Home » D:News » De ce se îmbracă femeile în roşu? Răspunsul poate fi surprinzător

De ce se îmbracă femeile în roşu? Răspunsul poate fi surprinzător

De ce se îmbracă femeile în roşu? Răspunsul poate fi surprinzător
Publicat: 29.05.2013
V-aţi îmbrăcat astăzi cu o rochie roşie sau cu un pulover roz? Un nou studiu sugerează că aceste elemente de vestimentaţie transmit un mesaj ascuns: ar putea fi un semn făţiş ce anunţă fertilitatea femeii.

În noua cercetare, 124 de femei cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani au fost întrebate de oamenii de ştiinţă ce culoare are bluza pe care o poartă şi când a avut loc ultima menstruaţie. Cu ajutorul întrebării din urmă, cercetătorii au putut stabili care dintre participantele la studiu se aflau în punctul maxim de fertilitate (acesta înregistrându-se la 6-14 zile de la ultimul ciclu).

Studiul a relevat că era de trei ori mai probabil ca femeile ce purtau roşu sau roz să se găsească la punctul maxim de fertilitate în comparaţie cu femeile care purtau alte culori.

Alte cercetări mai vechi au arătat că anumite animale se etalează în perioadele fertile pentru a atrage parteneri, însă până acum nu erau cunoscute dovezi care să ateste existenţa acestui obicei în rândul oamenilor. Cercetătorii afirmă că noul studiu oferă câteva dovezi ce atestă că există o metodă directă prin care potenţialii parteneri pot observa ovulaţia – momentul din lună când o femeie are cele mai multe şanse să rămână însărcinată.

Cu toate acestea, cercetătorii subliniază că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a reproduce rezultatele într-o populaţie mai numeroasă. De asemenea, studiul nu a măsurat nivelul hormonilor, o metodă mai eficientă de stabilire a punctului maxim de fertilitate.

Numeroase culturi asociază culoarea roşie cu dragostea şi pasiunea, iar cercetări mai vechi au arătat că bărbaţii care au fost rugaţi să noteze imagini ce înfăţişau femei în funcţie de gradul de atracţie tindeau să ofere note mai mari dacă fotografiile erau înconjurate de un chenar roşu.

Unele studii au arătat că, în timpul perioadei de maximă fertilitate, femeile tind să prezinte o dorinţă sexuală sporită, sunt mai atrase de trăsăturile masculine şi tind să poarte haine mai îndrăzneţe.

Cercetătorii afirmă că nu au identificat motivele pentru care femeile se îmbracă în roşu şi roz în perioada de ovulaţie, fiind nevoie de alte studii pentru a stabili dacă femeile iau această decizie deoarece doresc să pară sexy.

O ipoteză porneşte de la faptul că aceste culori atrag atenţia, iar femeile – conştient sau inconştient – doresc să atragă atenţia asupra propriei persoane în perioada în care se simt sexy, chiar dacă nu caută neapărat atenţia bărbaţilor, spun cercetătorii.

Un alt studiu realizat de cercetători a arătat că mai puţine femei poartă roşu în perioada de fertilitate în timpul verii faţă de perioada de iarnă. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că femeile poartă roşu mai ales în situaţiile în care nu pot folosi alte strategii prin care să atragă atenţia, cum ar fi reducerea numărului de haine purtate (ceea ce este mai uşor în timpul verii), afirmă Alec Beall, unul dintre cercetătorii ce au realizat acest studiu.

Cercetarea a fost prezentată în cadrul întrunirii anuale a Association for Psychological Science. Studiul va fi publicat în jurnalul Psychological Science.

Sursa: LiveScience

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce creierul preferă să țină minte gândurile și experiențele negative?
De ce creierul preferă să țină minte gândurile și experiențele negative?
Rob Reiner, regizorul care a știut să spună povești pentru toată lumea
Rob Reiner, regizorul care a știut să spună povești pentru toată lumea
Cât de monogami sunt oamenii față de alte mamifere? Se pare că undeva între castori și suricate
Cât de monogami sunt oamenii față de alte mamifere? Se pare că undeva între castori și suricate
Test de cultură generală. Care e diferența dintre simpatie și empatie?
Test de cultură generală. Care e diferența dintre simpatie și empatie?
Premieră în astronomie: explozie cosmică de peste 7 ore, detectată cu telescopul spațial Fermi
Premieră în astronomie: explozie cosmică de peste 7 ore, detectată cu telescopul spațial Fermi
Rusia își va disloca forțele militare către flancul estic al NATO, a avertizat premierul Finlandei
Rusia își va disloca forțele militare către flancul estic al NATO, a avertizat premierul Finlandei
Povestea primei mari regine a României
Povestea primei mari regine a României
Este adevărat că zahărul îi face pe copii hiperactivi?
Este adevărat că zahărul îi face pe copii hiperactivi?
De ce tot mai multe femei aleg să devină mame singure?
De ce tot mai multe femei aleg să devină mame singure?
Deepfake-urile din școli, tehnologia care transformă hărțuirea într-un fenomen alarmant
Deepfake-urile din școli, tehnologia care transformă hărțuirea într-un fenomen alarmant
Experții atrag atenția: Grupurile extremiste folosesc Inteligența Artificială pentru manipulare și recrutare
Experții atrag atenția: Grupurile extremiste folosesc Inteligența Artificială pentru manipulare și recrutare
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers
Un mormânt „senzațional” din Epoca Vikingă i-a uimit pe arheologi
Un mormânt „senzațional” din Epoca Vikingă i-a uimit pe arheologi
Oamenii de știință au găsit un „păianjen” uriaș pe unul dintre sateliții naturali ai lui Jupiter
Oamenii de știință au găsit un „păianjen” uriaș pe unul dintre sateliții naturali ai lui Jupiter
Telescopul James Webb a descoperit cea mai veche supernovă observată vreodată
Telescopul James Webb a descoperit cea mai veche supernovă observată vreodată
Puterea controlată: cum alegi și folosești corect o unealtă pentru tăieri rapide și curate (P)
Puterea controlată: cum alegi și folosești corect o unealtă pentru tăieri rapide și curate (P)
Cum a condus interacțiunea umană la scăderea agresivității urșilor?
Cum a condus interacțiunea umană la scăderea agresivității urșilor?
Lancement d’ARCMEDIA, le plus grand groupe d’édition de Roumanie
Lancement d’ARCMEDIA, le plus grand groupe d’édition de Roumanie