Home » Istorie » O statuie misterioasă s-a dovedit a fi de două ori mai veche decât piramidele din Egipt. VIDEO

O statuie misterioasă s-a dovedit a fi de două ori mai veche decât piramidele din Egipt. VIDEO

Publicat: 07.05.2018
În 1894, căutătorii de aur ruşi au descoperit un obiect neobişnuit din lemn în turbăria Shigir aflată la aproximativ 100 de kilometri de Ecaterinburg. Aparent, sculptura ar fi avut peste cinci metri atunci când ar fi fost asamblată complet şi ar fi avut opt feţe umane sculptate pe ea.

Deşi anterior cercetătorii au sugerat că scuptura a fost realizată în urmă cu 9.500 de ani. analizele mult mai avansate din ultimii ani indică faptul că este mult mai veche. Conform Mail Online, specialiştii au ajuns în prezent la concluzia că aceasta are peste 11.000 de ani vechime, fiind astfel una dintre cele mai vechi sculpturi antropomorfice din lume ce ar putea oferi informaţii despre credinţa vânătorilor-culegători.

Sculptura denumită Shigir Idol se află în prezent în Muzeul Regional Sverdlovsk. De asenenea, este de două ori mai veche decât faimoasele piramide din Egipt. Deşi mare parte din sculptură a supravieţuit trecerii timpului, unele părţi au fost pierdute, iar în prezent statuia ajunge la peste trei metri. Conform ultimelor analize, sculptura a fost realizată din lemn de zadă de către artiştii din antichitate ce au utilizat diferite unelte pentru a-i conferi detaliile caracteristice. 

Conform specialiştilor, formele în zig-zag aflate pe trunchiul statuii ar putea avea legătură cu credinţele spirituale. În afară de sculptura capului din vârful statuii, sunt şi alte feţe sculptate ca astea. Fiecare dintre acestea pare ”distinctă”, notează specialiştii.  ”Am putea concluziona că vânătorii-culegători aveau ritualuri complexe şi moduri prin care îşi exprimau ideile,” a declarat arheologul Thomas Terberger din cadrul Universităţii din Gottingen, Germania. 

Deşi conţine mai multe chipuri, statuia ar fi fost realizată dintr-un singur trunchi de copac, iar mostrele din centrul acestuia prelevate în 2014 de către cercetători au dezvăluit că statuia are aproximativ 11.600 de ani vechime. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Cum arăta o zi din viața lui Marcus Aurelius? De la trezirea înainte de răsărit până la conducerea unui imperiu (P)
Cum arăta o zi din viața lui Marcus Aurelius? De la trezirea înainte de răsărit până la conducerea unui imperiu (P)
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Un studiu arată că o singură explozie nucleară ar putea scoate din funcțiune 99% dintre sateliți în doar câteva zile
Ecuațiile lui Einstein dezvăluie că gravitația se poate rupe și reconecta așa cum o fac câmpurile magnetice
Ecuațiile lui Einstein dezvăluie că gravitația se poate rupe și reconecta așa cum o fac câmpurile magnetice
Test de cultură generală. Din ce este făcută planeta Uranus?
Test de cultură generală. Din ce este făcută planeta Uranus?
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
NASA caută astronauți! Ce condiții trebuie să îndeplinești și ce salariu poți primi?
NASA caută astronauți! Ce condiții trebuie să îndeplinești și ce salariu poți primi?
Indiciul din dormitor care ar putea prevesti o boală de inimă pentru bărbați
Indiciul din dormitor care ar putea prevesti o boală de inimă pentru bărbați
Românii plătesc tot mai mult pentru traiul zilnic. Ce s-a scumpit cel mai mult în ultimul an?
Românii plătesc tot mai mult pentru traiul zilnic. Ce s-a scumpit cel mai mult în ultimul an?
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Destinațiile de vis pe care turiștii ar trebui să le evite în 2027
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Câți dintre cehi și slovaci ar vrea să se întoarcă la viața din regimul comunist?
Câți dintre cehi și slovaci ar vrea să se întoarcă la viața din regimul comunist?
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
(P) De ce se gândea Marcus Aurelius atât de des la moarte? Filosofia care te învață să nu îți mai fie frică de sfârșit
(P) De ce se gândea Marcus Aurelius atât de des la moarte? Filosofia care te învață să nu îți mai fie frică de sfârșit
(P) Ce făcea Marcus Aurelius când cineva îl enerva? Tehnica stoică de a nu răspunde imediat la provocări, confirmată parțial de psihologia modernă
(P) Ce făcea Marcus Aurelius când cineva îl enerva? Tehnica stoică de a nu răspunde imediat la provocări, confirmată ...
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi