Home » Istorie » În 1943, armata americană a comis o greşeală irecuperabilă. Ce s-a întâmplat atunci – FOTO

În 1943, armata americană a comis o greşeală irecuperabilă. Ce s-a întâmplat atunci – FOTO

Publicat: 01.01.2016
Se pare că bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki nu sunt singurele incidente pe care le regretă armata SUA.

Cele două acţiuni ale aviaţiei militare au fost planificate din timp, însă cu doi ani înainte de atacurile îndreptate împotriva Japoniei s-a petrecut un incident pe care militarii americani nu îl prevedeau.

La 5 iulie 1943, un echipaj de zbor, format din 10 membri, decola cu patru bombardiere B-17, de la baza militară Dalhart, situată în statul Texas. Cele două aparate de zbor urmau să desfăşoare o simulare de bombardare pe timp de noapte a unei ţinte amplasate la aproximativ 30 de kilometri depărtare, în deşertul texan. Ţinta pe care urmau să o lovească era marcată prin amplasarea în patru colţuri a unor surse de lumină, pentru a da impresia că formează litera „X”.

Neşansa a făcut ca misiunea să fie condusă de un pilot neexperimentat, care, în loc să-şi ghideze echipajul spre sud, a dispus, fără să vrea, ca aparatele de zbor să se îndrepte în direcţia opusă. La scurt timp înainte de miezul nopţii, cele două avioane au ajuns deasupra oraşului Boise, din statul american Oklahoma.

Fiind o aşezare de mici dimensiuni, atât luminile din case cât şi cele de pe străzile din Boise erau în majoritate stinse. Se pare că doar becurile ce funcţionau în incinta tribunalului din localitate erau aprinse, iar piloţii au crezut că ele formează ţinta pe care trebuiau să o distrugă.

Credit foto: TGrier/Panoramio

Conform ordinelor primite, piloţii au început să lanseze bombele. Prima dintre acestea a căzut pe acoperişul unui garaj şi a explodat, formând în podea un crater adânc de aproape un metru. Cea de a doua bombă a căzut în apropierea bisericii baptiste din localitate, provocând apariţia unui crater de similar cu primul. Proiectilul cu numărul trei a a căzut în apropierea unui rezervor cu gazolină, însă norocul a făcut ca acesta să nu fie atins de explozie. Cea de-a patra bombă a căzut în imediata vecinătate a unui camion-cisternă, dar nici de data aceasta explozia nu a avut un impact semnificativ.

Credit foto: Margot Plummer/ Panoramio

La scurt timp după producerea acestor incidente, poliţiştii din Boise i-au anunţat pe comandanţii bazei militare Dalhart, care au dispus întreruperea misiunii. Până ca piloţii să primească ordinele, aceştia au mai lansat un proiectil deasupra primăriei din localitate. Deşi bomba a explodat, suflul provocat de aceasta nu a cauzat daune importante.

Credit foto: Ryan Lowery/Flickr

A doua zi, comandantul misiunii a fost concediat, iar membrii ehipajului au primit şansa de a alege între a fi supuşi judecăţii Curţii Marţiale sau a alege plecarea pe front. Cei nouă au hotărât să aleagă calea armelor, reuşind să supravieţuiască luptelor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult decât atât, militarii au fost recompensaţi prin oportunitatea de a coordona cele 800 de avioane americane care au bombardat Berlinul în luna martie a anului 1944.

Credit foto: Nate/Flickr

La 5 iulie 1993, cetăţenii oraşului Boise au decis să marcheze cei 50 de ani scurşi de la nefericitul eveniment. În acest sens, ei au construit o replică din beton a unui crater, în care au amplasat o copie a unui model de proiectil folosit de aviaţia americană pe parcursul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Sursa: amusingplanet.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
MESAJE de PAȘTE 2024. Impresionează-ți rudele și prietenii de Sărbătorile Pascale
MESAJE de PAȘTE 2024. Impresionează-ți rudele și prietenii de Sărbătorile Pascale
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata
Meteorologii anunță că va fi vreme frumoasă în ultima lună de primăvară
Meteorologii anunță că va fi vreme frumoasă în ultima lună de primăvară
O femeie a câștigat 1 milion de dolari la loterie de două ori în 10 săptămâni
O femeie a câștigat 1 milion de dolari la loterie de două ori în 10 săptămâni
Vânzările de iPhone au scăzut peste tot în lume, cu excepția unui singur loc
Vânzările de iPhone au scăzut peste tot în lume, cu excepția unui singur loc
Beatrix Potter, creatoarea celui mai iubit iepure din lume. „Slavă Domnului că nu am fost trimisă niciodată la școală; mi s-ar fi șters o parte din originalitate”
Beatrix Potter, creatoarea celui mai iubit iepure din lume. „Slavă Domnului că nu am fost trimisă niciodată la școală; ...
James Clerk Maxwell, omul de știință care a demonstrat pentru prima dată legătura dintre electricitate, magnetism și lumină
James Clerk Maxwell, omul de știință care a demonstrat pentru prima dată legătura dintre electricitate, magnetism și ...
Henric al VIII-lea, regele care și-a ucis două neveste
Henric al VIII-lea, regele care și-a ucis două neveste
Eta Aquaridele ating punctul maxim în zilele de Paște! Cum să vezi ploaia de meteori?
Eta Aquaridele ating punctul maxim în zilele de Paște! Cum să vezi ploaia de meteori?
Ruinele unui vechi oraș din Filipine au ieșit la suprafață în urma secetei
Ruinele unui vechi oraș din Filipine au ieșit la suprafață în urma secetei
Copiii lui Maradona vor ca trupul marelui fotbalist să fie într-un mausoleu
Copiii lui Maradona vor ca trupul marelui fotbalist să fie într-un mausoleu
Marsilia se pregătește să primească flacăra olimpică
Marsilia se pregătește să primească flacăra olimpică
Au trecut 69 de ani de la moartea lui George Enescu, un geniu al muzicii
Au trecut 69 de ani de la moartea lui George Enescu, un geniu al muzicii
Zeci de experţi în Inteligenţă Artificială de la Google, recrutați de Apple
Zeci de experţi în Inteligenţă Artificială de la Google, recrutați de Apple
McDonald’s va vinde, în premieră, burgeri mai mari
McDonald’s va vinde, în premieră, burgeri mai mari
Un aeroport din Japonia nu a pierdut niciun bagaj din 1994 încoace
Un aeroport din Japonia nu a pierdut niciun bagaj din 1994 încoace
SUA încearcă să convingă Rusia și China să nu folosească Inteligența Artificială la armele nucleare
SUA încearcă să convingă Rusia și China să nu folosească Inteligența Artificială la armele nucleare
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice
Telescopul Gemini a făcut o descoperire neașteptată despre stelele binare gigantice