Prima pagină Cultura

Secretele celebritatii. Cu celebritatea la psihiatru (II): Metamorfoza

Cecilia Stroe | 10.03.2009 | ● Vizualizări: 492
Secretele celebritatii - Cu celebritatea la psihiatru (II): Metamorfoza     celebritate, vipuri, cum devii celebru, fabricarea de vedete, starlete, superstaruri, psihologie, marketing, eroi de mucava, marketing de imagine, mass media, secretele celebritatii, psihologie + zoom
Galerie foto (10)

Daca acum celebritatile sunt create exclusiv de media, si dupa criterii discutabile, a existat totusi si-o vreme cand faima unui personaj era considerata recunoasterea legitima a unei valori atestate.

Individul? Un vehicul

Anna Oliverio Ferraris, psihoterapeut si profesor de psihologie la Universitatea La Sapienza din Roma, studiaza de multi ani raportul pe care copiii si adultii il instaureaza cu mass-media si influenta pe care acestea o exercita asupra publicului. In lucrarea ei intitulata "Metamorfoza unui succes virtual", ea ne aminteste despre acele vremuri demult apuse, cand convingerea comuna era ca faimei trebuie sa-i corespunda merite speciale, virtuti, competente speciale. "Oamenii simteau nevoia sa inscrie personajul aparut pe scena publica intr-un flux structurat de evenimente. Ii atribuiau semnificatii universale. Multi vedeau in el intruparea unui semn divin, altii fructul unei dedicari personale sau produsul unor calitati exceptionale".

Prin urmare, eroii erau faimosi pentru curajul sau exceptionalul faptelor lor si lasau semne de nesters in inimile contemporanilor lor si in istorie. Sfintii erau celebrati pentru bunatatea si abnegatia de care dadeau dovada si amintiti la distanta de secole. Regii, suveranii erau si ei in general (desi nu de toata lumea) respectati si aclamati, considerati drept puncte de referinta, simboluri ale identitatii nationale, poate si pentru ca erau instalati in rolul respectiv in numele unei vointe divine. Poeti, artisti, oameni de stiinta, mari inovatori, descoperitori de pamanturi indepartate, reprezentau pietrele milenare ale istoriei culturale ale unei tari si ale umanitatii, cu care fiecare, inca de pe bancile scolii, era obisnuit sa se identifice.



La inceputul secolului XIX, scriitorul si eseistul William Hazlitt, unul dintre primii cercetatori care a studiat faima si celebritatea, explica in volumul "Spiritul Timpurilor" cum faima obtinuta facand fapte nobile sau valoroase putea fi "depreciata" de dorinta de glorie personala. Asta deoarece individul trebuia sa fie doar un vehicul: era Dumnezeu cel care se exprima prin intermediul eroilor si al marilor figuri ale istoriei si culturii.

Specialistii considera semnificativ faptul ca inca din acele vremuri incepea sa fie simtita nevoia de a distinge faima de "celebritate", adica cea nascuta din simpla notorietate, doar o "ostentatie individuala". Inca de-atunci se pot asadar intrevedea semnele premonitorii ale nasterii unui public care iubeste manifestarile de grandoare mai mult decat grandoarea reala, notorietatea mai mult decat meritul si in ultima instanta, mai mult "maimutareala" decat autenticul.

Concomitent cu transformarile sociale si culturale care au traversat ultimele doua secole, observatorii cei mai atenti ai fenomenului au inceput sa remarce greutatea pe care o detinea publicul (din ce in ce mai numeros, tot mai mult "o masa") in definirea popularitatii unei persoane. Cei care considerau ca in atribuirea meritului trebuia sa se tina cont de marile modele din trecut si de o scara a valorilor justificata din punct de vedere moral, priveau cu ingrijorare la noile si obscurele criterii pe care de-acum se construia notorietatea.

Cum s-a produs metamorfoza? Motivele sunt multiple - culturale, istorice, politice, stiintifice, tehnologice, economice, considera Ferraris.

Conceptele de virtute, munca, merit, eroism, geniu, sacrificiu, faima, au palit tot mai tare in fata celor de celebritate, diva, idol, notorietate, popularitate. "Eroul se distingea prin faptele sale. Celebritatile prin imaginea lor. Geniul se creeaza pe sine insusi. Celebritatile sunt create de media. Inovatorii si marii lideri sunt recunoscuti ca atare in baza unor evaluari si sedimentari confirmate in decursul timpului. Celebritatea este insa creatura barfei, a opiniei publice, a ziarelor, a televiziunii, iar parabola ei temporala poate fi extrem de scurta", explica psihologul.

O celebritate “oarecare”

Potrivit istoricului american David Boorstin, autorul lucrarii "The Image", un factor determinant l-a constituit si convingerea democratica a egalitatii universale, care a trezit suspiciuni cu privire la superioritatea unui om fata de altul, la faptul ca talentul ar fi trebuit premiat sau investit cu merite si puteri speciale. La o privire mai atenta, persoana exceptionala, scrie Boorstin, a fost dintotdeauna un personaj antidemocratic; chiar si atunci cand a incetat a se mai vorbi de "scanteie divina", s-a facut oricum referire la o forma de superioritate "incomoda".

Daca se mai ia in calcul si faptul ca in secolul XX personaje carismatice si cu mare impact emotional la nivelul multimilor precum Hitler, Mussolini, Stalin, Franco si Mao au antrenat forme de totalitarism sangeros, nu e greu de inteles de ce unii sunt convinsi ca democratia nu are nevoie de mari lideri, unii refuzand chiar figura traditionala a eroului.

De altfel, prezentele carismatice sunt chiar jenante pentru democratii. In Statele Unite de exemplu, unde Hollywood, Disney Corporation si alte industrii ale spectacolului isi raspandesc modelele, oamenii politici care ocupa pozitii inalte fac eforturi pentru a da dovada de gusturi si preferinte "plebee", stiluri de viata similare celor ale electoratului lor. Pentru ca marea majoritate a oamenilor ii accepta si ii voteaza pentru ca in ei se pot oglindi si recunoaste.

In acelasi fel, multe personaje din lumea spectacolului sunt admirate, urmarite si "divinizate" nu pentru ca in ele transpare scanteia divina, ci pentru ca seamana cu oameni oarecare. Comparandu-se cu ele, spectactorul nu risca sa se simta inferior, inadecvat, ci egal sau de multe ori chiar superior. Iata si unul dintre motivele care in opinia specialistilor stau la baza succesului pe care-l inregistreaza reality-urile.

Si totusi, in marea complexitate psihologica care le caracterizeaza pe fiintele umane, exigenta egalitatii coexista de multe ori cu o nevoie de semn opus precum nevoia de modele, de mituri. Iar aceasta forma de scindare, care da la iveala o disonanta intre opinii si nevoi psihologice, intre rationalitate si emotii, intre ratiune si impulsuri este destul de frecventa.

Ea ne ajuta sa intelegem de ce, de exemplu, pentru electorii sai, un politician celebru trebuie sa fie "unul ca toti ceilalti", sa-i reprezinte, dar este admis si ca acesta sa traiasca intr-un palat si sa se sustraga tuturor normelor care regleaza viata de zi cu zi a oamenilor obisnuiti.

Invingatori vs resemnati

Si gandirea stiintifica si analizele psihologice si-au avut rolul lor in redimensionarea eroului si insinuarea indoielii cu privire la maretia anumitor figuri mitice. Istoriografia stiintifica si biografiile critice ale secolului XX au pus in evidenta faptul ca adeseori in vietile marilor oameni ai trecutului este greu de separat realitatea de legenda: povestile despre razboinici, monarhi, sfinti, artisti, transmise din generatie in generatie, s-ar fi putut naste mai mult din dorintele si aspiratiile naratorului si ale poporului decat din realitatea obiectiva a faptelor.

Astazi stim ca memoria anumitor personaje a fost complet transfigurata de mit, chiar daca acest proces de mutatie ar fi putut avea o importanta functie de coeziune pentru un popor si i-ar fi permis unei comunitati sa-si dobandeasca identitatea.

Si in literatura eroul pozitiv, cel care face fapte mari, invinge raul si propriile slabiciuni, a pierdut teren progresiv in favoarea invinsului, a celui slab, a victimei, antieroului. In multe romane si piese de teatru ale secolului XX, de la Luigi Pirandello la Tomasi di Lampedusa, de la Tennessee Williams la Arthur Miller, rolul principal este recitat de un personaj care se resemneaza in fata circumstantelor.

La fel, imaginatia multor regizori de cinema a "conspirat" impotriva figurii invingatorului. In viata reala, insasi Lady Diana a fost o eroina invinsa, care suferea, se imbolnavea, gresea, era tradata si repudiata si prin limitele si erorile ei se situa la nivelul oamenilor obisnuiti, ramanad in acelasi timp pe piedestalul ei regal.

La ora actuala, marea parte a personajelor faimoase sunt mai ales "populare", sunt adica urmarite de public nu pentru ceea ce fac sau pentru meritele lor, ci pentru ca sunt dezinvolte, dotate cu "appeal", capabile si hotarate sa fie in centrul atentiei. Devin cunoscute pentru ca apar in mass-media. Rolul lor consta in a se arata, in a da o imagine despre ei care poate intr-un fel sau altul atrage atentia spectatorilor, a-i surprinde, uneori excita si in ultima instanta a-i distra. Cu cat apar mai mult, cu atat devin mai vizibili. La un moment dat, numele lor apare in topurile personajelor cele mai populare care actioneaza ca un soi de volan al vizibilitatii.

Un rol acoperit si de publicatiile tabloide si emisiunile de televiziune bazate pe barfe, unde asa-zisele celebritati apar pentru a vorbi despre ele si despre ceilalti, povestesc fapte reale, partial modificate sau inventate in totalitate, cu privire la chestiune personale si intime, cu unicul scop de a se pozitiona in centrul atentiei, de a uimi publicul, de a-l soca si pana la urma de a avea un pretext de a aparea pe scena publica, alimentandu-si astfel propria notorietate. Este tocmai acesta mecanismul, observa Boorstin, prin care in media ajung sa se invarta creaturi aproape "virtuale", a caror vizibilitate nu se bazeaza pe nimic altceva decat pe vizibilitaa in sine.

In spatele lor insa, de multe ori, invizibil dar tangibil, se afla o riguroasa munca a expertilor in imagine si in strategii de comunicare.

Pigmalion Made in Hollywood

Aceasta activitate s-a nascut in anii '20-'30 in California, cand creatorii de imagine de la Hollywood au inceput sa umfle personalitatea actorilor, sa le fabrice notorietatea sau cel putin s-o sustina de la nastere, si in acelasi timp sa formeze gustul unui public avid dupa noutate si surprize, polimorf din punct de vedere cultural si social, increzator in comunicatele oficiale, gata sa evalueze grandoarea cu metrul vizibilitatii.

Obiectivul primar al industriei de marketing al imaginii a devenit acela de a convinge publicul ca un anumit personaj este "unic" din punct de vedere al capacitatilor, look-ului sau originalitatii; cu rezultate cu atat mai eficiente cu cat munca expertilor a fost mai discreta, cand n-au "transpirat" strategiile si scopurile, pentru ca, nu-i asa, "produsul" trebuie sa fie unul "100% natural". Dezvoltarea noilor tehnologii, a stiintelor comportamentale, a marii industrii cinematografice au creat toate o perspectiva noua, cea conform careia persoanele exceptionale pot fi "construite".

Evolutia pe care in literatura a avut-o povestea lui Pigmalion din antichitate si pana in zilele noastre este ea in sine considerata de experti semnificativa. In povestea lui Ovidiu, Afrodita, zeita dragostei este cea care-i sare in ajutor lui Pigmalion pentru a transforma statuia perfecta de femeie realizata de acesta intr-o femeie reala. In versiunea moderna a lui George Bernard Shaw insa, interventia divina a fost inlocuita de cea umana (profesorul de fonetica Henry Higgins, care prin interventiile lui "stiintifice" reuseste sa transforme o tanara din popor intr-o doamna din inalta societate). In comedia lui Bernard Shaw obiectivul transformarii nu este insa aviditatea, setea de bani sau orgoliul, ci dorinta depasirii limitelor.

"Personajul celebru nu e nici bun nici rau, nici mare nici insignifiant. Este un pseudo-eveniment uman. A fost construit cu intentia de a satisface asteptarile noastre exagerate de grandoare. Este neutru din punct de vedere moral. Nu este produsul unei conspiratii sau al unui grup care promoveaza viciul sau nimicul, ci este realizat de oameni onesti si muncitori cu un nivel etic ridicat, care fac munca de a ne informa si educa. Este creat de noi toti, de toti aceia care vrem sa-l vedem la televizor si vorbim despre el cu prietenii", considera Daniel Boorstin, in opinia caruia, intr-o societate a pseudo-evenimentelor, oricine poate deveni o celebritate cu conditia sa ajunga in mas-media si sa ramana acolo.

In ultima vreme, capacitatea de a transforma oameni normali in staruri si celebritati a devenit atat de sofisticata, iar avantajele generate de o vizibilitatea mare atat de dorite incat putem intalni principiul lui Pigmalion pus in opera practic in orice domeniu al existentei, sustine si profesorul de marketing Philip Kotler. "Persoanele pot fi transformate in celebritati si comercializate ca atare in orice domeniu, de la cel al show-biz-ului la lumea politicii, a afacerilor si a medicinei". Iar industria nu actioneaza dintr-un capriciu, ci conform unui plan; nu din orgoliu, ci pentru profit.

Prostul satului, gasculita si rebelul

Desigur (si din fericire) nu intotdeauna obiectivul clientului si al agentului sau este atins, fie pentru ca nu toti clientii au acelasi "aptitudini" pentru celebritate, fie pentru ca agentul are si el limitele lui si nu este un magician; sau poate doar din cauza competitiei acerbe care exista in acest domeniu. De asemenea, uneori vizibilitatea de una singura nu este suficienta: pentru a deveni o celebritate si a capata acea aura de magie care-i "hipnotizeaza" pe cei din jur, trebuie sa intri in pielea unui personaj.

Trebuie sa imbraci o personalitate definibila si publicizabila, care sa poate fi usor incadrata intr-unul dintre arhetipurile clasice ale momentului, un tip simplificat si recognoscibil cu priza la public. Ce inseamna sa intrupezi o tipologie clara si bine definita explica Orin Klapp in eseul "Heroes, villains and fools".

Potrivit acesteia, pentru a nu-si pierde timpul degeaba, un aspirant / o aspiranta la celebritate trebuie sa se impuna potrivit unuia dintre arhetipurile clasice sau contemporane (cum ar fi batranul intelept, vrajitoarea, frumosul, clovnul, greierele, profesorul, victima, prostul satului, durul, gasculita, rebelul); se va face imediat recognoscibil si inteles in ochii publicului larg, mult mai usor si rapid decat daca ar prezenta o personalitate complexa si articulata. Motivul? Exista un public foarte numeros caruia nu-i place sa faca efort, care vrea personaje usor de recunoscut si care se enerveaza cand starul preferat se schimba, daca din rau devine dintr-o data bun sau daca Superman isi dezvaluie slabiciunile.

Specialistii considera cazul Marilyn Monroe, cea care si-a adaptat propriul aspect la arhetipul "zeita dragostei", drept cel mai elocvent exemplu. Poseda indiscutabil premisele fizice si psihologice pentru a intra in rolul respectiv, dar pentru a fi transformata in produsul perfect, hollywoodian 100%, la 20 de ani i-a fost remodelat maxilarul, nasul si chiar a sufeir un implant de par. Personajul Marylin a facut "scoala", a devenit un simbol al secolului XX, un adevarat model pentru celelalte "zeite" care aveau sa vina.

Dar o alta caracteristica a celebritatilor si starurilor este si aceea ca sunt intersanjabile, se pot inlocui una pe alta in lumina reflectoarelor fara sa provoace schimbari relevante in sistem: cand pe firmamentul notorietatii sclipirea unei stele incepe sa paleasca sau dispare, o alta apare pregatita sa preia rolul.

De altfel, in scurt timp, cele 15 minute de celebritate prezise de Andy Warhol pentru fiecare dintre noi nu vor mai exista ca si concept, inlocuit mai degraba de cel conform caruia fiecare dintre noi va fi faimos in ochii a 15 persoane. De-acum, Internetul - unde fiecare poate controla instantaneu de cate persoane este citit, observat si (eventual) apreciat -, ameninta sa creeze un nou standard al notorietatii.

Internetul este un rezervor de micro-celebrtati, considera David Weinberger, cercetator la Harvard Berkman Center for Internet and Society. Si nu conteaza ca de numele multora cel mai probabil n-ati auzit niciodata: aceasta este tocmai caracteristica celebritatilor web-ului, cea care o face foarte diferita de cele care populeaza tabloidele (Paris Hilton, de exemplu). Tinand cont de schimbarile sociale in act, si celebritatea trebuie sa reflecte descentralizarea informatiei.

Toti famosi pentru o zi? Nu, cel mai probabil toti faimosi in opinia cuiva.

_____________________________

Citeste aici prima parte a articolului.

Cu cateva luni in urma, o stire aparuta in presa internationala anunta cu surle si trambite ca in creierul multor oameni exista anumiti neuroni activati selectiv la vederea lui Oprah Winfrey si Halle Berry (mi-e si frica sa intreb cine le activeaza romanilor neuronii?!!!) Forta celebritatii sau ciudatenie a mintii umane? Greu de spus. Cert este ca, potrivit oamenilor de stiinta, protagonistii lumii spectacolului detin nu numai capacitatea de a penetra foarte profund in creierul nostru, ci si (vai!) pe aceea de a ramane acolo o perioada de timp nedeterminata. Afla mai multe despre secretele celebritatii!