Prima pagină Cultura

Diavolul s-a nascut in laborator: Apocalipsa virala

Alexandru Safta | 07.02.2010 | ● Vizualizări: 546
Diavolul s-a nascut in laborator: Apocalipsa virala     apocalipsa, sfarsitul lumii, apocalips, armaghedon, supravietuire, virus, gripa spaniola, bacterii, gripe, stephen king, moartea neagra + zoom
Galerie foto (7)

Cu toate ca, la nivel instinctual, ne este frica de ideea de sfarsit al lumii, rational, privim ideea de Apocalipsa drept un concept relativ iluzoriu, care apartine unei alte realitati: un eveniment pe care specia noastra nu-l va infrunta vreodata. Cu toate acestea, in realitate, nu numai ca exista sanse consistente ca, in viitor, sfarsitul lumii sa vina aievea, intr-o forma sau alta, dar, nu de putine ori, evenimente catastrofale, aflate la un pas de o asemenea magnitudine, au avut loc in trecut. Din secolul XX, cea mai eficienta apocalipsa in imaginarul colectiv este cea virala. Diavolul a luat forma unui devastator virus ucigas, deformat intr-o pandemie, si a reusit, de cateva ori, sa ne ameninte specia cu extinctia, cauzand sute de milioane de decese.

Cruda si necrutatoare

Nu se stie cu exactitate ce le produce. Cand ucid in masa, se banuieste ca isi au originile in laboratoarele ultrasecrete ale organizatiilor care conduc lumea din umbra si conspira pentru controlul populatiei mondiale. Sunt mai controversate si mai ucigatoare decat orice arma de distrugere in masa din arsenalul oricarei armate de pe Pamant. Oamenii religiosi le privesc precum niste aspre pedepse divine sau perfide atacuri diavolesti, in vreme ce pragmaticii le gasesc motive mai pamantene. Cert este ca, atunci cand izbucnesc, bolile virale si pandemiile fac ravagii, luand tribut milioane de oameni.

Poate cel mai sumbru si concludent astfel de episod din istoria moderna a omenirii este cel care a avut in rol principal - pe atunci letala si neiertatoare - variola. Estimarile, cele mai pesimiste e drept, spun ca aceasta boala ar fi distrus, in cadrul pandemiei starnite, aproximativ o treime din populatia mondiala. Boala contagioasa, variola a fost una dintre cele mai mari catastrofe ale omenirii, omorand si desfigurand un numar imens de persoane de-a lungul secolelor. Numai in secolul XX, virusul a rapus intre 300 si 500 de milioane de oameni. Intr-un singur an, 1967, s-au imbolnavit de variola circa 15 milioane de indivizi, dintre care doua milioane au murit.

Variola a cauzat, in secolul al XVIII-lea, decesul a peste 60 de milioane de europeni, intre care s-au numarat si cinci monarhi in exercitiu. Pana la 30% dintre cei infectati si 80% dintre copiii cu varsta de pana la cinci ani suferinzi de variola au murit din cauza bolii, iar o treime dintre supravietuitori a orbit. Dar, poate cel mai mare dezastru demografic l-a pricinuit varsatul nativilor americani, in urma contactului cu europenii si africanii. Unii sunt de parere ca 90 pana la 95 de procente din totalul indigenilor Lumii Noi si-au inscris mortile in "palmaresul" bolilor Lumii Vechi. Se crede chiar ca variola se face direct raspunzatoare de uciderea a aproape tuturor locuitorilor originari ai Americilor, ramasi la momentul sosirii bolii pe cele doua continente.

In Mexic, in secolul al XVI-lea, atunci cand aztecii au pornit o rebeliune impotriva conquistadorului Cortes si spaniolii, depasiti numeric, au fost fortati sa plece, unul dintre soldatii europeni, bolnav de variola, a murit in inclestare. Dupa batalie, aztecii au contractat virusul din cadavrul invadatorului. Atunci cand Cortes a revenit cu forte proaspete pe continent, boala deja decimase populatia bastinasa. Ucisese mare parte din armata azteca, pe imparat si 25% din restul populatiei. Acest lucru i-a inlesnit spaniolului victoria asupra aztecilor si patrunderea in Tenochtitlan, unde a descoperit ca boala Lumii Vechi a doborat mai multi oameni decat tunurile. Asadar, se poate considera, pe buna dreptate, ca variola a reprezentat, propriu-zis, inceputul sfarsitului lumii pentru cel putin o civilizatie.

Neagra si mortala

Nu degeaba i s-a spus ciumei bubonice "Moartea Neagra". Un nume atat de tenebros si de rasunator este un titlu binemeritat pentru o boala adesea chiar mai ingrozitoare decat variola, chiar daca, poate, cu mai putine victime consemnate. Este vorba despre una dintre cele mai distrugatoare pandemii din istoria umana. A inceput in sud-vestul sau in centrul Asiei si s-a raspandit prin Europa pana la finele anilor 1340. Numarul total de morti provocate de ciuma, in lumea intreaga, este estimat la 75 de milioane, numai 20 de milioane in Europa. Se spune ca Moartea Neagra ar fi ucis intre una si doua treimi din populatia totala a Europei.

Cele trei forme ale molimei au adus o intreaga plaja de semne si simtpome celor infectati. Ciuma bubonica se manifesta prin inflamarea dureroasa a ganglionilor limfatici, aflati la baza gatului, in axile si vintre. Dar unele forme se concretizeaza in septicemie, o forma de otravire a sangelui si pneumonie, care ataca plamanii bolnavului. Totusi, semnele clasice ale ciumei bubonice constau, mai ales, in apritia bubelor mari, cat portocalele uneori, in pantece, pe gat si la subsori, care supurau puroi si sange. Victimele sufereau de distrugerea pielii si a tesuturilor mai profunde, pana cand ajungeau sa fie acoperite de pete si coji negre. Cei mai multi mureau in patru pana la sapte ore de la infectare. Atunci cand ciuma a ajuns in Europa, a lovit mai intai orasele portuare si apoi a urmat rutele comerciale, atat pe mare cat si pe uscat. Ciuma bubonica a fost forma cea mai intalnita in timpul Mortii Negre, cu o rata a mortalitatii de 30 pana la 75% si simptome ca temperatura ridicata, migrene, dureri ale incheieturilor, greata si stare generala bolnavicioasa. Dintre cei care au contractat virusul ciumei bubonice, 4 din 5 aveau sa moara intr-un interval de opt zile.

Se crede ca aceeasi boala s-a intors in Europa cu fiecare generatie, prezentand o virulenta si o mortalitate variabile, pana prin anii 1700. Pe durata acestei perioade, mai mult de 100 de epidemii de ciuma au maturat Europa. La intoarcerea sa din 1603, boala a ucis 38.000 de londonezi.

Alte carnagii notabile europene ale secolului al XVII-lea au fost molima italieneasca din 1629-1631, Marea Ciuma din Sevillia, in 1647-1652, Marea Molima din Londra, 1665-1666, si Marea Molima din Viena, in 1679. Exista o oarecare controversa asupra parcursului bolii, dar, in forma sa virulenta, dupa Marea Ciuma din Marsilia in 1720-1722 si dupa molima moscovita din 1771, pare sa fi dinsparut din Europa in secolul al XVIII-lea. Eruperea din secolul 14 a Mortii Negre a avut un efect catastrofal asupra populatiei Europei, transformand irevocabil structura sociala a Batranului Continent. A reprezentat, de asemenea, o grea lovitura pentru Biserica Romano-Catolica si a rezultat in persecutarea extinsa a minoritatilor precum evrei, straini, cersetori si leprosi. Incertitudinea supravietuirii zilnice a creat o stare generala de morbiditate, influentandu-i pe oameni sa "traiasca clipa", asa cum se ilustreaza in Decameronul, din 1353, al lui Giovanni Boccaccio.

Razboiul contagios

Prin toamna anului 1918, un val gripal, ce nu parea diferit de cel din anii precedenti, a degenerat in ceva atat de mortal si a instaurat o asemenea stare de panica si haos in comunitatile de pe intreg globul, incat multi oameni au crezut ca lumea se apropie de punctul sau final. Virusul a lovit cu viteza uimitoare, ucigandu-si adesea victimele in numai cateva ore de la primele semne de infectare. Virusul noii gripe cauza o hemoragie interna incontrolabila, de natura sa umple plamanii cu sange, pacientii ajungand sa se innece in propriile fluide.

Gripa Spaiola - asa cum a ajuns sa fie cunoscuta - pare sa fi fost aceeasi boala cu gripa porcina de astazi. Nu numai ca era extrem de virulenta, dar manifesta si o neobisnuita preferinta in a-si selecta victimele, tinzand sa se instaleze in sistemele imunitare ale adultilor tineri si sanatosi, mai degraba decat in cazul celor mai slabi, precum copiii, batranii sau infirmii. Distribuirea normala a varstei pentru mortalitatea cauzata de gripa devenise, brusc, complet inversata, avand ca efect eliminarea din infrastructura societatii a factorilor cheie, responsabili de buna sa functionare cotidiana. Nu e de mirare ca oamenii au inceput sa creada ca orginea sociala se dadea peste cap, deoarece aproape s-a si intamplat acest lucru.

Fiind declansata chiar dupa Primul Razboi Mondial, Gripa Spaniola a ajuns in multe tari odata cu intoarcerea soldatilor acasa, ucigand intre 50 si 100 de milioane de persoane in toata lumea, intre 1918 si 1919. Se crede ca a fost una dintre cele mai letale pandemii din istoria umanitatii.

Semnele bolii s-au observat prima oara in Fort Riley, Kansas, SUA, pe 11 martie 1918. Aliatii din Primul razboi mondial au numit-o Gripa spaniola, pentru ca a primit mai multa atentie in ziarele spaniole decat in restul Europei. Spania nu a fost implicata in conflicat, iar presa de aici nu era cenzurata asa cum se intampla in restul continentului.

Nu se stie cu exactitate rata mortalitatii pandemiei din 1918-1919, dar se estimeaza intre 2,5 si 5% din populatia de pe Terra din acel moment si ca 20% au suferit boala. Gripa a putut ucide 25 de milioane in primele 25 de saptamani; in comparatie, SIDA a ucis 25 de milioane in primii 25 de ani. In India au murit 17 milioane de persoane, aproximativ 5% din populatia din acea epoca, atingand o rata a mortalitatii de 20% in unele zone. In armata indiana, cel ptin 22% dintre soldatii care s-au imbolnavit au murit. In Statele Unite, aproape 28% din populatie a suferit gripa si 500-675 mii au murit. In Marea Britanie au murit 200.000 de oameni, iar in Franta peste 400.000. In Alaska si in Africa de Sud au murit comunitati intregi, in timp ce in insulele Fiji 14% din populatie a decedat in doar. Spania a fost una dintre tarile cele mai afectate, cu 8 milioane de infectati si aproximativ 300.000 morti.

Chiar daca Primul razboi mondial nu a cauzat gripa, totusi, miscarile masive de trupe au ajutat la extinderea ei. Cercetatorii cred ca sistemele imunitare ale soldatilor au fost dezabilitate datorita tensiunii luptelor, atacurilor chimice, marind probabilitatea de a se contagia boala. Cantiatea de calatori soldati si modernizarea sistemului de transport a facut posibila propagarea pandemiei intr-un evantai mare de comunitati. Totusi, sfarsitul nu a venit, ci a ramas strict sub forma amenintarii, in urma tuturor acestor pandemii ingrozitoare. Intr-adevar, poate ca nu ne-au eradicat specia, dar au schimbat, cu siguranta, fata planetei, au distrus sute de milioane de destine si au insemnat, totusi, sfarsitul pentru atat de multi.

Fata in fata cu dusmanul

Virus, infectie, focar, moarte, incinerare, carantina... Cuvinte care, repetate obsesiv de luni de zile, ne-au bagat in cap imaginea terifianta a unei omeniri in pragul extinctiei. Cat de rau a fost, este sau poate fi?

Trei mari epidemii de gripa au lovit omenirea in ultimii 100 de ani. Cea mai grava dintre ele, marea pandemie de gripa - asa-numita gripa spaniola - din anii 1918-1919, a provocat moartea a milioane de oameni. Cu atat mai tragic, cu cat noul flagel a lovit o umanitate deja greu incercata, abia iesita din oribila criza a Marelui Razboi. Virusul care a produs gripa spaniola apartinea subtipului numit H1N1. O a doua pandemie, gripa asiatica, produsa de subtipul H2N2, a bantuit Pamantul intre anii 1957-1958, iar a treia - gripa Hong Kong -, produsa de virusul H3N2, a circulat intre anii 1968-1969. Iar la toate acestea s-au adaugat gripa aviara si cea porcina, care desi cumulat au facut mai putine victime decat oricare alta gripa, au fost intens mediatizate.



De-a lungul vietii sale, mai scurte sau mai lungi - cum ii e datul -, organismul uman poate avea de-a face cu o multitudine de entitati patogene. Cele mai raspandite sunt, de departe, bacteriile si virusurile. Bacteriile sunt organisme unicelulare (alcatuite dintr-o singura celula). Ca toate celulele, au nucleu, citoplasma, membrana celulara si, mai ales, un perete celular cu o structura foarte complexa, alcatuit in cea mai mare parte din polizaharide.

Bacteriile sunt peste tot: in sol, in aer, in apa (chiar in izvoarele termale fierbinti) si in alte organisme - animale sau plante. Ele sunt capabile sa sintetizeze "personal" proteine ori alte substante complexe si sa se autoreproduca. Numeroase bacterii traiesc in simbioza cu organisme vegetale sau animale, prelucrand substante din mediu spre folosul acestora din urma. Exista, evident, si o multime de bacterii patogene, acelea care produc boli numite bacterioze. Ciuma, holera, tuberculoza, angina streptococica sunt exemple de astfel de boli. Vestea buna este ca bacteriile (si numai ele) sunt sensibile la substantele numite antibiotice. Exista sute de antibiotice care actioneaza selectiv asupra diferitelor specii bacteriene.

Cavalerul Apocalipsei lipsit de nucleu

Spre deosebire de bacterii, virusurile nu au o structura celulara. Ele sunt lipsite si de nucleu, si de perete celular. Tot ceea ce au sunt niste segmente de acizi nucleici - ADN (la dezoxiribovirusuri) sau ARN (la ribovirusuri) - protejate de un invelis proteic sau lipoproteic. Virusurile nu sunt capabile sa se reproduca singure. Ele infecteaza celulele altor organisme - plante, animale, chiar bacterii - si folosesc "facilitatile" celulei-gazda pentru a sintetiza proteine ori alte substante necesare si pentru a se reproduce. Relatia lor cu lumea vie este un soi de parazitism, fiindu-le absolut necesara prezenta unor celule in care sa se inmulteasca.

Virusurile sunt, dupa parerea multor savanti, niste "chestii", nu niste organisme. Fiind lipsite de una dintre insusirile esentiale ale materiei vii - capacitatea de a se autoreproduce -, ele sunt considerate nevii; sunt insa "entitati infectioase", capabile sa determine la organismele superioare maladii numite viroze.

Virusurile reprezinta o descoperire de data recenta, motiv pentru care sunt inca putin cunoscute. Se afla peste tot si, cu toate acestea, stim asa de putin despre ele... Daca bacteriile au putut fi studiate la microscop si crescute pe medii de cultura inca din secolul al XIX-lea, virusurile sunt prea mici pentru a putea fi vazute la microscoapele optice si nici nu cresc pe mediile de cultura obisnuite folosite pentru dezvoltarea bacteriilor. Abia microscopul electronic si metodele de cultivare de ultima generatie au permis progrese in virologie.

Virusurile nu sunt sensibile la actiunea antibioticelor; este o mare greseala ca la orice raceala usoara sa luam astfel de medicamente, intrucat, pur si simplu, ele nu au efect asupra virusurilor. Antibioticele sunt prescrise doar pentru a preveni sau a trata o eventuala complicatie a virozei, care consta in suprainfectarea cu bacterii. Altminteri, nu sunt necesare, ba devin chiar daunatoare. Virusurile nu sunt sensibile decat la medicamente specifice, numite antivirale. Vestea proasta este ca exista foarte putine asemenea medicamente. Asa cum am spus deja, studiul virusurilor este mult in urma celui al bacteriilor, din motive obiective, desigur, dar asta nu prea ne consoleaza...

Una dintre cele mai raspandite boli virale este gripa - o viroza caracterizata de un mare grad de contagiozitate. Desi, pana in anii '30, nu a putut fi identificata prin cercetari specifice de virologie, ci doar prin simptome, se crede ca gripa, sub forma de epidemii grave, a lovit omenirea de cel putin zece ori in ultimele trei secole. Cea mai veche consemnare istorica a unei posibile epidemii de gripa ar putea data din secolul V d.Hr. Marile epidemii poarta numele de pandemii - boli care ataca toti oamenii (pan demos, in limba greaca).

Gripa nu este o boala "foarte mortala", ca sa zicem asa, in sensul ca mortalitatea este, in cazul ei, de 0,1-2%, comparativ cu mortalitatea de 20-25% in cazul variolei si de aproape 100% in cazul rabiei. Ceea ce face insa gripa foarte periculoasa este rata mare de atac. Cand e vorba de milioane de oameni care se imbolnavesc, o mortalitate de 1% inseamna zeci de mii de morti, iar asta nu mai inseamna putin.

Virusul gripei are si fascinanta, dar foarte ingrijoratoarea insusire de a-si schimba cu usurinta structura si prin urmare si proprietatile patogenice, putand astfel sa treaca de la o specie la alta si sa scape actiunii specifice a unui vaccin, fapt care face ca gripa sa fie practic imposibil de eradicat.

Cel mai afurisit virus care produce gripa este virusul tip A.
Genomul acestuia este alcatuit din 8 segmente de ARN. Importante pentru caracteristicile virusului sunt doua glicoproteine de suprafata: hemaglutinina (HA) si neuraminidaza (NA). Prezenta si structura acestor proteine determina subtipul de virus. Glicoproteinele, instabile, pot suferi schimbari la nivelul structurii lor moleculare. O singura inlocuire a unui aminoacid cu altul in structura uneia dintre glicoproteine - si iata un nou tip de virus, aparut prin mutatie. De asemenea, virusul A de un anumit subtip se poate intalni, in celulele infectate, cu o particula virala de un alt subtip. Are loc o recombinare genetica - un schimb de fragmente de ARN - si iata aparand un nou subtip de virus, cu proprietati noi, care poate starni o noua epidemie. Acesta este scenariul de care ne temem: virusul gripei aviare, care deocamdata se transmite la om doar prin contactul cu pasari infectate, ar putea suferi o astfel de schimbare care il va face capabil sa se transmita de la om la om.

Rezervoare naturale de virus gripal A sunt omul si diferite specii de pasari salbatice. Porcul poate fi infectat atat cu gripa aviara, cat si cu gripa umana, oferind astfel posibilitatea amestecarii a doua tulpini virale si sansa funesta a recombinarii genetice care a dus la gripa porcina.

Asia este considerata punctul de origine cel mai probabil al unei noi epidemii de gripa. Acolo predomina un mod de viata care favorizeaza raspandirea bolii si recombinarea genetica: oamenii traiesc in sate dens populate si in stransa apropiere cu porcii si pasarile domestice. La drept vorbind, nici in Romania, in mediul rural, lucrurile nu stau altfel.

**

Citeste si Maratonul Fenomenelor Paranormale

CITESTE SI: