Prima pagină D:News

De ce trăiesc unii oameni peste 100 de ani? Răspunsul e surprinzător

01.14.2013 | ● Vizualizări: 1572

O genă asociată tulburării de deficit de atenţie cu hiperactivitate (ADHD) şi dependenţei ar putea fi, totodată, secretul unei vieţi mai lungi de 100 de ani.

Un studiu publicat în Journal of Neuroscience arată că o versiune a genei care codifică receptorul pentru dopamină era cu 66% mai des întâlnită în rândul persoanelor care atingeau vârsta de 90 de ani şi mai mare decât în rândul unor persoane mai tinere, similare din alte puncte de vedere. Această variantă a genei duce la o reacţie mai slabă la acest neurotransmiţător, temperând activitatea sistemului dopaminei, ce este responsabil pentru generarea sentimentelor de plăcere, dorinţă şi recompensă şi totodată pentru coordonarea mişcării.

Studiul a inclus peste 1.000 de persoane cu vârste cuprinse între 90 şi 109 ani care trăiesc în Leisure World, o comunitate dedicată persoanelor pensionate ce se află în Laguna Woods, California. Participanţii la studiu făceau parte dintr-un grup de 14.000 de persoane cu o educaţie înaltă, în mare parte de origine europeană, care au fost studiate mai întâi în 1981.

Pe lângă faptul că această variantă a genei era mai prezentă în rândul participanţilor în vârstă, cercetătorii au mai descoperit că aceste persoane erau mai active din punct de vedere fizic decât persoanele care nu prezentau această versiune a genei. Oamenii de ştiinţă speculează că acest sistem al dopaminei mai ineficient în producerea plăcerii îi încurajează pe oameni să caute mai multă stimulare, făcându-i astfel mai activi. Încă de la studiul din 1981 cercetătorii au observat că aceşti participanţi erau de două ori mai predispuşi la a face sport, rămânând mai activi decât persoanele fără această variantă a genei şi în 2003, când oamenii de ştiinţă au colectat iar date. Acest lucru ar putea fi secretul longevităţii lor, cred cercetătorii.

Atunci când dopamina nu este gestionată corect, acest neurotransmiţător poate contribui la goana după plăcere – lucru ce poate rezulta în dependenţe – sau poate duce la o stare de hiperactivitate, precum ADHD. Aceste probleme sunt, de regulă, asociate unui risc mai mare de a muri înainte de vreme, nu longevităţii, dar acest studiu sugerează că genele care duc la riscul de a suferi de aceste probleme în anumite condiţii pot fi benefice în alte situaţii. Astfel, nu este util să ne gândim la gene ca fiind „rele” sau „bune”, ci să le percepem într-un mod dinamic.

Această variantă a genei dopaminei este un bun exemplu. Această genă a fost asociată ADHD-ului, tulburare care duce la creşterea cu 50% a riscului de accidente rutiere şi care creşte totodată riscul altor comportamente riscante care pot duce la accidentare şi la moarte. De asemenea, mai multe studii arată că există o corelare între această variantă şi promiscuitate şi infidelitate, ceea ce creşte riscul de a contracta o boală transmisă sexual.

În cazul în care oamenii cu această variantă genetică reuşesc să depăşeasc anii riscanţi ai adolescenţei şi prima etapă a maturităţii, beneficiile aduse de activitatea fizică efectuată de-a lungul vieţii se concretizează în prelungirea vieţii cu câţiva ani. Persoanele cu ADHD, de exemplu, „nu au stare”, fiind mereu în mişcare – această activitate constantă ar putea avea un efect pozitiv asupra sănătăţii lor, permiţându-le să evite afecţiunile cronice asociate sedentarismului. Chiar şi comportamentul riscant necesită efort fizic, astfel că cei care supravieţuiesc activităţilor riscante din tinereţe pot trăi mai mult decât persoanele care nu şi-au asumat astfel de riscuri în tinereţe.

Această teorie pare să fie susţinută de noul studiu, căci analiza a relevat că această variantă a genei a dus la o creştere a longevităţii mai ales în rândul femeilor. „Această diferenţă de sex ar putea reflecta comportamentele riscante asociate acestei gene în tinereţe, precum ADHD şi dependenţa de droguri, ce se manifestă mai ales în rândul bărbaţilor”, scriu autorii studiului.

Autorii cercetării au studiat această variantă a genei şi la şobolani, descoperind că animalele care au fost modificate genetic pentru a nu avea această variantă trăiau, în medie, cu 7%-10% mai puţin decât şobolanii obişnuiţi. Acest lucru s-ar putea datora inactivităţii, căci şobolanii modificaţi genetic nu erau la fel de activi ca şobolanii obişnuiţi. De asemenea, dacă în mod normal şobolanii trăiesc mai mult dacă au o parteneră şi un mediu care oferă oportunitatea de a învăţa şi de a explora, în rândul şobolanilor cărora le fusese eliminată această genă, aceşti factori nu duceau la creşterea speranţei de viaţă.

Acest lucru sugerează că această variantă a genei depinde şi de interacţiunea cu mediul în care există. Alte studii au arătat că băieţii abuzaţi în copilărie care deţineau această variantă a genei aveau şanse mai mari de a prezenta tulburări de comportament, pe când băieţii ce prezentau această variantă genetică fără a fi abuzaţi în copilărie aveau un risc mai scăzut de a prezenta tulburări de comportament decât băieţii fără această genă.

Efecte similare au fost observate şi în cazul genelor asociate depresiei, care par să confere un avantaj în anumite condţii, şi în cazul genelor asociate autismului, care par să fie corelate cu talentul matematic şi ingineresc. Toate aceste descoperiri sugerează că nu putem alege trăsăturile doar pe baza beneficiilor cele mai vizibile: majoritatea trăsăturilor, şi genele ce stau la baza lor, par să existe în diferite variante care conferă atât beneficii, cât şi riscuri.

Sursa: Time