Prima pagină D:News

Banca Mondială avertizează: „Mai avem foarte puţin timp. Lumea trebuie să acţioneze”

22.11.2012 |
Preşedintele ONU, Ban Ki Moon, a vizitat un gheţar de pe insula Svalbard pentru a atrage atenţia asupra impactului încălzirii globale     + zoom
Galerie foto (2)

Banca Mondială a lansat un nou avertisment, anunţând că temperaturile globale ar putea creşte cu 4 grade Celsius în decursul acestui secol dacă omenirea nu acţionează. Specialiştii BM avertizează că această creştere a temperaturilor globale ar avea consecinţe devastatoare pentru oraşele de coastă şi pentru populaţia săracă de pe glob.

Banca Mondială a cerut factorilor de decizie să acţioneze în privinţa acestei probleme semnificative, anunţând că bunăstarea planetei depinde de eforturile imediate de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

„Timpul rămas este foarte, foarte scurt. Lumea trebuie să acţioneze mult mai agresiv asupra problemei schimbărilor climatice”, a anunţat preşedintele Băncii Mondial, Jim Yong Kim, cu ocazia lansării unui raport pe tema schimbărilor climatice.

„Nu vom reuşi niciodată să punem punct sărăciei pe Terra dacă nu acţionăm împotriva schimbărilor climatice. Această problemă este cea mai mare piedică împotriva justiţiei sociale în ziua de azi”, a anunţat Kim.

Studiul efectuat de experţii Băncii Mondiale a ajuns la concluzia că planeta va înregistra în anii 2060 temperaturi cu 4 grade Celsius peste nivelul înregistrat în epoca pre-industrială dacă guvernele lumii nu acţionează împotriva schimbărilor climatice.

Chiar şi în cazul în care ţările respectă promisiunile pe care le-au făcut în această privinţă, cercetătorii Băncii Mondiale estimează că există 20% şanse ca temperatura globală să crească cu 4 grade Celsius până în 2100, iar o creştere cu 3 grade Celsius este probabilă. Negocierile purtate sub egida ONU au ca obiectiv limitarea creşterii temperaturii globale la doar 2 grade.

„O planetă mai caldă cu patru grade poate şi trebuie evitată. Trebuie să ţinem încălzirea globală sub două grade”, a declarat Kim. „Lipsa unei acţiuni ferme împotriva schimbărilor climatice ameninţă să elimina şansa de prosperitate pentru milioane de oameni şi riscă să elimine progresul realizat în ultimele decenii”, a adăugat şeful Băncii Mondiale.

Temperaturile globale au crescut deja cu aproximativ 0,8 grade Celsius. În ultimul deceniu, de-a lungul planetei au fost înregistrate numeroase recorduri de temperatură, iar dezastrele naturale cu impact extins au devenit mai frecvente.

Raportul BM avertizează că, în cazul în care temperatura globală va creşte cu 4 grade Celsius, regiunile Terrei vor înregistra efecte diferite. Valurile de căldură din Rusia vor deveni un eveniment anual, iar în luna iulie în zona Mării Mediteraneene temperaturile ar putea fi cu 9 grade Celsius mai mari decât în cele mai călduroase zile de astăzi.

De asemenea, aciditatea oceanelor ar creşte într-un ritm fără precedent în istoria planetei, ameninţând recifele de corali ce protejează coastele şi care oferă un habitat pentru nenumărate specii de peşti.

Creşterea nivelului oceanului planetar ar putea duce la inundarea zonelor de coastă, cele mai vulnerabile oraşe aflându-se în Bangladesh, India, Indonezia, Madagascar, Mexic, Mozambic, Filipine, Venezuela şi Vietnam.

„Multe insule mici nu vor mai putea să continue să găzduiască comunităţi. De asemenea, biodiversitatea va fi afectată într-un mod ireversibil”, a mai avertizat Kim.

Încălzirea globală va avea un impact considerabil asupra producţiei de alimente, ceea ce este îngrijorător, deoarece populaţia se află într-o continuă creştere, iar nivelul de trai tot mai ridicat a dus la sporirea numărului de persoane care consumă carne.

Jim Yong Kim, un fizician care a condus Universitatea Dartmouth înainte să devină şeful Băncii Mondiale, subliniază că vasta majoritate a oamenilor de ştiinţă sunt de părere că activitatea umană este cauza schimbărilor climatice. „Ca om care a trăit în lumea ştiinţei foarte mult timp, vă pot spune că este fără precedent ca 97% dintre oamenii de ştiinţă dintr-un domeniu să fie de acord”, spune Kim. 

În ciuda consensului ştiinţific, lupta împotriva schimbărilor climatice a întâlnit obstacole politice în mai multe ţări, printre care şi SUA, unde politicienii conservatori se îndoiesc de previziunile cercetătorilor, afirmând totodată că măsurile împotriva schimbărilor climatice ar fi prea costisitoare.

Raportul Băncii Mondiale a fost aplaudat de oamenii de ştiinţă specializaţi în schimbările climatice. „Banca Mondială a făcut un mare serviciu societăţii publicând acest raport”, a comentat Michael Mann, un cercetător de la Pennsylvania State University. „Cei care neagă existenţa încălzirii globale afirmă că este vorba de o «conspiraţie socialistă». Faptul că Banca Mondială – o entitate dedicată capitalismului şi pieţei libere – vorbeşte despre ameninţările schimbărilor climatice şi spune că este urgent să acţionăm împotriva lor arată că aceste acuzaţii nu au niciun fundament”, a concluzionat Mann.

Surse: AFP, LiveScience, Raportul Băncii Mondiale [PDF]