Prima pagină Istorie

Eroul din Vietnam a cărei recunoştinţă i-a fost acordată după aproape 50 de ani: a luptat aproape de unul singur împotriva a mii de inamici şi a pierdut elicopterul de evacuare pentru a-şi ajuta camarazii răniţi

Alexandru Voiculescu | 10.29.2017 | ● Vizualizări: 1815
Credit: Hepta     + zoom
Galerie foto (1)

Actele eroice ale sergentului major Bennie Adkins din timpul războiului din Vietnam sunt greu de conceput. A apărat singur o bază militară de un asalt al nord-vietnamezilor, timp în care a transportat răniţii la elicopter (sub foc inamic), a luptat corp la corp, apoi a ratat urcarea în elicopterul de evacuare pentru că a refuzat să lase răniţii în urmă.

Aceste acţiuni au avut loc în timpul unei singure lupte care s-a întins pe mai multe zile, iar Adkins a omorât peste 170 de inamici şi a reuşit să scape cu viaţă, scrie War History Online.

În ciuda acestor fapte a primit doar Crucea pentru Distincţie în Serviciu (Distinguished Service Cross), a doua medalie ca importanţă în Statele Unite, după Medalia de Onoare. Totuşi, după o revizuire a distincţiilor primite în trecut, s-a ajuns la concluzia normală că faptele lui Adkins sunt mult dincolo de îndatoririle sale şi mult peste Crucea pentru Distincţie în Serviciu.

Nu avea în plan urmarea unei cariere militare

Bennie Adkins s-a născut în 1934 într-un oraş mic numit Waurika din Oklahoma. Adkins nu avea în plan urmarea unei cariere militare. A încercat facultatea, dar cu atât de multe fete frumoase în jur, aşa cum a descris, nu se descurca prea bine. A renunţat în 1956 şi a fost luat în armată următorul an. Aici, Adkins şi-a găsit vocaţia, deşi CV-ul lui  de luptător în trupele speciale începe cu sarcina de textier într-o unitate din Germania.

Din Germania, a fost transferat ulterior la a doua divizie de infanterie, unde s-a oferit ca voluntar pentru trupele speciale, după ce a fost instruit ca paraşutist.

Adkins a fost în trupele speciale timp de 13 ani, cu diverse grupuri, în trei ocazii diferite în Vietnam: în 1963, 1966 şi 1971. Deşi fără îndoială şi-a făcut datoria în toate cele trei, perioada din 1966 merită mai multă atenţie, cu precădere 72 de ore din această perioadă.

Adkins se găsea împreună cu grupul 5 de Forţe Speciale în baza ”A Shau”, care era într-o poziţie strategică lângă Drumul Ho Chi Minh şi a fost folosit pentru a transporta soldaţi sud-vietnamezi. Se găseau doar 15 membri ai trupelor speciale care apărau baza şi câteva sute de sud-vietnamezi.

Nu dorea să lase pe nimeni în urmă

În dimineaţa de 9 martie 1966, o forţă nord-vietnameză de peste 2.000 de soldaţi au atacat baza şi atunci a început şi lupta lui Adkins. Sub focul inamic, a reuşit să ajungă la o mortieră într-o poziţie suficient de bună încât să ţină la distanţă forţele inamice. Deşi a fost rănit de mortierele nord-vietnamezilor, a reuşit să facă faţă.

După ce a aflat că mai mulţi soldaţi au fost răniţi, a alergat (tot sub focul inamic) pentru a-şi salva camarazii. Lucrurile s-au înrăutăţit pentru că, în urma confuziei, sud-vietnamezii au început să tragă în americani. În acest punct, Adkins a mers afară din bază pentru a atrage focul asupra lui pentru a acoperi evacuarea unui soldat rănit. A ieşit din nou din bază atunci când o provizie esenţială a aterizat, iar acestea au fost numai în prima zi.

În următoarea dimineaţă, nord-vietnamezii şi-au reluat atacul în valuri. Pe măsură ce situaţia se înrăutăţea, Adkins împreună cu câţiva soldaţi rămaşi în viaţă s-au retras în buncărul de comunicaţii, ca ultimă linie de apărare.

Rămânând aproape fără muniţie, au primit ordinul de a evacua baza, iar soldaţii au săpat în spatele buncărului pentru a fugi. După ce a distrus echipamentul lăsat în urmă, Adkins a ajutat la transportarea răniţilor la punctul de evacuare, deşi avea 18 răni.

În timp ce sud-vietnamezii s-au grăbit la elicoptere, Adkins şi grupul său de luptători s-au mişcat mai încet pentru că au insistat să care răniţii. Pe măsură ce focul continua, Adkins a fost informat că ultimul elicopter a plecat, lăsând în urmă câţiva oameni, inclusiv pe Adkins.

Sergentul Major a trebuit să conducă grupul de oameni prin junglele Vietnamului într-o încercare de a rămâne în viaţă şi de a nu fi capturat.

Două zile mai târziu, pe 12 martie, Adkins şi oamenii săi au fost într-un final evacuaţi de un elicopter şi, cel puţin în săptămâna aceea, lupta s-a terminat.

„Sergentul Major a contribuit mult peste şi dincolo de ceea ce se cerea de la el în apărarea bazei”

Se estimează că Adkins a omorât între 135 şi 175 de soldaţi inamici în timpul apărării bazei şi în timpul încercărilor de a evada.

Comandantul său, Căpitanul John Blair, a spus apoi că „Sergentul Major a contribuit mult peste şi dincolo de ceea ce se cerea de la el în apărarea bazei”.

Pentru faptele din acesle zile, Adkins a primit doar Crucea pentru Distincţie în Serviciu, care este a doua după Medalia de Onoare, dar insuficientă pentru contribuţiile aduse. Un motiv ar fi acela că instruirea sud-vietnamezilor în război, în cadrul CIDG (Civilian Irregular Defense Group), avea o natură secretă, iar acordarea celei mai importante distincţii atrăgea atenţia publicului.

În 2014, Bennie Adkins a primit mult-meritata Medalie de Onoare la vârsta de 80 de ani. Mai mult decât atât, atenţia nou-acordată oferă studenţilor de istorie o nouă oportunitate de a analiza războiul care a avut loc în Vietnam.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

10 bătălii uitate, care au schimbat istoria lumii

Cele mai sângeroase bătălii ale secolului XX

Cel de-al Treilea Război Mondial, anticipat în urmă cu 30 de ani de regina Marii Britanii. Ce conţine discursul său

Atrocităţile Aliaţilor din cel de-Al Doilea Război Mondial. Detaliile care nu au fost scrise în cărţile de istorie