Prima pagină Cultura

Când vor ajunge oamenii din nou pe Lună?

Marius Comper | 06.07.2012 |
1972 a fost ultimul an în care un om a păşit pe Lună     luna, aselenizare, proiectul apollo, calatoria spre luna, astronaut, cosmonaut + zoom
Galerie foto (13)

În istoria omenirii, doar 24 de oameni au călătorit spre Lună, cu toţii fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Doisprezece dintre aceştia au şi ajuns pe suprafaţa singurului satelit natural al Pământului, Eugene Cernan şi Harrison Schmitt fiind ultimele persoane care au intrat în acest club select. În acest an, pe data de 14 decembrie, se vor împlini 40 de ani de la cel mai recent eveniment în care un pământean a păşit pe un alt corp ceresc decât Pământul. În ciuda proiectelor fantastice şi a progresului tehnologic înregistrat în ultimele patru decenii, oamenii nu au mai ajuns pe Lună din 1972, iar ultima aselenizare controlată a unei nave spaţiale a avut loc în august 1976.

Această pauză de câteva decenii în explorarea spaţială promite să se încheie în curând.

Perioada de aur a explorării lunare – proiectul Apollo

Preşedintele John F. Kennedy a ţinut un discurs în faţa celor două camere reunite ale Congresului pe data de 25 mai 1961, anunţând că SUA aveau un nou ţel ambiţios: trimiterea unui american pe Lună până la finalul deceniului.

Uniunea Sovietică obţinuse două victorii imense în „cursa spaţială”: lansarea primului satelit artificial în spaţiu în 1957 (Sputnik 1), eveniment ce a şocat publicul american, şoc amplificat pe 12 aprilie 1961, atunci când Iuri Gagarin a devenit primul om în spaţiu. Preşedintele Kennedy suferise o altă umilire în aprilie 1961 odată cu înfrângerea din Golful Porcilor, care a marcat eşuarea tentativei sale de a răsturna guvernul cubanez.

La o săptămână după reuşita lui Iuri Gagarin, preşedintele Kennedy i-a cerut vicepreşedintelui Lyndon B. Johnson să studieze programul spaţial american pentru a identifica zonele în care NASA putea depăşi URSS-ul. Kennedy avea nevoie de un succes pentru a recupera terenul pierdut în faţa sovieticilor, oferindu-le cetăţenilor americani confirmarea că SUA nu-şi pierduseră supremaţia în faţa comunismului. Johnson i-a recomandat lui Kennedy să încerce cucerirea, în premieră, a Lunii. Obiectivul era suficient de îndepărtat pentru a permite NASA să recupereze terenul pierdut.

La un an după ce a anunţat îndrăzneţul obiectiv, preşedintele Kennedy a ţinut la Universitatea Rice din Texas un discurs ce avea să intre în istorie pentru pasiunea cu care au fost expuse motivele pentru trimiterea unui om pe Lună.

NASA a depus eforturi extraordinare de-a lungul acelui deceniu pentru atingerea ţelului stabilit de Kennedy, cu costuri pe măsură. Programul Apollo a rămas până astăzi cea mai mare mobilizare de resurse pe timp de pace din istoria omenirii, SUA cheltuind 24 de miliarde de dolari de-a lungul întregului program. În perioada sa de vârf, în programul Apollo erau implicaţi 400.000 de americani, proiectul având susţinerea a 20.000 de companii industriale şi universităţi din SUA.

În ciuda a numeroase piedici, printre care şi moartea într-un incendiu a astronauţilor ce formau echipajul Apollo 1, SUA au reuşit să trimită primii oameni pe Lună în termenul stabilit de JFK. La 30 de luni de la incendiul fatal, pe 16 iulie 1969, o rachetă Saturn V s-a ridicat de la sol purtând primii oameni ce aveau să ajungă pe alt corp ceresc. Trei zile mai târziu, cei trei membri ai echipajului Apollo 11 au ajuns la destinaţie: Luna. Pe 20 iulie 1969, ora 20:18 GMT, o navetă în care se aflau Neil Armstrong şi Buzz Aldrin a aselenizat, iar pe 21 iulie 1969, la ora 02:56, Neil Armstrong a devenit primul om care a păşit pe lună şi a rostit celebra frază „este un pas mic pentru un om, dar un pas mare pentru omenire”.

Cei doi astronauţi au revenit cu succes pe orbita lunară, unde erau aşteptaţi într-o navetă spaţială de cel de-al treilea membru al echipajului, Michael Collins, şi au revenit teferi pe Pământ pe 24 iulie.

După Apollo 11 au urmat alte cinci misiuni care au dus cu succes oameni pe Lună, ultima dintre ele având loc în decembrie 1972. Aceste 6 zboruri spaţiale desfăşurate într-o perioadă de doar patru ani reprezintă singurele momente în care omenirea, prin 12 reprezentanţi, a ajuns pe un alt corp ceresc.

Kennedy nu a trăit suficient pentru a vedea misiunea lansată de el dusă la bun sfârşit, fiind asasinat în noiembrie 1963. Unii istorici afirmă că este posibil ca proiectul Apollo să fi fost abandonat dacă preşedintele n-ar fi murit atunci, deoarece în 1963 acesta lua în calcul regândirea proiectului din cauza costurilor extraordinare. În acel an, Kennedy a propus într-un discurs ţinut la ONU ca URSS şi SUA să demareze un program lunar comun pentru a evita „duplicarea cercetării şi a construcţiei”. JFK a fost asasinat după doar câteva luni, iar explorarea lunară a rămas pentru totdeauna moştenirea sa.

Chiar şi aşa, costurile colosale aveau să pună capăt explorării selenare. Decizia a fost luată în timpul administraţiei Nixon, astfel că luna decembrie 1972 a rămas în istorie ca ultimul moment în care omenirea a ajuns pe Lună. Astăzi, bugetul NASA este mult mai mic decât cel de care agenţia spaţială se bucura în timpul concurenţei SUA - URSS. Dacă în 1966 NASA beneficia de 4,41% din bugetul federal al SUA, agenţia spaţială americană a obţinut în 2012 doar 0,48% din buget.

Neil Armstrong, comandatul echipajului Apollo 11, susţine că oamenii trebuie să se întoarcă pe lună. „Unii spun că americanii nu trebuie să mai meargă pe Lună, pentru că am fost deja acolo. E ca şi cum regii din secolul al XVI-lea ar fi spus «nu trebuie să mai mergem în Lumea Nouă, am fost deja acolo». Americanii au vizitat şi explorat 6 locaţii pe Lună. Ne-au mai rămas 14 milioane de mile pătrate de explorat”, a pledat Armstrong în faţa Congresului american.

Majoritatea specialiştilor consideră că astăzi ştiinţele ce studiază sistemul nostru solar şi Universul pot progresa cu ajutorul vehiculelor spaţiale pilotate de la distanţă şi al dispozitivelor robotizate. Acestea solicită fonduri mult mai mici, nefiind necesară includerea sistemelor voluminoase care menţin astronauţii în viaţă. De aceea, NASA nu are în plan să mai trimită astronauţi pe lună, în ciuda pledoariilor venite din partea foştilor astronauţi.

Proiectele comerciale, soluţia revenirii pe Lună?

O deosebire dintre „cursa spaţială” ce a avut loc în timpul Războiului Rece şi cea de astăzi o reprezintă implicarea sectorului privat. Dacă NASA nu mai intenţionează să trimită oameni spre Lună, nu se poate spune acelaşi lucru despre companiile private.

Unul dintre actorii privaţi ce intenţionează să participe la noua misiune către Lună este Excalibur Almaz, o companie care beneficiază de experienţa consultantului Valeri Tokarev, un fost cosmonaut sovietic care a călătorit de două ori în spaţiu.

Compania intenţionează să folosească vehicule spaţiale sovietice ce au fost supuse unui proces de modernizare pentru a efectua călătorii spre Lună. Şeful Excalibur Almaz, Art Dula, afirmă că utilizarea celor 6 vehicule sovietice (dintre care 4 navete reutilizabile şi două staţii spaţiale) va economisi două miliarde de dolari din bugetul companiei faţă de varianta dezvoltării altor tehnologii.

Chiar şi aşa, călătoria spre Lună nu va fi ieftină, costul ei ridicându-se la 150 de milioane de dolari de persoană conform declaraţilor oficialilor companiei. De asemenea, cei ce vor dori să pornească în expediţie spre Lună vor urma un curs de pregătire de 6 luni.

Excalibur Almaz nu ar fi prima companie care oferă oamenilor de rând şansa unui zbor spaţial. Până acum au zburat în spaţiu 520 de persoane, însă nu au părăsit orbita Pământului. Şeful companiei Excalibur Almaz, Art Dula, respinge comparaţiile cu celelalte companii care efectuează zboruri spaţiale. „Cei ce vor zbura cu noi nu vor fi turişti. Compania noastră va efectua expediţii care vor merge mai departe în spaţiu decât oricare altă misiune de până acum”, susţine Dula. Studiile de prospectare a pieţei efectuate de companie au ajuns la concluzia că există cel puţin 29 de doritori să participe la un zbor spre lună în următorii 10 ani.

„Expediţiile noastre continuă spiritul explorator de care au dat dovadă ţările europene în ultimele secole şi care a condus la o dezvoltare fără precedent”, a declarat Dula într-un discurs ţinut la Royal Aeronautical Society din Londra. „Vom face asta şi vom lăsa piaţa să decidă. Noi credem că putem ajunge pe Lună mai repede şi mai ieftin decât o pot face sistemele naţionale. Nu ne vom întoarce niciodată la o exclusivitate a sistemelor spaţiale naţionale”, a adăugat Dula.

Compania intenţionează să lanseze mai întâi una din cele două staţii spaţiale, aceasta urmând să rămână în spaţiu. Apoi, astronauţii vor folosi navetele reutilizabile pentru a ajunge la staţia spaţial. Naveta se va ataşa la aceasta, pentru ca apoi să pornească împreună spre orbita lunară. Misiunea celor de la Excalibur Almaz va dura şase luni, pentru că motorul ionic al navetei este mai lent decât motoarele chimice, dar mult mai eficient din punct de vedere energetic.Traiectoria planificată de inginerii Excalibur Almaz va reprezenta o premieră în istoria omenirii, urmând să ducă echipajul la cea mai mare distanţă de Terra la care va fi ajuns vreodată un astronaut.

Până acum, compania a cheltuit aproximativ 150 de milioane de dolari, însă afirmă că pe termen lung proiectul are potenţialul de a aduce profit. „Spaţiul este o veritabilă nouă dimensiune. Resursele din spaţiu sunt de mii de ori mai vaste decât cele de pe Terra. De exemplu, asteroidul Apophis are mai mult nichel decât a fost folosit de omenire de la începuturile civilizaţiei. Naveta noastră are capacitatea de a ajunge la acest asteroid”, afirmă Dula. Astăzi, nichelul se vinde pe pieţele internaţionale cu 19.000 de dolari pe tonă.

Excalibur Armaz nu este singura companie ce intenţionează să permită publicului să ajungă la Lună. Space Adventures, companie specializată în turismul spaţial, intenţionează să lanseze prima expediţie privată spre faţa nevăzută a Lunii, costul unei călătorii în jurul satelitului natural al Terrei fiind de 150 milioane de dolari. Space Adventures a trimis în spaţiu până acum şapte turişti care au plătit câte un „bilet” de 20 de milioane de dolari şi a anunţat că există deja un doritor pentru călătoria selenară.

Momentan, niciuna din companiile ce oferă zboruri private spre Lună, Excalibur Armaz şi Space Adventures, nu are în plan să ofere doritorilor opţiunea de a aseleniza, ci doar un zbor în apropiere de satelitul natural al Terrei. De aceea, majoritatea experţilor cred că primul om care va ajunge în acest secol pe Lună va fi de naţionalitate chineză.

Intenţia Chinei de a cuceri Luna

În 2007, şeful agenţiei spaţiale americane, Mike Griffin, a făcut o declaraţie surprinzătoare: „China va fi ţara care va duce la revenirea oamenilor pe Lună, iar americanilor nu le va plăcea acest lucru”.

Deciziile luate de China în ultimii ani par să confirme previziunile oficialului american. China a devenit în 2003 cea de-a treia ţară care a trimis un om în spaţiu, iar în 2008 un taikonaut (denumirea pe care o poartă astronauţii chinezi) a efectuat primul spacewalk, fluturând steagul chinez în spaţiu. În 2011, China a lansat 19 rachete pe orbită, depăşind pentru prima dată SUA, care a lansat doar 18.

În ultimii 20 de ani, costurile programului spaţial chinez au depăşit 6 miliarde de dolari, însă oficialii chinezi s-au arătat dispuşi să investească o sumă mult mai mare în explorarea spaţiului. Autorităţile de la Beijing au publicat anul trecut în decembrie planul pe următorul cincinal în ceea ce priveşte explorarea spaţială. Cu această ocazie, declaraţia făcută în 2007 de oficialul NASA a fost confirmată: China doreşte să fie prima ţară care trimite oameni pe satelitul natural al Terrei în acest secol.

China a planificat deja paşii următori, care includ lansarea unui laborator spaţial, îmbunătăţirea rachetelor folosite pentru lansarea sateliţilor, crearea Beidou (un program global de poziţionare şi navigare care să concureze GPS-ul american şi GLONASS-ul rusesc) şi colectarea de mostre de pe Lună până în 2016.

În luna iunie a acestui an, China a marcat o nouă premieră, devenind a treia ţară care a trimis o femeie în spaţiu. Reuşita i-a aparţinut maiorului Liu Yang, în vârstă de 33 ani, care a efectuat de-a lungul carierei de pilot peste 1.680 de ore de zbor. Însoţită de 2 taikonauţi cu experienţă, Liu Yang a făcut joncţiunea cu un laborator spaţial chinez, Tiangong-1, ce fusese lansat în spaţiu anul trecut. Laboratorul Tiangong-1 reprezintă un prim pas spre un laborator spaţial permanent, similar Staţiei Spaţiale Internaţionale.

Cel mai important punct al planului chinez constă în trimiterea unui taikonaut (sau a unei taikonaute) pe Lună. Misiunea nu ar reprezenta un pas important pentru ştiinţă, roboţii fiind mult mai eficienţi în explorarea spaţiului, însă primii paşi ai unui chinez pe regolitul lunar vor transmite un mesaj în jurul lumii. Evenimentul urmează să aibă loc în jurul anului 2020, atunci când se estimează că economia SUA va fi depăşită pentru prima dată de mai bine de un secol, cedând primul loc economiei Chinei. Dacă preşedintele american Kennedy a lansat cursa spre Lună pentru a stimula patriotismul american prin obţinerea unei victorii simbolice în competiţia cu Uniunea Sovietică, liderii chinezi doresc să stimuleze la rândul lor sentimentele patriotice ale populaţiei printr-o reuşită vizibilă pe plan mondial, care să consfinţească noua poziţie a Chinei pe mapamond: cea de lider.

Unii specialişti cred că planurile Chinei sunt chiar mai îndrăzneţe. John Hickman, profesor de studii internaţionale la un colegiu american, a lansat o ipoteză surprinzătoare: după ce un astronaut chinez va ajunge pe Lună, acesta ar putea declara o porţiune din regolitul selenar teritoriu chinez, declanşând astfel o nouă cursă a colonizării, de data aceasta în spaţiu. Prin declararea suveranităţii, China ar deschide calea investitorilor privaţi care doresc să exploateze bogăţiile lunare. Dintre resursele minerale ce se găsesc pe Lună, cel mai interesant este heliu 3, un izotop foarte rar pe Terra. Această substanţă este folosită momentan exclusiv pentru cercetare, însă în viitor ar putea servi drept combustibil pentru reactoarele de fuziune. Marele avantaj al acestui izotop constă în faptul că reactorul care foloseşte heliu 3 nu devine radioactiv. Pe Lună se mai găsesc titaniu, fosfor, potasiu şi pământuri rare.

Oficialii chinezi au reacţionat la articolul profesorului american prin vocea lui Shao Yongling, colonel al Armatei Populare Chineze. Într-un interviu acordat unei televiziuni din Hong Kong, aceasta a explicat că este vorba despre „strugurii acri ai americanilor”. „Din cauza problemelor economice, următoarea aselenizare americană ar putea fi amânată pe termen nedeterminat. De aceea, faptul că noi vom ajunge în curând pe Lună îi deranjează pe americani”, a declarat colonelul chinez, fără a nega ipoteza lansată de profesorul Hickman.

Un lucru este sigur: la începutul deceniului viitor, după o aşteptare de o jumătate de secol, omenirea va avea din nou un reprezentant pe Lună. Dacă acest eveniment va fi urmat de un nou val colonizator în cursa pentru resurse, atunci aselenizarea va fi cu adevărat un pas important pentru omenire, promiţând să ofere noi perspective de dezvoltare – de data aceasta în afara Terrei.