Home » D:News » Cei mai buni războinici de pe planetă. Cinci dintre trupele speciale de top din lume

Cei mai buni războinici de pe planetă. Cinci dintre trupele speciale de top din lume

Publicat: 03.08.2018
Atunci când o misiune este aproape imposibilă, iar măsurile drastice sunt cruciale pentru a înfrunta obstacolele, este nevoie de forţe speciale. Acestea folosesc echipamente şi tactici neconvenţionale, adaptându-se contextului misiunii. Sunt cunoscute din filmele în care realizează misiuni de eliberare de ostatici, recunoaştere şi alte tipuri de conflicte militare (desigur, filmele, cu rolul lor total sau parţial de propagandă, pot exagera).

Multe ţări au astfel de trupe, dar din acestea, se remarcă câteva, enunţate mai jos.

Navy SEALs – Statele Unite

Acestea sunt probabil cele mai populare, apărând în multe filme (americane). Aceştia sunt antrenaţi să se descurce în orice mediu, deşi funcţia lor principală rămâne strâns legată de mare/apă, scrie War History Online.

În principal, rolul lor este de misiuni rapide. Intră în teritoriul inamic, adună informaţii, distrug ţinte şi salvează ostatici. Şi totul într-un timp foarte scurt. Atunci când nu se află în misiune, se antrenează, ceea ce pentru ei, la fel ca pentru orice alte trupe care fac parte din forţele speciale, este o constantă.

Programul de admitere implică teste extrem de dificile, iar circa 25% dintre cei care se înscriu ajung să fie numiţi Navy SEAL; punct în care, desigur, îşi vor continua antrenamentele.

Sayeret Maktal – Israel

Sayeret şi-a câştigat reputaţia de cele mai eficiente trupe antiteroriste din lume.

În primii ani de existenţă, luptătorii şi comandanţii erau selectaţi în funcţie de abilităţile fizice şi intelectuale. De două ori pe an, există testele de selecţie, care desigur sunt incredibil de dificile.

Cei care reuşesc sunt apoi supuşi unei alte perioade de 18-19 luni de antrenamente intense în arte marţiale, arme, navigaţie, recunoaştere şi alte aptitudini esenţiale pentru a avea succes în misiunile care de cele mai multe ori se desfăşoară în spatele liniilor inamice.

SAS – Marea Britanie

SAS sau Special Air Service este prima unitate modernă de forţe speciale din istoria militară. A fost ideea lui David Stirling, care a simţit că din cauza naturii mecanice a războiului era nevoie de o echipă mică de soldaţi foarte bine antrenaţi, cu aptitudini în arta surprizei.

Aceşti specialişti ar fi invadat teritoriile inamice pentru aceleaşi scopuri ca oricare alte trupe speciale: informaţii, salvare de ostatici şi atingerea diferitelor obiective de subminare a inamicului în spatele liniilor acestuia.

Selecţia este una dintre cele mai dure din lume, cu o rată de abandon/respingere de peste 90%.

Cei care sunt admişi trec prin serii de antrenamente extrem de dure, desfăşurate în mai multe locuri din lume, pentru a se adapta condiţiilor de mediu vitrege, de la deşert, la iarnă polară, la pădure tropicală.

Comando francez

De obicei, cei care se înscriu au terminat deja antrenamentul de bază Fusiliers-Marins şi au avut cel puţin nouă luni în armată.

Apoi, aceştia pot trece prin antrenamentul de comando, care, conform oficialilor NATO, este unul dintre cele mai dure din lume. Rata de respingere a fost de 82% în anul 2016.

Perioada de 20 de săptămâni de antrenamente (extrem de dificile) este crucială, întrucât chiar şi o mică greşeală poate duce la descalificarea candidatului.

Speţnaz – Rusia

Aceştia sunt cunoscuţi pentru faptul că pot rezista torturii infernale, putând proteja informaţii vitale. Forma de antrenament este atât de extremă încât este ilegală în SUA.

De asemenea, operaţiunile erau atât de secrete încât sovieticii nu ştiau nimic nici măcar despre existenţa trupelor, până la sfârşitul anilor ’80, odată cu desecretizarea realizată de Gorbaciov.

Speţnaz reprezintă una dintre cele mai formidabile forţe militare din lume. Este elita armatei ruse, iar „fişa postului” este similară cu cele menţionate anterior.

În afară de capacităţile fizice, aceştia se remarcă şi prin capacităţi intelectuale, vorbind fluent în mai multe limbi şi adaptându-se cu uşurinţă unui mediu străin.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Trupele speciale Navy SEAL vor avea costume îmbunătăţite, cu un material inspirat de la foci

Beretele verzi: forţele speciale neconvenţionale ale S.U.A.

Operaţiunea Entebbe sau un comando la superlativ

Cele mai temute trupe de comando

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?