Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În vara anului 1917, după cumplita retragere din anul precedent, armata română avea să recâștige inițiativa pe frontul din Moldova. În focul luptelor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, soldații români aveau să scrie unele dintre cele mai strălucite pagini ale istoriei militare a României. Era însă o victorie câștigată într-un moment în care primejdia se apropia dintr-o direcție neașteptată. Pericolul a fost sesizat și de ambasadorul francez în România, contele de Saint-Aulaire, care a transmis avertismente repetate despre prăbușirea Frontului de Est.

Chiar în zilele în care trupele române își apărau cu înverșunare pozițiile, frontul aliat din Moldova începea să se clatine.

În rândurile trupelor ruse, zguduite de revoluția izbucnită la Petrograd și de propaganda bolșevică, disciplina militară se prăbușea cu repeziciune.

Tot mai mulți soldați refuzau să mai intre în luptă, iar unele unități își părăseau pozițiile, lăsând descoperite sectoare întregi ale frontului, expunând flancurile trupelor române.

„Armata rusă intra în agonie”

Prăbușirea flancului răsăritean al frontului aliat amenința să deschidă Puterilor Centrale o breșă strategică de proporții, cu consecințe grave pentru întregul efort de război al Antantei. În acest climat de nesiguranță și alarmă, reprezentanții aliaților aflați la Iași urmăreau cu îngrijorare degradarea situației de pe frontul românesc.

Printre cei care au înțeles rapid gravitatea momentului s-a numărat și ambasadorul Franței în România, contele de Saint-Aulaire, care avea să transmită aliaților avertismente tot mai apăsate cu privire la pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru apărarea României și pentru întregul Frontul de Est.

„Procesul de descompunere se accelera în Rusia. Armata rusă intra în agonie, ceea ce însemna o nouă agonie pentru România, a cărei soartă era geografic legată mai mult ca oricând de soarta imensului imperiu vecin, în timpul unui război care-i tăia orice contact cu puterile Antantei.

Pe frontul ruso-român, unde acest proces era mai lent ca oriunde datorită exemplului armatei române și contra propagandei misiunii noastre militare (Misiunea Militară franceză în România, n.r.), reprezentanții aliați emiteau însă un diagnostic mai pesimist – și mai exact – decât la Petrograd sau la `Stavka` (Marele Stat Major al forțelor ruse, n.r.). (…)

Colegii mei aliați și cu mine nu conteneam să înmulțim apelurile de ajutor prin telegrame rămase mereu fără răspuns și fără efect. Pentru a realiza pe loc unitatea de informare și de acțiune, noi îi alertam prin telegrame `identice` după cum indica primul rând al textului lor”, scria în memoriile sale, Saint-Aulaire, ambasadorul francez din România în perioada 1916-1920.

Retragerea trupelor ruse de pe frontul românesc

La sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august 1917, o nouă retragere a trupelor ruse a compromis ofensiva românească și a lăsat Moldova vulnerabilă. România și Antanta se aflau astfel în fața unui dezastru militar și politic.

În timp ce Puterile Centrale avansau atât pe front, cât și prin propagandă în spatele acestuia, Aliații reacționau cu întârziere. Acesta este momentul în care Saint-Aulaire a propus contracararea acțiunilor germane și austro-ungare printr-o combinație de măsuri militare și de propagandă.

„Pentru a riposta împotriva acestei amenințări, noi (ambasadorii aliați din România, n.r.) ceream stăruitor guvernelor noastre să invite guvernul provizoriu de la Petrograd să țină cu orice preț o parte a frontului, urmând ca în caz contrar Antanta să-i retragă orice concurs financiar sau de altă natură. (…) Însă întețirea anarhiei rusești au făcut ca acest precedent să nu poată fi aplicat înainte ca Antanta să se fi hotărât să încerce ceva pentru a se inspira la timpul potrivit.

Pe când noi căutam să întărim cu toate garanțiile indispensabile un eventual exod al Familiei Regale, al guvernului și al armatei, trupele rusești puneau mâna pe toate mijloacele de transport pentru a înlesni propria lor fugă”, preciza Saint-Aulaire.

Prăbușirea Frontului de Est al aliaților

Ambasadorul francez explică faptul că, după destrămarea Rusiei și apropierea acesteia de Germania, Franța a renunțat la ideea de a recruta o armată dintre prizonierii de război aflați în Rusia. Ca alternativă, generalul Berthelot a propus înlocuirea unei părți a trupelor ruse de pe frontul oriental cu trupe japoneze.

„Când destrămarea statului rus, practic dominat de Germania, a făcut imposibilă orice colaborare cu el, abandonarea planului nostru de a recruta o armată în lagărele sale de prizonieri de război ne-a determinat să ne gândim la înlocuirea unei părți a trupelor de pe frontul rusesc cu trupe japoneze. Generalul Berthelot a obținut chiar de la statul nostru (francez, n.r.) major studierea și aprobarea acestui proiect. Dar guvernele noastre au refuzat să-l ia în considerare”, mai consemna Saint-Aulaire.

În cele din urmă, Revoluția Bolșevică și preluarea puterii de către Lenin și adepții săi au schimbat radical situația de pe frontul de Est. Noul regim de la Petrograd a cerut Germaniei încheierea unui armistițiu, urmat ulterior de negocieri de pace. Rămasă singură pe Frontul de Est și tot mai izolată în fața Puterilor Centrale, România s-a văzut, la rândul ei, nevoită să ceară un armistițiu.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Din cenușa înfrângerii: O mărturie despre miracolul militar românesc din 1917

Regina Maria, așa cum au văzut-o aliații României: mărturia care impresionează și astăzi

Ambasadorul francez la București: Pentru Rusia țaristă, trădarea României a echivalat pe termen scurt cu o sinucidere

1917, complot la vârful politicii românești. Dezvăluirile ambasadorului Franței privind planul împotriva monarhiei