Prima pagină D:News

Un studiu elveţian evidenţiază efectele nebănuite ale gândirii pozitive

11.02.2012 | 25 Comentarii

Un nou studiu efectuat de cercetătorii elveţieni a demonstrat în mod practic puterea şi eficienţa gândirii pozitive. Conform rezultatelor, subiecţii care susţineau şi credeau cu convingere că se simt bine, sunt sănătoşi şi totul le merge din plin beneficiau într-un final de o viaţă mai lungă şi o sănătate mai bună comparativ cu persoanele pesimiste.

Cercetătorii au luat în calcul şi factorii de risc care influenţează speranţa de viaţă precum: fumatul, alcolismul, bolile cronice şi hipertensiunea arterială. În timpul deceniului 7 al secolului trecut, un eşantion de peste 8.000 de persoane a fost supus experimentului gândirii pozitive.

Treizeci de ani mai târziu, participanţii la experiment au fost diagnosticaţi din nou, iar cercetătorii au descoperit cu surprindere că persoanele care au gândit pozitiv în privinţa stării lor generale de sănătate au trăit mai mult decât cele pesimiste.

"Studiul nostru demonstrează încă o dată că persoanele care se vizualizează ca având o stare de sănătate excelentă ajung să trăiască mai mult decât celelalte. Factorii decisivi în cadrul acestui proces includ o atitudine pozitivă, o estimare optimistă a realităţii înconjurătoare, precum şi o stare de automulţumire în privinţa vieţii personale", declară David Fah, cercetător în cadrul Universităţii din Zurich.

Conform datelor remise la sfârşitul studiului, bărbaţii care credeau că starea sănătăţii lor este una preponderent negativă, aveau de 3,3 ori mai puţine şanse de supravieţuire decât cei care susţineau că se bucurau de o sănătate excelentă. În cazul femeilor, cele cu o gândire negativă prezentau un risc de 1,9 ori mai mare de a muri decât cele care se autoevaluau pozitiv.

În ciuda acestor rezultate, unii experţi în domeniu nu sunt convinşi de puterea gândirii pozitive în cazul menţinerii sănătăţii pe termen lung.

Sursa: Daily Mail

Comentează
Comentarii (25)
  1. FUUU! 14 februarie, 10:37

    spui claudia sylla si 19 si tragi apa.Avem WC-uri de calitate,Claudia a fost folosita chiar de Dumnezeu cand i veneau nevoile,sylla a fost folosit de generalii romani dupa o La Ba,iar 19 a fost folosit de 19.000000000000000000000000000000 de ori de catre tot universul.

  2. 19 13 februarie, 21:17

    oamenii sunt simple unelte ale lumii in care traim, ca sistemul social, asa cum este el facut la nivel mondial, are cateva capete luminate care organizeaza structural societatea. Practic, oamenii sunt lasati sa creada ca sunt liberi, insa realiatea nu este deloc aceasta. Deschide televizorul si vei vedea cum iti pierzi ore bune din viata in fata amalgamului de sunete si imagini, numit divertisment, care nu face altceva decat sa iti ocupe timpul, ca tu, constiinta umana, sa nu apuci sa te gandesti la problemele grave ale umanitatii, ale lumii, etc. Sistemul va face asta pentru tine, va lua deciziile in locul tau, te va conduce in timp ce tu stai in acea letargie a lumii divertismentului.

  3. sylla 13 februarie, 11:45

    după 22 de ani datoria externă este de 100 miliarde de euro, datoria statului este de 50 miliarde de euro, numărul de locuitori este de 19 milioane, iar numărul de locuri de muncă este de 4,2 milioane?+++++====MDAAA++++===­=tragi-comik-dramatik-situatiu­nea ,realitatea cruda si purul adevar+++====dupa 1989=13 milioane de avorturi++++fratii,copiiii nostrii,aruncati pe apa sambetei diavolesti,PAKAT+VICIU+PATIMA URLATOARE LA CER SI TERRA+++SANGELE LOR STRIGA IN *@#$& ochii si simturile noastre..in ultimii 20 ani, aproape toată industria a fost pusă la pământ: fabrici, uzine, centre de cei care conduc această ţară de 20 de ani - trebuie acum practic să vină şi să explice: cum de au luat o ţară cu zero datorii externe, 22,8 milioane de locuitori şi opt milioane de locuri de muncă şi după 22 de ani datoria externă este de 100 miliarde de euro, datoria statului este de 50 miliarde de euro, numărul de locuitori este de 19 milioane, iar numărul de locuri de muncă…

  4. stndgn 12 februarie, 17:09

    Cel mai tare comentariu care l-am citit vreodata, cel al Claudiei. Nici Christos nu putea sa o zica mai bine. Daca a vrut sa fie subtil, a fost genial, daca ii sincer, si atunci ii genial... Foarte tare!!!

  5. marika 12 februarie, 15:54

    Claudia ai nevoie de ajutor specializat! Isus zice sa avem grija de trupul si mintea noastra!

  6. bazil 12 februarie, 15:10

    Are dreptate @avdaal Secretul unei vieti este..... The Secret

  7. nu conteaza 12 februarie, 09:59

    nu stiam ca exista net si la spitalul de nebuni

  8. cosmin 12 februarie, 08:16

    pai este normal, cei care aveau ganduri negative erau mai bolnavi ca ceilati, sansa sa moara mai intai este mai mare, e ca in bancul cu puricele dresat sa sara cand i se spunea "-Sari!", si cand savantul i-a taiat picioarele, puricele nu a mai sarit, iar cercetatorul a notat ca puricii care nu au picioare nu mai aud

  9. Lia 12 februarie, 01:00

    Fericirea = a iubi ceea ce ai, nu a dori ceea ce nu ai. Cu alte cuvinte, a-ti controla in mod realist asteptarile, pretentiile

  10. Bodo Sport 12 februarie, 00:11

    bodosport.ro peste 5000 de modele de pantofi, saptamanal modele noi. Adidas, Nike, Puma, Converse, Le Coq Sportif, Lacoste, livrare in orice colt al tarii.