Noi informaţii despre cazul Anne Frank în urma descoperirii unui pandantiv printre ruinele lagărului de exterminare din Polonia
Prima pagină Istorie

Noi informaţii despre cazul Anne Frank în urma descoperirii unui pandantiv printre ruinele lagărului de exterminare din Polonia

Oana Bujor | 01.28.2017 | ● Vizualizări: 4024

În momentul în care naziştii au abandonat lagărul de exterminare din Sobibor, în octombrie 1943, au demolat şi ars documentele pentru ca probele crimelor lor să nu fie descoperite.

În 2007, arheologii au început să excaveze ruinele lagărului. Până în prezent au descoperit camera de gazare şi crematoriul, precum şi sute de obiecte ce aparţin evreilor ucişi în lagăr. Recent, au descoperit un pandantiv din argint care ar aprţine unei evreice numite Karoline Cohn. Cercetătorii analizează obiectul pentru a descoperi legături între Cohn şi Anne Frank care ar fi avut un pandantiv asemănător.

În toamna anului 2016, arheologii au excavat ruinele din Sobibor pentru a descoperi rămăşiţele evreilor care au fost omorâţi în camerele de gazare denumite Himmelfahrt Strasse (Calea raiului). În prezent, din vechea tabără mai sunt doar pilonii de susţinere, însă căutând prin sol, experţii au descoperit bijuterii şi obiecte personale, notează History.

Printre obiecte a fost descoperit un ceas de femei, un colier cu steaua lui David şi un pandantiv acoperit cu sticlă în care se afla imaginea lui Moise. Cel mai intrigant obiect este un pandantiv triunghiular pe care este inscripţionat ,,Mazel Tov'' , o dată (1 iulie 1929) şi numele unui oraş (Frankfurt). 

Cercetând arhivele din Yad Vashem, precum şi o listă a evreilor care au fost deportaţi din Frankfurt, experţii au reuşit să afle că pantantivul îi aparţine lui Karoline Cohn. 

Credit: Yoram Haimi, Israel Antiquities Authority

Născută pe 3 iulie 1929, Cohn a fost deportată din Frankfurt pe 11 noiembrie 1941, la vârsta de 12 ani. Unele arhive susţin că ar fi murit în Minsk (Belarus din zilele noastre). Însă descoperirea pandantivului sugerează că fata s-ar fi aflat printre cei 2.000 de evrei deportaţi din Minsk în Sobibor în septembrie 1943. O altă ipoteză sugerează că în cazul în care Karoline ar fi fost moartă până în acel moment, mama sa sau altă rudă ar fi adus cu ea pandantivul în lagăr. 

Naziştii au decis închiderea lagărului în octombrie 1943, după ce 365 de deţinuţi au reuşit să evadeze.

Pandantivul este aproximativ identic cu cel al lui Anne Frank, al cărui jurnal este cel mai faimos simbol al Holocaustului. Precum Karoline, Anne s-a născut în Frankfurt în 1929. Pandantivul ei a fost expus în 1980 şi de atunci este ţinut în Basel, Elveţia de către o rudă a tinerei. ,,Este la fel, cu excepţia datei naşterii,'' spune Yoram Haimi, arheolog din cadrul Autorităţii Antichităţilor din Israel. ,,Este posibil ca Cohn şi Anne să fi fost rude'' adaugă el. 

Haimi şi colegii săi investighează posibila legătură dintre cele două fete. Experţii caută rude în viaţă din familia lui Karoline care ar putea furniza informaţii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: