Prima pagină Natura

Sarutul rechinilor

Silviu Leahu | 04.16.2007 | ● Vizualizări: 587
Sarutul rechinilor     Sarutul rechinilor + zoom
Galerie foto (3)

La aproape trei decenii de la lansarea filmului Falci al lui Steven Spielberg, fluxurile de stiri continua sa relateze despre cazuri de atacuri neprovocate ale rechinilor impotriva oamenilor. Se intampla mai ales in Florida si in Australia, dar si mai rar in Mediterana. In Marea Neagra e invers: noi il mancam pe rechin, sustine Silviu Leahu.

Cercetand burta unui rechin prins in apropiere de Sydney, pescarul Bob Van Lawick a avut parte de o surpriza macabra: in maruntaiele ferocelui animal, care cantarea 368 de kilograme, el a gasit un craniu uman, un brat si un fragment de picior. Ghici cine vine la cina? Asemenea intamplari nu sunt singulare: anual, sunt inregistrate circa 100 de atacuri ale rechinilor asupra oamenilor, dintre care mai bine de jumatate – neprovocate.

Aceste intalniri de gradul trei produc in medie intre 5 si 15 decese in fiecare an, lasand, in plus, destui oameni schiloditi, cel mai adesea rechinii amputand membrele victimelor. Insa, in multe zone ale lumii, ucigasul cu „falci de otel“ este deja o specie pe cale de disparitie. Acest atacator a devenit, la rindu-i, o prada mult cautata, in fiecare an pescarii prinzand in plasele lor peste 20 de milioane de exemplare (unii afirma chiar ca numarul e mult mai mare, spre 100 de milioane), carnea lor alba fiind extrem de apreciata. Reuniune de familie Rechin ramane un termen generic pentru o clasa ampla de specii, majo­ritatea nepericuloase pentru oameni.

Din cele peste 350 de specii cunos­cute, 80% nu cresc mai mari de 1,6 metri si numai in cazul a 32 de specii au fost raportate atacuri asupra surfe­rilor, scufundatorilor, pescarilor sau victi­me­lor diverselor naufragii. In plus, alte 36 de specii sunt considerate potential periculoase, desi nu se cunoas­te inca vreun caz concret de atac al acestora. De ce ataca rechinii? Uneori fiindca, fara sa-si dea seama, omul le-a incalcat spatiul vital de hranire si de reproducere, alteori din pura intamplare si doar arareori ca urmare a unui obicei consolidat in timp.

Chiar si asa, adesea rechinii confunda omul cu un peste mai mare. S-a mai luat in discutie si ipoteza efectelor poluarii apelor, care afectea­za creierul rechinu­lui si-i provoaca „tulburari de comportament“. Unii cercetatori merg si mai depar­te, afirmind ca atacul rechinilor repre­zinta doar o strategie de intimidare, carnea omului si, mai ales, neoprenul din care sunt confectionate costumele de inot nefiind deloc pe placul „pra­da­to­ru­lui“, care prefera focile, leii de mare, crustaceele si anumite specii de peste.

Cel mai adesea, in incidente este implicat rechinul alb, urmat – statistic, cu cifre sensibil mai mici – de rechi­nul-tigru, rechinul-taur si rechinul-de-nisip. Mai rar, sau aproa­pe deloc, ataca rechinul-balena si rechinul cap-de-ciocan. Personajul principal al filmului Jaws (Falci), cu care Steven Spielberg s-a lansat in 1975, este marele rechin alb, a carui denumire stiintifica este Carcha­ro­don carcharias si care ajunge in mod frecvent la 3-4 metri lungime si la o greutate de o jumatate de tona.

El actioneaza in Florida, in special in zona Volusia, considerata cea mai periculoasa din lume din acest punct de vedere. Cu ea concureaza cea nu­mita chiar Golful Rechinilor, situata in vestul Australiei. Aici actioneaza Galeocerdo cuvier (rechinul-tigru), la fel de mare ca rechinul alb, dar singu­rul despre care se stie cu siguran­ta ca ataca voit omul, din ratiuni gastrono­mice. Alte cinci specii potential uciga­se pot fi intalnite in apele din jurul insulelor Galapagos, unde staruri sunt rechinul de recif si rechinul cu varfuri negre, la randul lor carnivore active. Mult mai pasnic, desi impunator (pana la 4 metri lungime), rechinul zis de Galapagos prefera apele adanci si nu se cunoaste decat o singura victima umana a lui. In Hawaii, actioneaza rechini mai mici, de pana la 2,5 metri, intre acestia distingandu-se rechinul cenusiu si rechinul cu varfuri negre.

La masa, baieti! Majoritatea atacurilor sunt de tipul „musca si fugi“. De multe ori, victime­le (surferi sau inotatori) nici nu-si vad atacatorii si se aleg doar cu rani urate la picioare. Chiar daca, in aceste cazuri, rechinii ataca solitar, mirosul de sange poate momi grupuri de trei-patru, situatie in care nu prea mai exista scapare. Atunci cand rechinii vor sa-si marcheze zona de influenta, ei actio­nea­za dupa modelul „loveste si mus­ca“, ghiontul initial fiind o expresie clara a nervozitatii provocate de incalca­rea de catre om a spatiului lor vital.

Al treilea tip de atac este cel nu­mit „al sarpelui“, cand rechinul ataca de mai multe ori si nu mai e vorba de vreun avertisment, ci de pofta accen­tuata de mancare. Aceasta este teoria, insa, in practica, se poate intampla chiar orice si oriunde. Pot fi agresati si inotato­rii de placere, dar si pescarii pro­fesionisti ori cerceta­to­rii specializati in studiul rechinilor. Cateva cazuri tragice din ultimii ani dovedesc asta cu prisosinta. Un scu­fun­dator cu experienta care isi castiga existenta din pescuitul crustaceelor a fost smuls efectiv de un rechin de langa parte­ne­rul sau de scufundare, in apele de langa Adelaide, pe coasta sudica a Austra­liei.

Desi cei doi aveau asupra lor cutite si au incercat sa riposteze, rechinului i-au trebuit doar citeva secunde ca sa dispara cu prada sa, lasand in urma o dara de sange. In Bahamas, acelasi lucru s-a intamplat cu un savant care studia rechinii de aproape doua decenii si era renumit pentru tehnica sa de apropiere.

Sunt cunoscute, insa, si cazuri relativ ferici­te. Philip Harding, insotit de trei prieteni, pescuia intr-o barca in largul insulelor Turks si Caicos din Caraibe. Un val urias ivit din senin le-a rastur­nat ambarcatiunea si doi dintre com­panio­­ni au disparut ime­diat in abis. Philip si celalalt supravietui­tor au con­tinuat sa inoate o zi si jumatate, in as­tep­tarea salvatorilor. Ei au fost ata­cati de mai multe ori de catre rechini si, in final, numai unul dintre ei le-a cazut prada. Philip a scapat cu rani minore, desi nimeni nu-si explica miracolul.

Exista si nebuni sau excentrici care isi doresc sa fie mancati de rechini. In testamentul englezului Robert Black­wood este stipulat ca, dupa moarte, tru­pul sau sa fie daruit rechi­nilor din apele Africii de Sud, el facand deja o cerere catre Departa­men­tul de Mediu si Tu­rism din aceas­ta tara, desi martu­ri­ses­te ca nu a vazut in viata lui un rechin in carne, oase si falci. In plus, nici nu a calatorit vreoda­ta in Africa de Sud. Oricum, auto­ri­tatile de aici l-au infor­mat ca rechi­nii nu vor fi inte­re­sati de cada­vrul sau, cel mult unii cre­veti si ra­cii putandu-se arata ispititi de o asemenea masa…


FACTS

Specii de rechini

» Rechinul cu coarne (Heterodontus galeatus) unde trAieSte: estul Australiei LUNGIME/GREUTATE: 1,5 metri/50 kilograme HRANA: arici de mare, crustacee, moluste, pesti DURATA VIETII: necunoscuta

» Rechinul-balena (Rhincodon typus) unde trAieSte: apele Atlanticului de Vest LUNGIME/GREUTATE: 12 metri/13 tone HRANA: pesti, crustacee, moluste DURATA VIETII: necunoscuta

» Rechinul-covor (Orectolobus maculatus) unde trAieSte: estul Oceanului Indian LUNGIME/GREUTATE: 3 metri/100 kilograme HRANA: nevertebrate marine si pesti DURATA VIETII: necunoscuta

» Rechinul-ciocan (Sphyrna lewini) unde trAieSte: Oceanele Atlantic, Indian si Pacific, Marea Mediterana, Marea Rosie LUNGIME/GREUTATE: 4 metri/150 kilograme HRANA: crabi, homari si alte crustacee, pesti (inclusiv alti rechini) DURATA VIETII: 35 de ani

» Rechinul albastru (Prionace glauca) unde trAieSte: Oceanele Atlantic, Indian si Pacific, Marea Mediterana LUNGIME/GREUTATE: 4 metri/200 kilograme HRANA: pesti (inclusiv alti rechini), crustacee, moluste, cadavre, ocazional gunoaie DURATA VIETII: 20 de ani

» Rechinul-taur (Carcharhinus leucas) unde trAieSte: Oceanele Atlantic, Indian si Pacific; poate patrunde si in ape dulci LUNGIME/GREUTATE: 3,5 metri/300 kilograme HRANA: pesti, moluste, crustacee, arici de mare, testoase marine, cadavre, ocazional gunoaie DURATA VIETII: 30 de ani

Rechinul alb

Biologul marin Mark Marks considera ca rechinul alb este un mare neinteles. In opinia sa, faimosul mancator de oameni nu ataca niciodata neprovocat si doar ignoranta sau aroganta victimelor sale conduce la tragedii.

Pentru a dovedi acest lucru, de mai multi ani Marks inoata alaturi de rechinii albi si chiar a initiat un program de scuba diving cu acestia pentru amatorii de senzatii tari.

Pana acum, in urma unei atente monitorizari a acestei activitati, nu s-a semnalat nici un incident. Desi neauto­ri­zate, unele companii au pus la punct si programe riscante, din categoria X-treme, mergand pana la hranirea cu mana de catre turisti a rechinilor.

Falci, 1945

In celebra pelicula Jaws (1975, regia Steven Spiel­berg), personajul interpretat de Roy Scheider ii poves­teste celui jucat de Richard Dreyfuss un episod terifiant de la sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial. O nava militara americana (care tocmai livrase compo­nen­te ale bombei nucleare ce urma sa loveasca Hiro­shi­ma) a fost atacata cu torpile si scufundata de un sub­ma­rin japonez.

In urma dezastrului, circa 1.200 de mari­nari au ajuns in mare si numai circa 300 au putut fi sal­va­ti. Restul au murit inecati sau au cazut prada rechinilor. Cazul este cat se poate de real si reprezinta, probabil, cel mai mare carnaj realizat vreodata de rechini. Se pare ca mai multe sute de rechini cu varful alb (Carcharhinus longimanus) s-au napustit asupra celor cazuti in apa de pe puntea vasului USS Indianopolis, la miezul noptii de 30 iulie 1945.

Crucisatorul se intorcea spre o baza din Filipine cand doua torpile l-au lovit in lateral, provocand explozii in lant si o foarte rapida scufundare. Cand, pe 2 august, au sosit salvatorii, doar 317 din cei 1.197 de oameni inregistrati la bord au mai fost gasiti in viata. Supravietuitorii povestesc despre incredibilele si ferocele raiduri ale haitelor de rechini, innebuniti de mirosul de sange.

Au fost si cazuri de victime muscate de mai multe ori in zile diferite inainte de a pieri. Capitanul navei, Charles B. McVay III, este singurul comandant american din al doilea Razboi Mondial condamnat de Curtea Martiala pentru pierderea vasului sau si obligat sa se retraga, in 1949. Condamnat, se pare, pe nedrept pentru „neglijenta in serviciu“, el a suferit toata viata din aceasta cauza, in final tragandu-si un glonte in cap, dupa doua decenii de ostracizare. In 2001, Congresul SUA l-a reabilitat, ceea ce – evident – nici lui si nici celor 900 de marinari devorati de rechini nu le-a mai folosit la nimic.

Shark facts

Cele 5-15 cazuri de decese inregistrate anual in lume in urma atacurilor rechi­nilor nu inseamna prea mult in com­paratie cu alte tipuri de inciden­te cu animale. Mult mai multi oameni cad vic­ti­ma croco­di­lilor, leilor, tigri­lor sau elefantilor. In plus, acciden­tele casnice, de la simpla manuire defectuoasa a unei surubelnite, pina la electro­cu­tarea accidentala in baie, sunt infi­nit mai nume­roa­se. Iar riscul de a fi muscat de alt om este de o mie de ori mai mare decit riscul de a fi muscat de un rechin.

EXPERTS

Rechinul bun la toate

Rosteste cuvantul rechin si imediat in mintea interlo­cutorului va aparea imaginea unei creaturi cu dinti inspaimântatori si falci gata sa zdrobeasca. Chiar in sens figurat, cuvantul rechin evoca agresivitate si cruzime. Asta arata cat de putine lucruri stim, de fapt, despre aceste animale. Cunoas­tem relativ bine rechinii doar sub doua aspecte. Unul este amenintarea pe care o reprezinta pentru noi. C

elalalt este valoarea lor economica. Ii mancam, facem din ei mobila, pose­te, doctorii, creme de fata. Batog de rechin, supa din inotatoare de rechin, piele de rechin pentru maro­chi­naria de lux, cartilaj de rechin ca medicament, ulei din ficat de rechin pentru produse cosmetice... Nu e de mirare ca numarul rechinilor scade dramatic. E drept, unii rechini sunt periculosi pentru om, dar daca ati sti ce periculos e omul pentru rechini!…

Foto: Hepta
Tag-uri: Sarut | rechini