Home » D:News » A fost identificată cea mai sănătoasă brânză din lume

A fost identificată cea mai sănătoasă brânză din lume

A fost identificată cea mai sănătoasă brânză din lume
Publicat: 18.12.2012
Este veche, este mucegăită, are culoarea albastră şi un miros neplăcut, dar cu toate acestea, oamenii de ştiinţă susţin că această brânză deţinea cheia unei vieţi lungi şi sănătoase.

Cercetătorii au analizat această încântare culinară, numită brânza Roquefort, şi au ajuns la concluzia că deşi este bogată în grăsimi şi sodiu, ea are unele proprietăţi care susţin sănătatea corpului. 

Se pare că Roquefort are proprietăţi antiinflamatorii. Mai exact, compuşii antiinflamatori din această brânză par să funcţioneze cel mai bine în medii acide precum tractul digestiv uman. 

Specialiştii susţin că aceşti compuşi ar putea fi extraşi pentru a crea medicamente ce combat bolile cardiovasculare sau pentru alcătuirea cremelor cu rol anti-îmbătrânire. 

De asemenea, descoperirea ar putea explica aşa-numitul „paradox franţuzesc”. Francezii, deşi au un regim alimentar bogat în grăsimi, sodiu şi alcool par să aibă o sănătate mai bună decât a majoritatea europenilor. 

Femeile din Franţa, de exemplu, au o rata a speranţei de viaţă de 85,3 ani, comparativ cu 82,3, rata întâlnită în cazul englezoaicelor. 

Sursa: Live Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase