Home » Natură » O „lume pierdută” a fost descoperită în adâncul oceanului

O „lume pierdută” a fost descoperită în adâncul oceanului

Publicat: 12.10.2018
Pe coasta Tasmaniei, în sud-estul Australiei, cercetătorii de la Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO), din cadrul Australian National University, au observat un lanţ muntos subacvatic, oferind prima imagine a unei lumi ascunse spectaculoase. Aceştia au realizat descoperirea în timp ce se aflau la bordul vaporului ”Investigator” pentru a carta o zonă a fundului oceanic, aflată la 400 de kilometri de ţărm.

Savanţii susţin că munţii se ridică la înălţimi chiar şi de 3.000 de metri, dar cele mai înalte vârfuri se află la circa 2.000 de metri de suprafaţa oceanului, scrie Fox News.

„Studiul nostru a scos la iveală pentru prima dată în detaliu, un lanţ de munţi vulcanici care se ridică de pe câmpia abisală aflată la aproximativ 5.000 de metri adâncime”, a precizat Tara Martin de la CSIRO. „Munţii subacvatici variază în dimensiune şi formă, unii având vârfuri ascuţite, în timp ce alţii sunt aplatizaţi, cu mici văi conice care reprezintă urme ale activităţii vulcanice”, a adăugat aceasta.

De asemenea, zona este abundentă în viaţă marină, existând mai multe specii de balenă. „Am numărat cel puţin 28 de balene cu cocoaşă care ne-au vizitat într-o zi, urmate de 60-80 de balene pilot în următoarea zi. Mai mult, am văzut multe păsări marine în zonă, inclusiv patru specii de albatros şi patru specii de petreli”, a precizat Eric Woehler, care s-a aflat la bordul vasului.

Studiul sugerează că munţii subacvatici reprezintă un popas important pentru unele animale migratoare, în particular pentru balene, care folosesc relieful subacvatic pentru orientare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Au mai rămas doar 13% din oceanele planetei neatinse de oameni

O parte a unui ocean istoric pierdut, care a existat înaintea Atlanticului, a fost descoperită de un geolog

Noi dovezi susţin ideea că Venus a avut un ocean şi condiţii pentru apariţia vieţii

Oceanul ”îşi pierde suflul”: În ultimii 50 de ani au apărut de patru ori mai multe ”zone moarte”

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Cercetătorii spun că au găsit noi dovezi pentru o planetă ascunsă în Sistemul Solar
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de plină încât vreau mai mult”
Jami Gertz, cea mai bogată actriță de la Hollywood. „Mă aflu într-un moment al vieții mele în care sunt atât de ...
Cărți scoase de pe rafturile Bibliotecii Naționale a Franței deoarece ar conține arsenic
Cărți scoase de pe rafturile Bibliotecii Naționale a Franței deoarece ar conține arsenic
Amendă uriașă după o ceartă pe social media
Amendă uriașă după o ceartă pe social media
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
În urmă cu aproape opt decenii, italienii îl executau pe „Il Duce”
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Decizia luată de autoritățile japoneze, exasperate de turiștii care vin la Muntele Fuji
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Veniturile gigantului Microsoft au explodat!
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Vaccinurile au salvat în ultimii 50 de ani cel puțin 154 de milioane de copii
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
Cum au trecut razele cosmice prin atmosfera Pământului acum 41.000 de ani?
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
A fost Caligula cel mai nebun dintre împărații romani? L-a amenințat pe zeul Jupiter că-l va omorî în bătaie
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au declanșat mini-cutremure în laborator
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Ar putea ficatul să dețină cheia unor tratamente mai bune pentru cancer?
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Bob Lazar: Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
A fost descoperită o mutație genetică rară, nemaivăzută până acum la oameni
A fost descoperită o mutație genetică rară, nemaivăzută până acum la oameni
Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din istorie
Cum a revoluționat Eddie Van Halen muzica rock? Unul dintre cei mai mari chitariști din istorie
Vremea se încălzește! Ce temperaturi au anunțat meteorologii?
Vremea se încălzește! Ce temperaturi au anunțat meteorologii?
Programul „Străzi deschise” weekendul 27 și 28 aprilie: Ce facem pe Calea Victoriei?
Programul „Străzi deschise” weekendul 27 și 28 aprilie: Ce facem pe Calea Victoriei?