Home » D:News » Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar petrece toată viaţa în pat

Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar petrece toată viaţa în pat

Publicat: 28.08.2016
Cu toţii am trecut prin asta. Acel moment dinainte de a coborî din pat dimineaţa, când îţi trece prin minte gândul că ar fi mai bine să stai în pat pentru toată viaţa. Chiar dacă acest lucru pare să fie cea mai mare comoară, în realitate nu este tocmai atât de bun.

Există o serie de probleme de sănătate care pot apărea dacă petrecem prea mult timp în pat. În clipul de mai jos publicat pe canalul de YouTube Life Noggin, Pat Graziosi ne poartă printr-o serie de întâmplări nefericite care s-ar petrece în viaţa unei persoane care trăieşte tot timpul în pat, scrie Gândul

Graziosi nu uită să amintească de experimentul celor de la NASA care au plătit 18.000 de dolari unui bărbat pentru ca acesta să stea 70 de zile într-un pat. Dorinţa lor era să vadă ce se întâmplă în corpul acestui bărbat. Pare a fi slujba ideală, nu?

Greşit. În momentul în care participantul Andrew Iwanicki s-a ridicat pentru prima dată în 70 de zile din acel pat, pulsul i-a crescut la 150 de bătăi pe minut şi i-a fost extrem de greu să stea în picioare. 

„Bineînţeles că nu am fost surprins să-mi văd corpul reacţionând aşa. După 70 de zile petrecute la orizontală am pierdit aproximativ 20% din volumul total de sânge din corpul meu”, a povestit Iwanicki. 

Un alt efect secundar al petrecerii unei perioade foarte mari de timp întins în pat pot fi escarele, apărute din pricina presiunii care se exercită constant asupra ţesutului pielii. De asmenea, multe persoane au reclamat pierderea masei musculare, forţei şi rezistenţei oaselor după ce au stat imobilizaţi la pat. Totodată, imobilizarea la pat poate conduce la creşterea stresului şi anxietăţii. 

Sursa: Gândul

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee acolo unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee acolo unde nu ar trebui să existe
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?