Home » Istorie » Alexandru cel Bun, domnitorul român care a avut patru soţii, dintre care una îi era mătuşă

Alexandru cel Bun, domnitorul român care a avut patru soţii, dintre care una îi era mătuşă

Alexandru cel Bun, domnitorul român care a avut patru soţii, dintre care una îi era mătuşă
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 29.06.2025
La 29 iunie 1400 a început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova (până la 1 ianuarie 1432).

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân.

 

Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat şi oraşul Iaşi. A obţinut recunoaşterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alţi istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Iniţial, moaştele au fost depuse la biserica din cartierul Mirăuţi din Suceava, după care au fost mutate mai târziu la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Pacea, rezultat al politicii extrem de abile a domnitorului

Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a domnului moldovean, care a menţinut echilibrul între Ungaria şi Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav II Iagello – a incheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 fagaduindu-i acestuia sfat si ajutor impotriva oricarui dusman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în faţa oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunarii, mai precis de cetăţile Chilia şi Cetatea Albă.

Acordul dintre Polonia şi Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon şi datorită contradicţiilor polono-maghiare.

Primele confruntări dintre moldoveni și otomani

În calitate de vasal al lui Vladislav II Iagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Ordinului Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, şi la Marienburg, în acelaşi an, ambele fiind câştigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova şi Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia şi Cetatea Albă, dar Alexandru a reuşit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai multi fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.

Alexandru cel Bun a fost căsătorit de patru ori. Prima soţie se numea Margareta, fiica palatinului Ştefan din Losontz. Ea a făcut biserica catolică din Baia unde a fost înmormântată. După moartea ei, Alexandru cel Bun s-a căsătorit cu Neacşa, numită de autorii străini Ana care a murit la scurt timp după cununie. A treia soţie a fost Ringala, sora lui Vytaudas şi cumnata lui Vladislav al II-lea Iagello. În acelaşi timp Ringala era înrudită cu Alexandru cel Bun, fiind vară primară cu Anastasia, soţia lui Roman I şi mama lui Alexandru cel Bun.

Înaintea acestei căsătorii, Ringala a fost căsătorită cu ducele de Mazovia, dar aceasta a rămas văduvă. După 10 ani de căsătorie, Alexandru cel Bun a divorţat de Ringala pe motiv că aceasta încerca să îl convertească la catolicism. La scurt timp s-a căsătorit cu Marina, care se trăgea dintr-o familie boierească din Moldova şi care i-a dăruit patru fii.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 29 iunie:

120 – O diplomă militară descoperită la Porolissum menţionează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus.

1798 – S-a născut poetul italian Giacomo Leopardi, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai secolului XIX. (m. 14 iunie 1837)

1819 – S-a născut Nicolae Bălcescu, istoric şi scriitor, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Muntenia. Înfiinţează împreună cu Ion Ghica şi Christian Tell organizaţia secretă Frăţia. (moare la Palermo la 29 noiembrie 1852)

1858 – S-a născut inginerul George Goethals, constructorul Canalului Panama (m. 21 ianuarie 1928)

1873 – S-a născut Petre Antonescu, arhitect şi profesor universitar (m. 23 aprilie 1965)

1884 – A fost adoptată noua Lege electorală, pe baze cenzitare, prin care corpul electoral era împărţit în trei colegii pentru Camera Deputaţilor şi două colegii pentru Senat.

1886 – România şi Franţa au încheiat un Acord comercial provizoriu.

1886 – S-a născut Robert Schuman, om politic francez. A propus, în 1950, un plan (“Planul Schuman”), care a condus la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, una dintre etapele constituirii Pieţei Comune. Este considerat drept unul dintre “părinţii” Europei unite. (m. 4 septembrie 1963)

1900 – S-a născut scriitorul Antoine de Saint Exupery. (Micul Prinţ”, „Pământul oamenilor”, „Pilot de război”) (m. iulie 1944)

1956 – S-a oficiat căsătoria dintre Marilyn Monroe şi dramaturgul Arthur Miller.

1969 – Jimi Hendrix a susţinut ultimul său concert în cadrul festivalului de la Denver.

1995 – Naveta spaţială Atlantis se cuplează cu staţia orbitală rusească Mir.

1995 – La Strasbourg a fost inaugurat noul Palat al Drepturilor Omului al Consiliului Europei.

1999 – Liderul rebelilor kurzi, Abdullan Ocalan, a fost condamnat la moarte pentru trădare şi tentativă de divizare a Turciei.

2000 – Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a votat admiterea Armeniei şi a Azerbaidjanului în Consiliul Europei.

2002 – Armata israeliană a distrus sediul din Hebron al Autorităţii Palestiniene.

2008 – Reprezentativa Spaniei a câştigat, pentru a doua oară în istorie, Campionatul European de Fotbal, după ce a învins Germania, scor 1-0.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde declanșează schimbările climatice cele mai multe extincții?
Unde declanșează schimbările climatice cele mai multe extincții?
Ce-ar putea fi „zumzetul” misterios auzit de oameni din întreaga lume?
Ce-ar putea fi „zumzetul” misterios auzit de oameni din întreaga lume?
O boală mai puțin cunoscută ar putea afecta milioane de copii
O boală mai puțin cunoscută ar putea afecta milioane de copii
Oamenii de știință au rezolvat un mister medical vechi de 30 de ani
Oamenii de știință au rezolvat un mister medical vechi de 30 de ani
Oamenii de știință au descoperit o slăbiciune ascunsă a substanțelor chimice eterne
Oamenii de știință au descoperit o slăbiciune ascunsă a substanțelor chimice eterne
Astronomii au detectat cele mai puternice emisii observate vreodată la o gaură neagră supermasivă
Astronomii au detectat cele mai puternice emisii observate vreodată la o gaură neagră supermasivă
Primul ceas nuclear din lume a fost pus în funcțiune. Cum ar ajuta la detectarea celei de-a cincea forțe fundamentale?
Primul ceas nuclear din lume a fost pus în funcțiune. Cum ar ajuta la detectarea celei de-a cincea forțe fundamentale?
„Cea mai bună plajă” din Europa i-a surprins pe specialiștii în călătorie
„Cea mai bună plajă” din Europa i-a surprins pe specialiștii în călătorie
De ce au început fermierii germani să dea găinilor înghețată?
De ce au început fermierii germani să dea găinilor înghețată?
Cinci cutremure înregistrate în doar patru ore în Marea Neagră
Cinci cutremure înregistrate în doar patru ore în Marea Neagră
Într-un caz extrem de rar, o vacă a născut patru viței la o fermă din Germania
Într-un caz extrem de rar, o vacă a născut patru viței la o fermă din Germania
Adevărul despre „oaia neagră” a familiei, conform psihologiei
Adevărul despre „oaia neagră” a familiei, conform psihologiei
Mulți oameni care folosesc aerul condiționat fac aceeași greșeală
Mulți oameni care folosesc aerul condiționat fac aceeași greșeală
Un oraș din Canada recunoaște oficial copacii ca ființe vii cu drepturi proprii
Un oraș din Canada recunoaște oficial copacii ca ființe vii cu drepturi proprii
Creierul nostru nu a fost conceput pentru atâtea știri negative. Cum să supraviețuim în era digitală?
Creierul nostru nu a fost conceput pentru atâtea știri negative. Cum să supraviețuim în era digitală?
Astronomii confirmă energia întunecată, după ce o descoperire uimitoare a zguduit cosmologia
Astronomii confirmă energia întunecată, după ce o descoperire uimitoare a zguduit cosmologia
Creierul s-ar putea recupera chiar și fără un somn complet, arată noi cercetări
Creierul s-ar putea recupera chiar și fără un somn complet, arată noi cercetări
A fost descoperită o nouă specie de rechin „mergător”. Ce poreclă a primit?
A fost descoperită o nouă specie de rechin „mergător”. Ce poreclă a primit?