Home » D:News » Un obiect spaţial ciudat se va apropia de Terra la sfârşitul acestei luni. Ce vom vedea pe cer? (FOTO)

Un obiect spaţial ciudat se va apropia de Terra la sfârşitul acestei luni. Ce vom vedea pe cer? (FOTO)

Publicat: 19.06.2014
În această vară vom putea vedea o cometă mai neobişnuită, care iniţial nu a trezit aproape deloc interesul astronomilor. Recent însă, experţii sunt cu ochii pe ea, pentru că iniţial această cometă fusese un asteroid.

Pe 23 octombrie 2013, astronomii de la Catalina Sky Survey de lângă Tucson, Arizona, care monitorizau traseul asteroidului 2013 UQ4, au observat că acesta s-a transformat într-o cometă, care a fost numită 2013 UQ4 Catalina.

Experţii au văzut că după ce a trecut pe lângă Soare, obiectul spaţial a format o coadă, lucru neobişnuit pentru un asteroid.

Pe 7 mai, astronomii Taras Prystavki şi Artyom Novichonok, care au studiat şi cometa ISON, au confirmat că este vorba de o cometă.

Corpul ceresc face parte din categoria obiectelor numite damocloide. Este vorba de nuclei de cometă, de aceea asteroizii de acest fel pot deveni ulterior comete active. La fel s-a întâmplat şi cu C/2001 OG 108 (LONEOS) şi C/2002 VQ94 (LINEAR).

Orbita acestor obiecte este similară cometei Halley, care este cel mai cunoscut „vizitator” din sistemul nostru solar.

Vestea bună pentru cei pasionaţi de astronomie este că 2013 UQ4 Catalina devine tot mai luminoasă şi de la sfârşitul acestei luni va putea fi văzută cu ajutorul unui simplu binoclu.

Orbita cometei    Orbita cometei

Cometa se va apropia cel mai mult de Pământ pe 6 iulie, la o distanţă de 47 de milioane de kilometri.

2013 UQ4 Catalina va mai trece pe lângă Terra abia în anul 2484.

Sursa: Universe Today

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O vopsea care-și schimbă culoarea ar putea schimba serviciile de curierat pentru totdeauna
O vopsea care-și schimbă culoarea ar putea schimba serviciile de curierat pentru totdeauna
Călătorie istorică în jurul Lunii: Astronauții Artemis 2 au surprins imagini uimitoare cu Pământul
Călătorie istorică în jurul Lunii: Astronauții Artemis 2 au surprins imagini uimitoare cu Pământul
Ce a dezvăluit una dintre cele mai detaliate analize de până acum cu mostrele de pe asteroidul Bennu?
Ce a dezvăluit una dintre cele mai detaliate analize de până acum cu mostrele de pe asteroidul Bennu?
O echipă de chimiști a reușit să producă hidrogen din firimituri
O echipă de chimiști a reușit să producă hidrogen din firimituri
Ceva tulburător se întâmplă cu pinguinii care au mâncare la discreție
Ceva tulburător se întâmplă cu pinguinii care au mâncare la discreție
O descoperire arheologică de importanță excepțională a fost făcută sub străzile orașului Frankfurt
O descoperire arheologică de importanță excepțională a fost făcută sub străzile orașului Frankfurt
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să mănânci stând în picioare?
Mit sau adevăr: De ce nu este bine să mănânci stând în picioare?
Cercetătorii au calculat cât de mult plânge un om, în medie
Cercetătorii au calculat cât de mult plânge un om, în medie
Cazul medical uluitor al unei adolescente: cum a descoperit că este alergică la apă?
Cazul medical uluitor al unei adolescente: cum a descoperit că este alergică la apă?
Test de cultură generală. Ce este timpul?
Test de cultură generală. Ce este timpul?
Oamenii de știință au aflat, în sfârșit, de ce câmpul magnetic al Pământului a avut un comportament haotic acum 600 de milioane de ani
Oamenii de știință au aflat, în sfârșit, de ce câmpul magnetic al Pământului a avut un comportament haotic acum ...
Explorator lăudat sau impostor? Adevărata poveste a primului om care s-a luptat cu gheţurile pentru a ajunge în „Vârful lumii”
Explorator lăudat sau impostor? Adevărata poveste a primului om care s-a luptat cu gheţurile pentru a ajunge în „Vârful ...
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții
Marile companii aeriene riscă să intre în faliment, avertizează experții
Ce au aflat cercetătorii despre niște roci misterioase cu „piele de elefant”?
Ce au aflat cercetătorii despre niște roci misterioase cu „piele de elefant”?
Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții
Copiii și ecranele: Cât este prea mult și ce pot face părinții
Fibrele, noul „trend” în nutriție: cât de mult este, de fapt, sănătos?
Fibrele, noul „trend” în nutriție: cât de mult este, de fapt, sănătos?
Țigările electronice pot duce la apariția cancerului, avertizează oamenii de știință
Țigările electronice pot duce la apariția cancerului, avertizează oamenii de știință
Tinerețe contra cost: cât din industria longevității este știință?
Tinerețe contra cost: cât din industria longevității este știință?