Prima pagină Istorie

Dragostea platonică: o idee moştenită din Renaştere

Cristian Vechiu | 10.03.2017 | ● Vizualizări: 721

Perioada Renaşterii a beneficiat de un climat social şi politic efervescent, propice apariţiei de abordări şi idei noi, dar şi împrumuturilor şi adaptărilor intelectuale dintre cele mai diverse medii culturale.

Totuşi, fenomenul Renaşterii nu ar fi prins contur cu adevărat dacă marii gânditori ai acestei perioade nu ar fi avut acces la un bagaj ideatic de care Europa Occidentală se deconectase de câteva secole bune. Astfel, se poate afirma că un fundament solid al Renaşterii a fost, mai degrabă, redescoperirea unei tradiţii de gândire, şi nu neapărat inventarea uneia noi. Desigur, valorificarea ulterioară a acestei tradiţii redescoperite a dus şi la moduri inovatoare de a gândi lumea şi fiinţa umană. 

Factorul determinant pentru reuşita Renaşterii intelectuale l-a reprezentat regăsirea filozofiei lui Platon şi a neoplatonismului, dar şi gândirea hermetică. Momentul crucial pentru această redescoperire îl are în prim-plan pe Cosimo de Medici care a decis să aducă în Florenţa texte care se păstraseră doar în spaţiul răsăritean (Imperiul Bizantin). Anterior, el participase la Conciliul de la Florenţa, unde fusese impresionat de unul dintre marii învăţaţi răsăriteni, Gemistos Plethon (fin cunoscător al filozofiei platonice şi a continuatorilor acesteia). Mai mult, căderea Constantinopolului din 1453 a contribuit la „migraţia” textelor antice conservate în Bizanţ, dar şi a multor gânditori bizantini spre Europa Occidentală. După achiziţionarea de texte filozofice şi religioase vechi, Cosimo de Medici a iniţiat un grandios proiect de traducere ce l-a avut în frunte pe Marsilio Ficino, unul dintre cei mai însemnaţi gânditori ai Renaşterii. 

De altfel, Ficino şi-a pus amprenta asupra tezaurului platonic şi hermetic redescoperit dintr-odată de Occident, el fiind adeseori mai mult decât un traducător al textelor primite de la Cosimo, ci chiar un comentator al acestora. Ficino este şi cel care a statuat şi a lăsat moştenire o expresie devenită celebră de-a lungul secolelor: iubire platonică. Comentând dialogul Banchetul al lui Platon, Ficino a venit cu această formulă care caracteriza o formă de iubire ideală, pură şi dezinteresată. 
 
Ceva mai târziu, marii gânditori ai Renaşterii au integrat cunoştinţele venite pe filiera platonică şi neoplatonică şi, mai ales, ezoterismul complex al hermetismului în propriile lor căutări teoretice şi spirituale. Într-o perioadă în care concepţia creştină asupra fiinţei umane se împletea cu doctrine heterodoxe precum Kabbalah, hermetismul, filozofia antică şi alchimia, s-a dezvoltat şi un spirit aventurier şi experimental, fondat pe curiozitate şi dorinţa de transformare interioară. Această tendinţă experimentalistă a gânditorilor renascentişti şi lejeritatea lor de a adopta şi adapta diferite modele de gândire constituie, în definitiv, piatra de temelie pentru naşterea modernităţii în Europa Occidentală.
 
Cristian Vechiu susţine cursuri despre civilizaţii vechi şi filosofie la Fundaţia Calea Victoriei