cunoscutii mei joaca in scenariu, o sarada a carui unic scop este sa concentreze atentia intregii lumi asupra mea", i-a spus un pacient doctorului Gold. Altul i-a povestit ca a facut un drum la New York special pentru a vedea daca Turnurile Gemene sunt inca in picioare, intrucat desi vazuse distrugerea lor pe 11 septembrie la televizor, credea ca face parte din "conspiratia" menita a-l persecuta.

Un mod de a privi delirurile si halucinatiile bolnavilor psihici este acela ca ei doar duc la extrem ceea ce-i ingrijoreaza de fapt pe toti oamenii normali. Pacientii schizofrenici si paranoici pot lua frici comune - cum ar fi cel al furtului identitatii pe internet - pentru a le amplifica.

"Exista insa o vorba care spune ca doar pentru ca esti paranoic nu inseamna ca cineva nu te urmareste", considera medicul Jeffrey A. Lieberman, presedinte al Departamentului de Psihiatrie de la Columbia University.

Si totusi, in ultima instanta, abordarea predominanta in psihiatrie este ca un delir este doar un delir, psihoza e psihoza, iar scenariul este neesential. Frica, mania persecutiei si cea a grandorii sunt trasaturi statice ale gandirii maniacale, cred multi specialisti. Cum ar veni, daca pe parcursul Celui De-al Doilea Razboi Mondial de exemplu, un psihotic ar fi crezut ca vecinii erau nazisti, in timpul Razboiului Rece, el ar fi zis ca este urmarit de spioni de la K.G.B. sau C.I.A.; dupa cum acelasi bolnav, in perioada de dupa 11 septembrie ar fi fost persecutat de un membru Al Qaeda.

"Influentele culturale nu ne spun nimic fundamental despre delir", spune si Vaughan Bell, psiholog la Institutul Psihiatric de la King's College din Londra, care a care a tratat o serie de pacienti convinsi ca faceau parte dintr-un reality show tv. "Putem examina influenta televiziunii, a computerelor, a jocurilor pe computer sau a rock-ului, dar aceste lucruri nu ne dezvaluie noi forme de boala psihica", precizeaza el.

________________________________________________________

Citeste aici partea a doua a articolului care-ti prezinta mecanismele subtile ale secretelor celebritatii!

Conceptele de virtute, munca, merit, eroism, geniu, sacrificiu, faima, au palit tot mai tare in fata celor de celebritate, diva, idol, notorietate, popularitate. Eroul se distingea prin faptele sale. Celebritatile prin imaginea lor. Geniul se creeaza pe sine insusi. Celebritatile sunt create de media. Inovatorii si marii lideri sunt recunoscuti ca atare in baza unor evaluari si sedimentari confirmate in decursul timpului. Celebritatea este insa creatura barfei, a opiniei publice, a ziarelor, a televiziunii, iar parabola ei temporala poate fi extrem de scurta. Afla mai multe!