Prima pagină Natura

Neamul Soimarestilor

Nicu Parlog | 04.14.2008 | ● Vizualizări: 654
Neamul Soimarestilor     soim, uliu, acvila, soimarit, vanatoare, Spania, Leon, spectacol, fazan, porumbel, prada + zoom
Galerie foto (9)

Cale de trei zile tomnatice, siluete de rapitoare, adevarate cruci de pene, au brazdat cerul localitatii Leon din Spania. Prin intermediul acestui spectacol, cei prezenti au putut asista la unul dintre episoadele in care, foarte des in Natura, viata ajunge fata in fata cu moartea. Imaginile au fost de neuitat. Pentru ele am strabatut 1.000 de kilometri prin praful rosu al Iberiei. Intr-o singura zi...

Internetul este o realitate atipica si complexa, cu ramificatii aproape fractale. Pasiunea mea pentru pasarile de prada m-a dus si pe acest taram al bitilor, unde am cunoscut un roman la fel de atipic, pentru care stravechea arta a soimaritului reprezinta insusi rostul vietii zilnice. Diferit de cei apelati cu titulatura peiorativa de capsunari, Sergiu s-a dus in Spania animat de un singur gand. Acolo se afla cea mai mare comunitate de soimari din Europa continentala.
 
In scurt timp, printre cei pentru care vanatoarea cu soimi este suprema pasiune, romanul Sergiu Robu s-a impus el insusi ca soimar. Cetrero, cum se zice in Spania. Indeletnicire foarte rara si pentru lumea in care traim, si pentru un tanar de 23 de ani ca el. Discutiile noastre au continuat pe internet pana in ziua in care m-a invitat sa merg acolo. Sa vad pe viu un Falconry Sky Trial, adica o competitie de soimarit in care aprigele rapitoare, alaturi de cei mai experimentati dresori din Europa, vin sa-si masoare puterile si agerimea pe campul arid din Virgen del Camino, la o aruncatura de bat de orasul Leon. Cum o asemenea invitatie nu se putea refuza, am purces catre taramul conchistadorilor, unde, intre 12 si 14 octombrie 2007, a avut loc a treisprezecea editie a Festivalului de Soimarit.

Arta bogatilor, meseria saracilor

Adus in Europa de popoarele migratoare, soimaritul si-a trait varsta de aur in timpul „intunecatului“ Ev Mediu, cand s-a numarat printre cele mai indragite indeletniciri ale suveranilor si clasei nobiliare. N-au ramas indiferente fata de soimarit nici paturile sarace, pentru care pasarea de prada putea asigura mult ravnita masa zilnica. In timp ce capetele incoronate si aristocratia pretuiau vanatoarea cu soimi, dat fiind zborul elegant al acestor pasari, oamenii de rand vanau cu ulii – zburatoare versatile si pradatori mai eficienti decat soimii. Chiar si in acele vremuri, simtul practic domina…
De fapt, denumirea de soimarit este cam improprie, pentru ca in acest domeniu nu se folosesc doar soimi, ci si numeroase specii de ulii si acvile.
Odata cu Revolutia Franceza, cu aparitia armelor de foc si cu Revolutia Industriala, arta soimaritului a inceput sa apuna, fiind practicata la inceputul secolului XX doar de o mana de pasionati, care s-au straduit sa pastreze o traditie ce nu merita sa dispara…

Oameni si pasari

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, odata cu redresarea economica a Europei, soimaritul a revenit in atentia oamenilor. De atunci si pana in prezent, si-a castigat un numar tot mai mare de simpatizanti. Fenomenul este in esenta simplu: pasarile de prada sunt fascinante prin insasi natura lor. Oricine ajunge in preajma unei rapitoare va fi sedus, mai devreme sau mai tarziu, de silueta ei mandra, de aerul de pradator desavarsit, de tinuta martiala si in sfarsit de privirea ei. Protejati de arcade crunte, ochii pasarilor de prada concentreaza esenta salbaticiei si a nobletei acestor vietuitoare pentru dotarea carora Natura nu a precupetit nimic. Fiecare milimetru din corpul unui uliu sau al unui soim a fost creat cu un singur scop: de a ataca, a captura si a ucide.

De aici si pana la gandul ca aceasta pasare poate fi dresata pentru a vana impreuna cu omul nu a fost decat un pas. Prea mic insa pentru cei care s-au lasat fascinati de o astfel de vanatoare in tandem. „Vanatoare“ este de fapt un termen fortat, pentru ca soimaritul depaseste intelesurile acestuia. Soimaritul nu implica macelul pe care adeseori il presupune vanatoarea, uliul de pe brat neputandu-se deda la excesele pe care le face pusca, unealta vinovata de extinctia a sute de specii de animale.
In cazul soimaritului, omul se lasa sedus de unicitatea fenomenului, devenind martor la duelul dintre prada si pradator, in urma caruia adeseori prada scapa si castiga jocul vietii cu moartea. Pare greu de crezut, dar aici nu exista cruzime. Asa functioneaza legea Naturii.

Zori de otel

Odata ajunsi la Virgen del Camino si rezolvata problema cazarii, asteptam cu nerabdare urmatoarea zi, prima a concursului. Zorile dezvaluie un peisaj de neuitat. Zeci de oameni cu soimi si ulii pe brat coboara din masinile parcate la marginea campului ars de soare. In apropiere a fost amenajata o tribuna pentru spectatori, iar in fata este doar camp, camp si cer, cel mai potrivit loc pentru ca piratii aerului sa-si etaleze suita de instincte, reflexe si specializari pentru care Natura i-a pregatit timp de milioane de ani. Ghearele strang nerabdatoare pielea manusilor partenerilor lor de vanatoare – aceste pasari nu pot fi domesticite. Competitia programeaza doua sectiuni. In prima, botezata de spanioli altaneria (zboruri inalte), se intrec soimii, in cea de-a doua, bajo vuelo (zboruri joase), vine randul uliilor porumbari si Harris. Soimarii sunt emotionati, pentru ei pasarea fiind un prieten necuvantator, cainele cu pene pe care l-au dresat si antrenat de cand a iesit din ou.
 
Rapitoarele sunt gata. Pentru fiecare soim se lanseaza un porumbel voiajor, iar pentru uliii porumbari se elibereaza cate o fazanita, o prada mai dificila. Se puncteaza nu doar o captura reusita, ci si zborul rapitoarei, atitudinea ei fata de prada, agresivitatea, determinarea si insistenta. Acolo unde un om obisnuit vede doua zboruri aparent identice, un expert din juriul de la Leon citeste zeci de diferente. Lupta aeriana incepe la fel de spectaculos ca in natura. Soimii se inalta in vazduh si apoi cad in picaje ametitoare, cu peste 300 km/ora. Cand reusesc sa izbeasca un porumbel, zgomotul puternic reverbereaza pe tot campul. Ai impresia ca prada a fost lovita cu un ciocan. Porumbelul nenorocos moare la impact fara sa simta durerea.
 
Uliii porumbari ataca total diferit. Daca soimii sunt facuti sa-si vaneze prada la inaltime, uliul este un pradator de ambuscada, specializat in zboruri iuti, joase si scurte. Fazanii sunt insfacati si ucisi pe loc prin inclestarea ghearelor, mai lungi decat ale soimilor. La fel ca in salbaticie, si aici, la Leon, rata de succes in cazul uliilor a depasit-o pe a soimilor.
Zbor dupa zbor, pasare dupa pasare, sute de priviri urmaresc nerabdatoare cerul pe care prada face volte sinuoase, zboruri in zig-zag cu batai repezi de aripi. Toate acestea pentru a scapa de rapitoarea dresata pe care simplul instinct al foamei o mana in urmariri si picaje uneori prea iuti pentru ochiul uman. Asistenta este extaziata. La sfarsitul celor trei zile de competitie, castigator a iesit un mascul hibrid, amestec de soim calator si soim polar. La ulii, campion a fost o femela de porumbar.

SOIMARITUL in termeni specifici

CASCA
Mic obiect din piele nelipsit din echipamentul oricarui soimar. Pasarea este obisnuita cu purtatul castii inca din stadiul de incepatoare, pentru ca mai apoi sa o accepte fara proteste. Odata ce i se pune, rapitoarea nu mai vede nimic, asa ca se relaxeaza si poate fi transportata fara nici un fel de probleme la vanatoare, la expozitii sau la concursuri. In plus, daca unei pasari agitate sau obosite i se pune casca, nivelul de adrenalina si implicit de stres scade. Exista la ora actuala o mare varietate de casti pentru rapitoare. Diferentierea se face dupa model si tipologie. Bunaoara, exista urmatoarele modele: olandez, arab, englez, anglo-indian, rusesc, afgan, kirghiz, kazah, turkmen si chinezesc. Un alt gen de departajare este dat de dimensiuni si de tipul de rapitoare care poarta casca. Exista casti pentru acvile, soimi, ulii, vinderei, ulii-pasarari, acvile-ulii.

MANUSA
Protejeaza bratul soimarului de ghearele ascutite si extrem de puternice ale pasarii. Aceasta nu intentioneaza sa raneasca omul, dar simplul fapt de a o purta pe brat fara manusa reprezinta un mare risc. In plus, atunci cand sunt stresate, rapitoarele isi strang ghearele instinctiv. La acvile si acvile-ulii, se recomanda manusi solide, realizate din mai multe straturi de material. Cele mai cautate sunt facute din piele de cangur.

GEANTA SOIMARULUI
Ii permite purtatorului sa transporte in buzunarele ei aerate prazi vii. Confectionata din material impermeabil, este un accesoriu nelipsit la iesirile in natura impreuna cu pasarea. De obicei, in geanta se tin inclusiv bucatile de carne oferite drept recompensa acesteia.

YARAK
Este stadiul in care pasarea rapitoare a ajuns in cea mai buna forma. Termenul deriva din persanul „yaraki“ si semnifica forta si putere. Un pradator cu pene aflat in stadiul de yarak are stomacul si intestinele aproape goale, iar senzatia de foame-i amplifica determinarea si perseverenta la vanatoare. Soimul sau uliul este atent la orice miscare si deseori ataca pe neasteptate.

ROMANII si rapitoarele
Soimaritul a avut multe tangente cu istoria romanilor. Generatii intregi de boieri si chiar domnitori si-au castigat favorurile Inaltei Porti trimitand turcilor drept pesches soimi si ulii. Istoria mentioneaza ca, la un moment dat, rapitoarele din Tarile Romane erau atat de apreciate de otomani, incat faceau parte din haraciul trimis anual spre Stambul. Dovada a preocuparii pentru soimarit sunt si nume precum Balaban, Corui, Cobat, Soimu, Soimaru, Soimanu, Ulieriu (corect, Marc?) sau toponimele Soimaresti, Soimeni, Dealu cu Soimi, Creasta Soimului, Magura Uliului, Crangul Coruiului s.a.
In prezent, vanatoarea cu pasari de prada nu este legalizata in tara noastra. Cativa romani iubitori ai fenomenului se intalnesc pe internet, unde pledeaza pentru constituirea unui club si elaborarea unei anexe la legea vanatorii care sa avizeze soimaritul.

Foto: Nicu Parlog