Home » Istorie » O bijuterie din mormântul faraonului Tutankhamon, alcătuită dintr-un material format de impactul unui asteroid – VIDEO

O bijuterie din mormântul faraonului Tutankhamon, alcătuită dintr-un material format de impactul unui asteroid – VIDEO

Publicat: 27.05.2019
Mormântul faraonului Tutankhamon se dovedeşte a fi un izvor de mistere, dar şi de răspunsuri legate de istoria Egiptului Antic.

Una dintre bijuteriile cu care a fost înhumat faraonul Tutankhamon foloseşte ca piesă centrală o bucată de sticlă care s-a format în condiţiile specifice ale ciocnirii unui asteroid de sol, notează Space.com.

Bucata de sticlă provine din impactul unui asteroid cu nispiul deşertului care se întindea între Egipt şi Libia în urmă cu 29 de milioane de ani. Piesa a reprezentat punctul de plecare al unui studiu despre sticla din deşertul libian, care pune în discuţie modul de formare şi originea acesteia.

În ceea ce priveşte originea sticlei din deşertul libian, oamenii de ştiinţă operează cu două mari teorii. Prima dintre cele două teorii sugerează că originea acestui tip particular de sticlă s-ar afla în dezintegrarea în atmosferă a unui corp cosmic. Astfel, sub acţiunea presiunii şi a căldurii cauzate de frecarea cu aerul, materialul acestui corp s-a transformat în acest tip de sticlă.

Cea de a doua teorie şi cea în favoarea căreia autorii studiului argumentează este că sticla din care este realizată piesa centrala a uneia dintre bijuteriile faraonului Tutankhamon a luat naştere la impactul unui asteroid cu nispurile deşertului libian, în urmă cu 29 de milioane de ani. Acest impact ar fi creat condiţiile necesare, presiune şi căldură specifice, pentru ca sticla să se formeze.

„Atât impactul cu solul, cât şi dezintegrarea în atmosferă conduc spre formarea sticlei”, explică geologul Aaron Cavosie, de la Universitatea Curtin, Australia, şi co-autor principal al studiului. „Totuşi, doar un impact cu solul creează undele de şoc necesare formării unor structuri cristaline asemănătoare cu cea a mostrei”, adaugă acesta.

Citeşte şi:

Cel mai mare faraon al Egiptului Antic

Animale venerate în Egiptul antic. Ritualuri bizare

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pedeapsa decisă în unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei
Pedeapsa decisă în unul dintre cele mai grave cazuri de abuzuri asupra copiilor din istoria Australiei
Diagnosticul primit de o fetiță de 11 ani după 30 de vizite la medici
Diagnosticul primit de o fetiță de 11 ani după 30 de vizite la medici
Agenți ruși care plănuiau uciderea lui Volodimir Zelenski, prinși de serviciile ucrainene
Agenți ruși care plănuiau uciderea lui Volodimir Zelenski, prinși de serviciile ucrainene
Cui va preda Warren Buffett imperiul de 400 de miliarde de dolari?
Cui va preda Warren Buffett imperiul de 400 de miliarde de dolari?
Grădina Zoologică din Sibiu a primit noi locatari: o gazelă Oryx, un urs brun și doi lupi albi
Grădina Zoologică din Sibiu a primit noi locatari: o gazelă Oryx, un urs brun și doi lupi albi
Cubanez de 29 ani, prins în timp ce încerca să treacă Prutul înot din Moldova în România
Cubanez de 29 ani, prins în timp ce încerca să treacă Prutul înot din Moldova în România
Câți turiști au ales litoralul românesc de 1 Mai și Paște?
Câți turiști au ales litoralul românesc de 1 Mai și Paște?
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani
Satelitul care a orbitat Pământul nedetectat timp de 25 de ani
Pact pentru limitarea producției globale de plastic
Pact pentru limitarea producției globale de plastic
Cercetătorii au găsit o mutație care protejează oamenii de îmbătrânire
Cercetătorii au găsit o mutație care protejează oamenii de îmbătrânire
Test de cultură generală. Ce țară are cei mai mulți tigri din lume?
Test de cultură generală. Ce țară are cei mai mulți tigri din lume?
(P) Importanța Pavelelor de Cauciuc: O Alegere Durabilă și Versatilă pentru Diverse Aplicații
(P) Importanța Pavelelor de Cauciuc: O Alegere Durabilă și Versatilă pentru Diverse Aplicații
Telescopul Webb a detectat vremea de pe o exoplanetă aflată la 280 de ani-lumină depărtare
Telescopul Webb a detectat vremea de pe o exoplanetă aflată la 280 de ani-lumină depărtare
Amiba mâncătoare de creier poate fi cauzată prin spălături nazale
Amiba mâncătoare de creier poate fi cauzată prin spălături nazale
Parizienii au copt cea mai lungă baghetă din lume! Câți metri a avut?
Parizienii au copt cea mai lungă baghetă din lume! Câți metri a avut?
Madonna a avut cei mai mulți participanți la un concert din istorie
Madonna a avut cei mai mulți participanți la un concert din istorie
Se împlinesc 25 ani de la vizita celui mai îndrăgit Papă la Bucureşti. Momentul a fost unul istoric nu doar pentru România
Se împlinesc 25 ani de la vizita celui mai îndrăgit Papă la Bucureşti. Momentul a fost unul istoric nu doar pentru România
Kim Jong Un a primit „cadou” de ziua sa jurăminte de loialitate de la nord-coreeni
Kim Jong Un a primit „cadou” de ziua sa jurăminte de loialitate de la nord-coreeni