Prima pagină Cultura

Misteriosul templu Chavín şi arhitectura psihoacustică

Marius Comper | 04.23.2011 | ● Vizualizări: 722
Misteriosul templu Chavín şi arhitectura psihoacustică     chavin, psihoacustica, templu, misterios, mayasi, peru, quetzal, sunet, + zoom
Galerie foto (12)

Satul Chavín de Huántar constituie unul dintre cele mai vechi şi admirate situri arheologice din America Latină. Cultura Chavín, una dintre cele mai vechi civilizaţii ale Americii de Sud, a fost denumită după acest sat situat într-o vale a Anzilor Peruvieni, la o altitudine de 3.177 de metri. Aici au fost descoperite nenumărate relicve din perioada 1500 î.e.n. - 300 î.e.n., când această civilizaţie domina zona andină care formează în zilele noastre statul Peru.

Complexul de la Chavín include un templu ce datează de acum trei milenii, unul construit acum aproximativ 2500 de ani şi o piaţă circulară ce pare să fi avut un rol important în cadrul ceremoniilor religioase.

Arheologii au descoperit că acest templu a constituit un important centru religios la nivel regional, oameni de pe întregul teritoriu andin călătorind pentru a consulta oracolul de la Chavín şi pentru a participa la ritualuri religioase.

Cercetările efectuate de arheologi în templele culturii Chavín au relevat un aspect fascinant -- construcţia acestor clădiri a fost planificată astfel încât sunetul reflectat de pereţi să fie o componentă importantă a procesului spiritual ce avea loc în cadrul ceremoniilor religioase.

Arhitectura psihoacustică a templelor

O echipă de cercetători de la Universitatea Stanford lucrează la stabilirea unei hărţi a tunelurilor, scurgerilor şi holurilor din templele subterane ale culturii Chavín. Acestea surprind prin faptul că sunetele nu se reflectă ca un ecou obişnuit, ci creează un sunet ciudat, despre care cercetătorii cred că avea un rol în cadrul ceremoniilor religioase. Cercetătorii de la Stanford, specialişti în psihoacustică, ştiinţa ce studiază percepţia sunetului şi efectul acestuia asupra corpului şi psihicului uman, vor să afle ce efecte avea sunetul din temple asupra celor ce se aflau în interiorul său în timpul ceremoniilor religioase.

Specialiştii arată că structurile templului sunt concepute astfel încât să poată induce o stare de dezorientare, amplificată intenţionat prin sunete. "Mediul acustic este total diferit de cel întâlnit în mod normal în natură", explică unul dintre arheologi. De altfel, desenele lăsate în urmă de artiştii culturii Chavín arată că oamenii din acea perioadă erau fascinaţi de stările senzoriale deosebite.

Miriam Kolar, membru al grupului de studiu de la Stanford, explică: "Iconografia din cultura Chavín cuprinde oameni ce au trăsături animalice, fiind prezentaţi în stări de existenţă modificate. În imagini se pot observa atât cactuşi de tip peyote, cât şi urme de mucozităţi în dreptul nasului persoanelor reprezentate în imagini. Aceste aspecte sugerează că substanţele psihoactive erau folosite în procesul spiritual pentru a produce experienţe halucinogene".

Experienţa era amplificată în mod voit de arhitectura templelor Chavín. Cercetătorii au descoperit că acestea includeau o serie de tuneluri de ventilaţie ce transportau în acelaşi timp razele soarelui înăuntru, pentru a produce o serie de umbre distorsionate ale oamenilor ce participau la procesiunile religioase.

Primii cercetători care au descoperit proprietăţile bizare ale templului din Chavín au fost arheologii peruvieni. Directorul Institutului Naţional de Cultură din Peru a descris la mijlocul anilor 1970 structurile interioare ale templului din Chavín drept un set de camere rezonante interconectate. Una dintre structuri a fost descrisă de el drept un "canal acustic" ce producea sunete de tunete sau de aplauze atunci în interiorul său era turnat un butoi plin cu apă.

Cochiliile de melc - «trompetele» spirituale

În 2001, o echipă de arheologi de la Universitatea Stanford a descoperit într-o galerie din templul Chavín, ce datează de acum 3000 de ani, o cochilie de stromb, o moluscă din mările tropicale, cu cochilia mare şi groasă. Aceste cochilii joacă un rol important în iconografia culturii Chavín, iar descoperirea a fost cu atât mai importantă cu cât era printre puţinele cochilii descoperite în Peru.

Arheologii au continuat să fie norocoşi, şansa culminând cu descoperirea a 20 de scoici aflate în stare impecabilă. Măsurând 25 de centimetri şi cântărind între 1.2 şi 2.3 kg, cochiliile arătau semne de uzură ce indicau folosirea lor în ceremoniile religioase timp de secole. Dat fiind că aceste cochilii aveau un rol important în ceremoniile spirituale, fiind folosite ca o trompetă, această descoperire a permis cercetătorilor să reproducă sunetele ce se auzeau în timpul ritualurilor Chavín.

Pentru a înţelege pe deplin rolul avut de aceste cochilii de melc, a fost nevoie de o colaborare între specialiştii în arheologie şi cei în acustică. Aceştia au analizat trompetele pututu (aşa erau denumite aceste instrumente făcute din cochilii) folosite de preoţii culturii Chavín şi au descoperit că pot produce sunete extrem de variate, fiind capabile de a imita atât sunetele produse de animale, de vânt, cât şi alte sunete puternice precum cel al unui avion cu reacţie.

Testând trompetele pututu în cadrul templului, arheologii au descoperit că acestea pot face să pară că sunetele vin în acelaşi timp din mai multe direcţii. Sunetul scos de trompete are consecinţe şi în plan fizic. Unul dintre profesorii implicaţi în proiect a mărturisit: "prima oară când am auzit sunetul scos de aceste cochilii, pieptul mi s-a cutremurat şi mi-a fost greaţă întreaga zi. Îmi este clar că aceste emit frecvenţe subarmonice". Frecvenţele subarmonice nu pot fi auzite, în schimb sunt resimţite de corpul uman.

Puteţi asculta sunetul trompetei pututu în secvenţele următoare, realizate de specialiştii de la Stanford:

Tito la Rosa este muzician, sociolog şi specialist în muzica anticului Peru. Acesta a cântat la pututu în templul de la Chavín de Huántar pentru a ilustra cum ar fi putut suna o ceremonie de acum 3000 de ani:

Confuzia creată de sunetul venind simultan din direcţii diferite, combinată cu ritualurile şamanice şi arhitectura labirintică a templului putea facilita participanţilor la ceremonii o experienţă religioasă cu adevărat cutremurătoare. Cercetătorii speculează că în cadrul ritualurilor şamanice s-ar fi folosit şi cactusul San Pedro, o plantă psihoactivă ce este încă folosită în regiune. Acesta este prezent în arta descoperită în situl de la Chavín.

În sprijinul acestei teorii vin artefactele găsite în templu, printre care pietre de măcinat şi tuburi formate din oase. Arheologii spun că acestea din urmă ar fi putut fi folosite pentru a aspira pe nas combinaţiile psihedelice născocite de şamani. Se crede că acest templu, ce pare să fie construit special pentru a confunda şi ameţi, ar fi putut fi gazda unor ceremonii iniţiatice. Astfel, persoane aparţinând elitelor din întreaga regiune a Anzilor ar fi venit la Chavín pentru a fi iniţiate în acest cult, obţinând validarea şi statutul pe care iniţierea religioasă le confereau.

Pentru că templul din Chavín, monument istoric inclus de UNESCO pe lista Patrimoniului Mondial, necesită lucrări de conservare ce ar putea afecta calităţile sale acustice, echipa de cercetători de la Stanford a efectuat măsurători acustice în cadrul său. Cu ajutorul acestora, ei au generat un model acustic 3D, pe care îl pot folosi pentru a efectua teste suplimentare care să releve efectele psihoacustice ale templului ce datează de acum 3000 de ani.

Şi mayaşii foloseau sunetul pentru amplificarea experienţelor religioase

Cultura Chavín nu este singura ce s-a folosit de sunete pentru a amplifica experienţa religioasă. Specialistul în acustică David Lubman a analizat un important templu al mayaşilor, Chichen Itza, şi a descoperit că şi acesta are prin arhitectura sa capacitatea de a produce sunete bizare.

Dacă stai în faţa piramidei de la Chichen Itza şi aplauzi, se aude un ecou ciudat, ce seamănă cu un ciripit. Acest fenomen bizar a fost descoperit şi de turiştii ce vizitează anticul templu, iar ropotul continuu de aplauze provocat de aceştia se dovedeşte a fi deranjant pentru arheologii ce studiază structura mayaşă.

Iată cum sună ecoul aplauzelor:

De obicei, turiştii consideră experienţa a fi doar un moment ciudat şi merg mai departe. Intrigat, Lubman nu s-a lăsat bătut şi a înregistrat sunetul ce rezulta în urma aplauzelor, pentru a-l analiza. Dacă în mod normal ecoul ce urmează unui sunet este o replică întârziată a stimulului iniţial, acela ce survenea aplauzelor era total diferit, fiind un sunet tonal.

Ştiind că piramida avea un rol religios important, Lubman a studiat acest aspect al său, pentru a înţelege de ce mayaşii au construit-o astfel încât să producă acel ecou bizar. Templul a fost construit pentru a-l deservi pe Kukulkan, cunoscut şi sub numele de "şarpele cu pene", sau "quetzalul cu pene" (aztecii îl denumeau Quetzalcoatl).

Quetzalul este o pasăre de dimensiunile unei mierle, cu un penaj iridescent, pe care mayaşii o considerau pasăre sacră. Şi în zilele noastre este o pasăre extrem de apreciată în zona Americii Centrale şi de Sud, fiind declarată pasărea naţională a Guatemalei.

Compararea ciripitului acestei păsări cu ecoul produs de piramida de la Chichen Itza a arătat o similitudine uimitoare. Lubman susţine că acesta este motivul pentru care treptele acestei piramide sunt înalte, deşi mayaşii erau scunzi. El consideră că sunetele păsării quetzal ar fi fost extrem de utile în timpul ceremoniilor religioase, când preoţii mayaşi ar fi comunicat cu zeul Kukulkan.

Iată sonograma ecoului ce survine în urma aplauzelor şi cea a unui ciripit de quetzal:

Un alt fenomen observat la acest templu este umbra unui şarpe, ce apare conturată pe treptele piramidei începând cu echinocţiul de primăvară. Tot în această perioadă, quetzalul îşi are perioada de împerechere. În timpul acesteia, masculii quetzal se înalţă la 300 de metri deasupra coronamentului pădurii, ca apoi să descindă în viteză, în zbor formând imaginea unui şarpe căruia îi flutură penele.

Chichen Itza nu este singurul loc în care mayaşii au folosit sunetele pentru a crea efecte mistice. Cercetări recente arată că şi arhitectura templelor mayaşe din Palenque, Mexic, ascunde secrete de natură acustică. Specialiştii au descoperit că în zona pieţei centrale, ce era folosită de mayaşi pentru ceremonii, clădirile din jur formează un amplificator natural. Arheologii speculează că liderii mayaşi şi marii preoţii aflaţi în templele situate lângă această piaţă se puteau adresa miilor de supuşi fără a fi nevoiţi să strige, şi totuşi se făceau auziţi.

Amplificarea experienţei religioase în alte culturi

Popoarele sud-americane nu sunt singurele ce au folosit arhitectura psihoacustică pentru a amplifica experienţele religioase.

Cercetătorii britanici ce au studiat monumentul neolitic aflat la Stonehenge, ce a fost construit în jurul anului 3000 î.e.n., au ajuns la concluzia că acesta avea un rol important în ceremoniile religioase.

Un expert în acustică de la universitatea Huddersfield din nordul Angliei a descoperit că megaliţii imenşi din gresie reflectă perfect sunetul. Acesta spune că cercul format de giganţii de piatră constituie un loc perfect pentru ceremoniile ritmate, examinarea acustică stabilind că ritmul ideal era de 160 de bătăi pe minut. Acest ritm, extrem de alert, este întâlnit în muzica trance de astăzi, dar şi în ceremoniile şamanilor din America de Sud. Inima are un ritm de 160 de pulsaţii pe minut în timpul exerciţiilor alerte şi dansului rapid. O astfel de manifestare în timpul ceremoniilor religioase ce au avut loc la Stonehenge ar fi amplificat, cu siguranţă, efectul spiritual al ritualului la care adepţii luau parte.

De-a lungul istoriei, cele mai multe religii au încercat să folosească arhitectura pentru a amplifica sentimentul religios. Faraonii au construit piramide gigantice în Egipt, iar musulmanii se laudă cu Moscheea Hassan II din Casablanca, al cărui minaret se înalţă 210 de metri în aer. În Europa bisericile au impresionat credincioşii prin turlele semeţe (Münsterul din Ulm atinge 161,5 metri) şi prin orgile imense, al căror sunet, amplificat de înalţii pereţi ai lăcaşului de cult, transmitea un sentiment copleşitor al propriei micimi celor aflaţi în audienţă.

Dimensiunile nu erau singurele elemente arhitecturale folosite pentru a amplifica sentimentul spiritual. Şi vitraliile ce împodobeau bisericile jucau un rol esenţial în acest scop. Acestea reprezentau una dintre puţinele pete de culoare din viaţa unui om de rând. Stareţul Suger din St. Denis relata în scrierile sale că atunci când vitraliile bisericii Notre Dame necesitau reparaţii, enoriaşii ofereau prompt banii necesari pentru aceasta.

Uzul arhitecturii grandioase în scop religios continuă şi astăzi, ultimul exemplu fiind oferit chiar de România. Astfel, viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului, ce se construieşte în această perioadă pe dealul Arsenalului din Bucureşti, va avea 120 de metri lungime şi înălţime, şi 70 de metri lăţime, urmând să eclipseze Palatul Parlamentului, lângă care este amplasată.

Pe măsură ce religia apelează din ce în ce mai des la instrumentele modernităţii - Papa are pagină pe Facebook, iar Catedrala Mântuirii Neamului are site oficial - pentru a comunica mesajul religios, metodele inedite folosite de civilizaţiile străvechi pentru experienţe spirituale devin din ce în ce mai impresionante prin comparaţie.